x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce nu ne împrumutăm în franci?

1
Autor: Ionuț Bălan 03 Oct 2013 - 13:05
După ce s-a finanţat în dolari, România s-a împrumutat în euro, când putea s-o facă mai bine în franci elveţieni. E drept că împrumuturile în franci acordate de băncile româneşti în anii trecuţi s-au dovedit a fi o idee extrem de proastă fiindcă s-au atribuit fără a avea economisire de monedă elveţiană “în spate”. Acum însă, când Banca Elveţiei îşi depreciază constant moneda, ducând-o la 1,2 franci/euro de fiecare dată când se întăreşte, nu ne-ar mai rămâne decât o jumătate de problemă de gestionat, cursul euro-leu. Iar în măsura în care leul se apreciază faţă de euro, împrumuturile în franci se ieftinesc...

Evident că Banca Elveţiei poate duce “peg”-ul peste 1,2 franci/euro, cum se vede în momentul de faţă, dar asta nu poate fi decât în folosul nostru, pentru că rata de schimb franc-leu, calculată pe seama referinţei euro-leu, devine mai avantajoasă. Dacă, din contră, cursul scade la 1,15 franci/euro, tot nu-i o problemă pentru că Banca Elveţiei îşi va anunţa intenţia de a schimba “peg”- ul şi pe baza acestei informaţii se pot vinde euro din rezerva valutară contra franci elveţieni.

Fireşte că BNR poate să nu-i surâdă să se întărească leul. Nicio problemă, în acest caz politica comercială e la fel de bună ca şi cea monetară. Statul român poate încuraja schimburile de mărfuri către Elveţia, în loc ca acestea să se îndrepte spre Germania. Sunt două economii cu structură similară unde se pot exporta cam aceleaşi mărfuri. Cu precizarea că, într-adevăr, exporturile româneşti au valoare adăugată redusă, dar principalul avantaj e că prin intermediul lor s-ar procura moneda de împrumut: francii elveţieni.

În fine, Ţara Cantoanelor a ales ca “peg”-ul său să se raporteze la euro pentru că cele mai multe schimburi comerciale se derulează cu zona euro. Da, numai că e greu ca francul să se deprecieze faţă de euro dacă acesta se devalorizează faţă de dolar. Poate că “peg”-ul ar fi trebuit realizat faţă de moneda americană, pentru că deşi majoritatea schimburilor comerciale se realizează cu UE, cele mai multe fluxuri financiare ale Elveţiei sunt în dolari, datorită multinaţionalelor.

Dar iată motivul pentru care băncile elveţiene “produc” suficient de mulţi franci pe care îşi permit să-i împrumute la preţ redus. Şi iată de ce ar trebui să ne finanţăm în franci - moneda care se depreciază. Mai ales că devalorizarea francului este “garantată” de Banca Elveţiei. Deci sunt bani cu jumătate de hedging făcut.

Din câte se vede, mai bine am aspira să devenim al 27-lea canton al confederaţiei elveţiene şi să adoptăm francul în locul euro. Mai ales că limbile română şi retoromană sunt rude autentice după cum remarcau Densuşianu şi Iorga, iar criteriile de la Berna le-ar putea lua locul cu uşurinţă celor de la Maastricht. Şi cu siguranţă că şi elveţienilor le-ar conveni să “adopte” un soi de Martinica - un departament fără graniţă directă, aşa cum au francezii - pentru că astfel ar avea ieşire la mare.



Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de