De ce faci asta?.

Daca as fi intrebat: "De ce faci as­ta?" – de ce imi vad de treburi, de­si nimic din ce fac nu mai in­seam­na ce credeam candva ca trebuie sa insemne, de ce ma agit, cand as pu­­­­tea sa lenevesc, de ce nici nu ter­­­­­min bine un lucru si-mi fac griji pen­­­­tru ce-ar fi sa urmeze mai de­par­­­­­te – n-as sti ce sa raspund. Pana pe la 50 de ani stiam si as fi venit cu un raspuns de toata frumusetea, fa­­­­­ra sa astept sfarsitul intrebarii.

Pa­­­­­­na pe la 50 de ani aveam ras­pun­­­­­­suri chiar si la intrebarile care nu aveau sa-mi fie adresate niciodata. Le adunasem din carti, gan­di­te si articulate de altii, din pa­la­vra­gea­la colegiala despre sensul vie­tii si al creatiei, despre dragoste si vii­tor. Mai ales despre viitor. Apa­­reau multe culegeri cu ziceri pline de spirit, aforisme, paradoxuri, cu­ge­tari ale unor oameni de seama, carti cu citate din varii scrieri filo­zo­­fice si literare, care ma umpleau de invidie si de avant. Invidie, fiind­ca ideal ar fi fost sa le semnez eu ca autor, si avant, intrucat imi fermentau mintea si uneori imi reusea si mie cate un putin ase­ma­na­tor. Unele aforisme si gandiri radicale imi reveneau adeseori in me­morie, ca muzicile auzite de mult carora nu le mai stii autorul si nici desfasurarea de odinioara a melodiei. Un ecou, dar unul in­car­cat de sentiment.

Am existat conform cu cele zise si scrise de altii, iar ce-i tulbu­ra­tor e ca unii au luat in grav ce zi­ceam si scriam eu, cu toate ca nu era decat in parte ceva venit de la mine. Mai, Tudore, mi-a zis nu demult un fost coleg de faculta­te, sa stii ca ai spus tu o vorba si atat de bine mi-a picat, ca m-am tinut de ea si nu regret. Cand mi-a citat "vorba", mi-a venit sa intru in pa­mant de jena. Era un citat din Lec, un polonez care innebunise lumea cu aforismele sale si care circulau si la noi in regim de adevaruri in­contestabile.

Si cu ce m-am ales daca acum nu am nici un raspuns destept, so­lid, demn de tinut minte la intreba­rea "De ce faci asta?". M-am ales cu facutul, care nu mai are nevoie de intrebari si raspunsuri. Un ras­puns tot ar fi, dar nu insist cu el, pen­tru ca pare marcat de trufie. De ce faci ceea ce faci? Pentru ca asa m-am nascut.

Nu ne robotizam, mai degraba ne restrangem la ce a fost si a ra­mas mai durabil in noi, fara sa rea­li­­zam, in timp real, ca e durabil, ca asta o sa fim pana la capat. Re­com­­pensa ar fi placerea de a face. Nu mai semnez condica, nu-mi im­pune nimeni cadenta si un program, nu decontez raspunderi si com­plexe ierarhice, si daca pare ca fac mai mult decat mi-ar impune-o varsta, sanatatea, mersul vremu­ri­lor si absenta oricarei idei de vii­­­tor, e pentru ca n-am o norma a fa­cu­tului. Din placere rezulta in­tot­deauna mai mult ca din teama, foa­me, imitatie, vanitate...