Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Daca as fi intrebat: "De ce faci asta?" – de ce imi vad de treburi, desi nimic din ce fac nu mai inseamna ce credeam candva ca trebuie sa insemne, de ce ma agit, cand as putea sa lenevesc, de ce nici nu termin bine un lucru si-mi fac griji pentru ce-ar fi sa urmeze mai departe – n-as sti ce sa raspund. Pana pe la 50 de ani stiam si as fi venit cu un raspuns de toata frumusetea, fara sa astept sfarsitul intrebarii.
Pana pe la 50 de ani aveam raspunsuri chiar si la intrebarile care nu aveau sa-mi fie adresate niciodata. Le adunasem din carti, gandite si articulate de altii, din palavrageala colegiala despre sensul vietii si al creatiei, despre dragoste si viitor. Mai ales despre viitor. Apareau multe culegeri cu ziceri pline de spirit, aforisme, paradoxuri, cugetari ale unor oameni de seama, carti cu citate din varii scrieri filozofice si literare, care ma umpleau de invidie si de avant. Invidie, fiindca ideal ar fi fost sa le semnez eu ca autor, si avant, intrucat imi fermentau mintea si uneori imi reusea si mie cate un putin asemanator. Unele aforisme si gandiri radicale imi reveneau adeseori in memorie, ca muzicile auzite de mult carora nu le mai stii autorul si nici desfasurarea de odinioara a melodiei. Un ecou, dar unul incarcat de sentiment.
Am existat conform cu cele zise si scrise de altii, iar ce-i tulburator e ca unii au luat in grav ce ziceam si scriam eu, cu toate ca nu era decat in parte ceva venit de la mine. Mai, Tudore, mi-a zis nu demult un fost coleg de facultate, sa stii ca ai spus tu o vorba si atat de bine mi-a picat, ca m-am tinut de ea si nu regret. Cand mi-a citat "vorba", mi-a venit sa intru in pamant de jena. Era un citat din Lec, un polonez care innebunise lumea cu aforismele sale si care circulau si la noi in regim de adevaruri incontestabile.
Si cu ce m-am ales daca acum nu am nici un raspuns destept, solid, demn de tinut minte la intrebarea "De ce faci asta?". M-am ales cu facutul, care nu mai are nevoie de intrebari si raspunsuri. Un raspuns tot ar fi, dar nu insist cu el, pentru ca pare marcat de trufie. De ce faci ceea ce faci? Pentru ca asa m-am nascut.
Nu ne robotizam, mai degraba ne restrangem la ce a fost si a ramas mai durabil in noi, fara sa realizam, in timp real, ca e durabil, ca asta o sa fim pana la capat. Recompensa ar fi placerea de a face. Nu mai semnez condica, nu-mi impune nimeni cadenta si un program, nu decontez raspunderi si complexe ierarhice, si daca pare ca fac mai mult decat mi-ar impune-o varsta, sanatatea, mersul vremurilor si absenta oricarei idei de viitor, e pentru ca n-am o norma a facutului. Din placere rezulta intotdeauna mai mult ca din teama, foame, imitatie, vanitate...
Citește pe Antena3.ro
