Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu e niciun secret. În cea mai mare parte a perioadei de când ţinteşte inflaţia, BNR nu a reuşit să-şi atingă obiectivul. Dar fireşte că pentru asta nu e ea de vină, ci sunt cauze care ţin de politic, apreciază analiştii. Noroc că în timpul acesta banca centrală a avut un curs de schimb flexibil, care să "repare” iresponsabilitatea politicienilor. Guvernatorul Isărescu spunea recent, într-un interviu citat de New York Times, că prin menţinerea monedei naţionale, România a câştigat flexibilitatea de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar.
Din păcate însă, acum se întrevede un curs care "merge” spre 6 lei/euro. Şi atunci singura cale de a evita un astfel de deznodământ e de a acţiona direct asupra cauzei politice. Nu rămâne decât ca Ministerul Finanţelor Publice (MFP) să emită nişte bonduri în lei indexate cu rata inflaţiei - inflation-linked. Mai precis, nişte obligaţiuni a căror dobândă să fie compusă din inflaţie şi CDS-uri. Seamănă acest mecanism cu ţintirea inflaţiei? Bineînţeles. Şi are avantajul că o face chiar "responsabilul” cu majorarea preţurilor.
Reamintim că CDS-urile - credit default swap - constituie o asigurare împotriva riscului de neplată la nivelul unor active legate de economia reală, ce arbitrează diferenţa dintre inflaţie şi deflatorul PIB. Deflator care prezintă majorarea preţurilor drept lipsă de performanţă a economiei. Iar atunci când mediul economic e "lovit” cu taxe în scopul de a fi ţinută inflaţia sub control, când secvenţa economică se încetineşte din majorări de impozite ce reprimă consumul la vedere, lipsa de productivitate se vede în deflator şi, implicit, în scăderea veniturilor bugetare. E corect într-un asemenea context ca Trezoreria să emită inflation-linked? Da, pentru că astfel e ţintit deflatorul. Adică, se acţionează direct asupra lipsei de productivitate, care e strâns legată de nivelul de trai redus şi de lipsa pieţelor.
Altfel, conservându-se modul actual de funcţionare, alături de o depreciere a leului vom observa un MFP care riscă să rămână fără finanţare, pentru că în măsura în care nu stimulează formarea brută de capital şi economisirea nu va mai avea de unde să încaseze taxe.
Dar apropo de depreciere. Atunci când cotaţiile au "sărit” peste 4,6 lei/euro, economisirile au migrat către valută făcând presiune pe curs, adăugându-se la achiziţiile BNR şi MFP, care au de returnat rate de împrumut către FMI şi la cele ale multinaţionalelor, care îşi repatriază o parte din banii pe fondul reducerii consumului la vedere şi, implicit, a business-ului lor. Cu ajutorul inflation-linked însă românii care s-au refugiat în valută de teama deprecierii vor renunţa la euro în favoarea unui instrument de economisire în lei. Unul cinstit!
Iar dacă preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, tot a avertizat că BNR şi MFP vor avea un vârf de plată al datoriei externe de 13 miliarde de euro în următorii doi ani şi că fără o mai bună absorbţie a fondurilor UE rezervele valutare ar putea scădea rapid – iată încă o variantă de a face faţă "vârfului”, dar şi de alocare firească a resurselor.
