De ce nu gonim dupa aur?

Nu realizam ce avem. Nu constientizam valoarea lucrurilor din jurul nostru. Nu invatam sa pretuim si sa ne pretuim. Am invatat sa furam. Am invatat sa mintim.

Adevarul romanesc e unul aparte si el spune ca e mult mai usor sa distrugi decat construiesti. In ultimii 15 ani s-a distrus in nestire. Bunuri mobile, imobile si increderi. Parca a intrat dihonia-n noi. De fapt, a intrat... A intrat la jumatatea secolului trecut si pare sa nu fi iesit de tot. Iar dihonia asta poarta un nume cumplit: comunismul. Iata cine ne-a inrait.

V-ati gandit vreodata de ce este nevoie sa privatizam tot? Pai, sa va spun eu: pentru a nu se mai fura. Pentru ca furtul nu produce plus-valoare. In comunism proprietatea privata era pe cale de disparitie. Prima regula a capitalismului a fost ca proprietatea de stat sa treaca in proprietate privata si sa intre intr-un proces de disparitie. In cel mai scurt timp cu putinta. Din pacate, in Romania inca nu s-a incheiat acest proces, asa ca trebuie sa ne uitam peste gard la unguri, la cehi si la polonezi, care sunt in UE pentru ca au grabit procesul.

De ce toate acestea? Pentru ca fostul presedinte al Romaniei, al tuturor romanilor, afirma ca proprietatea privata e un moft. Intr-o Romanie ideala, autorul acestei declaratii ar fi fost trimis in secunda a doua la pensie. In Romania reala, insa, acest trist personaj a condus tara timp de 11 ani din 15. Si tot nu intelege ca vremea sa a trecut.

Am citit zilele trecute intr-un cotidian central un reportaj despre mina de aur de la Brad. O senzationala poveste a "goanei dupa aur" (varianta romaneasca) din perioada interbelica, atunci cand mina de la Brad era administrata de societatea anonima "Mica", cu capital romanesc, condusa intre altii de Octavian Goga si maresalul Averescu. Stiam situatia de acolo, insa reportajul este halucinant. Ce-am fost si ce-am ajuns... Astazi, ortacii din zona, atatia cati au mai ramas, viseaza la patronii perioadei interbelice, care sa le dea din nou de lucru. Zona a fost distrusa ca multe altele in aceasta tara, nu insa si potentialul ei. Citind acest reportaj am simtit inca o data parerea de rau ca nu avem timpul necesar sa ne ocupam de lucrurile cu adevarat importante pentru noi. Asa ceva nu trebuie sa se mai intample. Am cerut o reevaluare a situatiei de la mina Brad. Va fi greu de rezolvat ceva acolo. Dar imi da speranta gandul ca intotdeauna este mai greu sa construiesti decat sa distrugi.