De ce nu trebuie să credem Puterea

Una e însă să fiu de acord sau nu cu implicarea ambasadorului şi a serviciilor secrete româneşti şi alta e să accept cu entu­ziasm poziţia autorităţilor de la Bucureşti.

Potrivit unui Comunicat al MAE, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău a remis părţii române vineri, 24 aprilie 2009, o Notă verbală prin care se solicită numirea unui alt ambasador decât Mihnea Constantinescu. Prin vocea ministrului Cris­tian Diaconescu, MAE a reacţionat violent la această mişcare din partea Chişinăului. Interpretarea iscălită de domnul ministru s-a înscris sub semnul celor date până acum de autorităţile române gesturilor şi declaraţiilor din Republica Moldova după evenimentele de la 7 aprilie 2009: sunt diversiuni prin care Puterea de la Chişinău încearcă să pună pe seama României problemele pe care le are pe plan intern.

Aşa cum am mai scris, în calitate de ce­tă­ţean român plătitor de impozite, mă in­ter­esează mai puţin prestaţia au­to­ri­tă­ţi­lor de la Chişinău şi mai mult prestaţia au­torităţilor de la Bucureşti. Plecând de la principiul acceptat de toată lumea că Re­publica Moldova e un stat la fel de in­dependent ca şi Bulgaria, Ucraina sau Un­garia, mă aşteptam ca presa independen­tă, societatea civilă şi Opoziţia din Ro­mâ­nia să-şi pună întrebări stârnite de politica din ultimul timp a  Puterii de la Bucureşti faţă de Republica Moldova.

La acuzaţiile aduse de Vladimir Vo­ro­nin privind implicarea ambasadorului nostru şi a serviciilor secrete româneşti atât în campania electorală, cât şi în vio­len­ţele de la 7 aprilie 2009, Puterea de la Bu­cureşti a răspuns cu o vădită indig­nare. E dreptul autorităţilor să reac­ţio­ne­ze astfel. Jurnaliştii, membrii societăţii civile, politicienii din Opoziţie nu sunt însă obligaţi să creadă pe cuvânt au­to­ri­tă­ţi­le. Chiar şi în Franţa sau Anglia, ţări cu ac­ţiuni de politică externă definitorii transparente, au fost înregistrate acţiuni ob­scure ale serviciilor secrete. De fiecare dată, începând cu invadarea Irakului şi terminând cu afacerea Greenpeace, presa independentă, societatea civilă, Opoziţia n-au crezut autorităţile pe cuvânt. Cu atât mai mult se impune o asemenea atitudi­ne în România lui 2009, ţară în care înre­gis­trăm atât pe plan intern, cât şi pe plan extern acţiuni secrete, mai toate diver­siuni ale serviciilor noastre. Desigur, acuzatorul Vladimir Voronin are toate datele pentru a fi antipatic presei, societăţii ci­vi­le şi Opoziţiei din România: e rusofil (e drept, în ultimul timp), nu recunoaşte lim­ba română şi, pe deasupra, se dă şi co­mu­nist (deşi Vladimir Voronin e comunist cum sunt eu papa de la Roma). În ati­tu­dinea faţă de Puterea de la Bucureşti, aces­te note sunt lipsite de importanţă. În con­secinţă, chiar dacă un duşman le-a pro­liferat, nu înseamnă că eu, jurnalist in­dependent, nu trebuie să mă întreb: şi dacă e adevărat?, şi dacă ambasadorul nostru s-a implicat de partea Opoziţiei în cam­pania electorală? Nu ştiu dacă e bine sau e rău. Una e însă să fiu de acord sau nu cu implicarea ambasadorului şi a ser­vi­ciilor secrete româneşti şi alta e să ac­cept cu entuziasm poziţia autorităţilor de la Bucureşti. Pentru că datoria presei in­de­pendente, a societăţii civile şi a Opo­zi­ţiei e de a fi sceptică din principiu faţă de explicaţiile date de Putere într-o situaţie cum e cea de la Chişinău. Duminică seară la Zig-Zag cu Ion Cristoiu de pe Antena 3, l-am întrebat pe distinsul istoric Alex Sto­e­nescu, unul dintre cei mai buni specialişti ai noştri în evenimentele din de­cem­brie 1989, dacă nu cumva a văzut unele note comune între aceste evenimente şi cele de la Chişinău din 7 aprilie 2009. Domnia sa mi-a răspuns că evenimentele din 7 aprilie 2009 i-au amintit de luarea cu asalt a sediului CC al PCR din 22 decembrie 1989, cu singura deosebire că armata şi serviciile secrete nu l-au pă­ră­sit pe Vladimir Voronin, aşa cum s-a în­tâm­plat în România cu Nicolae Ceau­şes­cu. Spre deosebire de analiştii noştri mai mult sau mai puţin dependenţi de servi­cii, am încercat în această perioadă să văd şi ce spune partea adversă. Curios să aflu explicaţiile date de Chişinău respingerii lui Mihnea Constantinescu, am accesat site-ul ziarului Moldova Suverană, oficios al Guvernului Republicii Moldova. N-am gă­sit o explicaţie în ce-l priveşte pe Mihnea Constantinescu. Am găsit în schimb un editorial intitulat Oul clocit al lui Bă­ses­cu. Cum şi de cine a fost pregătită lovitura de stat din 7 aprilie. Indiscutabil e vorba despre un material livrat de servi­cii­le secrete ale Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, ca şi în cazul materialelor livrate de serviciile noastre şi, în general, de serviciile secrete, mi-e greu să disting între informaţia exactă şi informaţia manipulatoare. Totuşi, dacă aş fi fost director de ziar în România, l-aş fi pu­blicat imediat. Nu numai pentru că el aduce la cunoştinţa cititorilor români şi ce se spune de către autorităţi celor din Moldova despre evenimentele din 7 aprilie 2009, dar şi pentru că astfel aş fi obli­gat Puterea de la Bucureşti să răs­pun­dă unor acuzaţii care, dacă ar fi ade­vă­ra­te, ar trebui să ducă la suspendarea pre­şe­din­telui Băsescu. Deoarece nu cred că vreun director de ziar din Ro­mâ­nia ar avea îndrăzneala profesională de a reproduce articolul, îndemnându-i pe cititori să-l acceseze pe site-ul ziarului Moldova Suverană, îmi voi permite să prezint eu principalele acuzaţii.