x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce avem nevoie de bridge bank?

De ce avem nevoie de bridge bank?

de Ionuț Bălan    |    03 Apr 2013   •   13:56

Bank of Cyprus îşi va ţine închise sucursalele o săptămână începând cu 1 aprilie. Timp în care deponenţii din România vor putea scoate bani doar de la bancomatele din vecinătatea unităţilor din Bucureşti, Constanţa, Braşov, Craiova, Ploieşti şi Sinaia. Totuşi, retragerile de la ATM-uri nu sunt fără limită, după cum au scris ziarele că ar fi declarat reprezentanţii bancherilor. Toate băncile au plafoane zilnice de cash, situate la 3.000-4.000 de lei.

Un alt fapt care trebuie menţionat este că Bank of Cyprus e un branch, adică grupul bancar de aici e parte integrantă a băncii din Cipru. Rezultă - trecând peste detalii gen că nu constituie capital social în corelaţie strictă cu criteriile de prudenţialitate Basel aplicate la noi, ci are doar capital de dotare - că nu-şi poate proteja clienţii de riscul sistemic din Cipru. Pentru că e totuna cu acel sistem, nu parte a altuia, precum Marfin, o bancă românească cu capital cipriot.

Oricum ar fi, mesajele care vin de la autorităţi potrivit cărora evenimentele din Cipru nu au cum să afecteze România trebuie percepute mai mult ca nişte apeluri la calm. Iar faptul că depozitele constituite la noi nu pot fi protejate de riscul sistemic reprezintă un motiv mai puternic să plece din România în altă parte decât să se repatrieze aici bani din Cipru. Ba, dacă ne uităm mai bine, se poate zice că, într-o anumită măsură, riscul sistemic din Cipru se “împleteşte” cu cel din România.

Apropro de asta, Bank of Cyprus deţine 10% din Banca Transilvania. Ar fi vrut să ajungă la 20%, ca să depăşească cele 15 procente ale acţionarului majoritar BERD, dar în iunie 2010 a notificat BNR că nu-şi mai majorează participaţia. Din asta se vede că nu doar banca cipriotă e de vânzare, ci şi o zecime din cea românească. Din păcate însă, dacă ne uităm la nivelul investiţiilor străine în România, care tinde spre minim, nu e deloc un moment favorabil pentru achiziţii. Mai ales că acţiunile Băncii Transilvania cotate la Bursa de Valori Bucureşti stau la un nivel considerat de unii analişti suspect de înalt. Ce se va întâmpla, va naţionaliza statul român 10% din Banca Transilvania, cum s-a văzut în alte ţări din UE, mai ales că în cazul nostru e vorba de o bancă bună, cu un nivel extrem de redus al creditelor neperformante? Doamne fereşte! Mai bine face un bridge bank, o bancă-punte menită să scoată băncile din situaţii dificile.

Poate că ar fi util ca banca centrală să creeze o bancă-punte înainte de a se înmulţi situaţiile complicate. E bine să o facă şi înainte ca personaje politice, precum preşedintele Băsescu, să o ceară imperios. Nu de altceva, dar n-ar fi în regulă ca politicul să-şi aroge din nou merite care nu-i aparţin.

×