Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trebuie să-mi fac repede mărturisirea, acum, când sunt târât cu film cu tot, împotriva voinţei mele şi cu Legea Dreptului de Autor în mână, către acest vulcanism de pişcoturi şi glorii. Nu vreau această strivitoare cinstire, mă proptesc în călcâie.
PENTRU că locu-i perfid, bântuit de fantome veleitariste şi populat cu indivizi solidari, dornici de slavă, însă cu filmuleţul micuţ.
PENTRU că organizatorii sunt de mărime pitică, cel mai statuar dintre ei e, natural, vestitul domn Tudorică (n.r. - Tudor Giurgiu), despre care ne amintim cum ajunse Director-Preşedinte General la Televiziunea pangrată, cum o pusese el pe butuci de nu-şi mai reveni nici recent şi cum nici un fir de păr nu i se clinti de pe creştet. Ba, întâlnind după aceea peştişorul de aur, irosi mari şi surprinzătoare averi, cumpărând cinematografe, mall-uri, imobiliare şi organizând festivaluri, ba, se mai spune, şi grupuleţe bine sudate. Despre toate acestea, peştişorul tace ca Mutu. Cele două lesbiene cuminţi şi orfane de har, care meritaseră o soartă mai clară în filmul pe care-l trudi, s-au dat de mult uitării, la fund. Oricum, o mică strânsură de oaste tot izbuti, iar ceneceul de stat şi sfielnic rămase împresurat de pe-atunci. Omul gospodar îşi face vara sanie şi un colectiv, atunci când vrea să se sprijine pe dânsul, iar acolo unde e pradă, e desigur şi femela dominată, despre care ştim de la zoologie că-i anevoie să te apropii de ea fără temenele temeinice.
Cu alte cuvinte, prezumaţi cinstiţi cititori de gazetă, nu agreez anturajul. Nu-mi place nici că premiul numit Gopo pare debil, pentru că, atunci când fericiţii conceptului nou (NO CINEMA, pentru intimi) au poftit să-l consume, li s-a dat cu chintalul sau poate la număr, căci au trebuit să ia uneori douăşpe, treişpe bucăţi ca să simtă ceva în sacoşă. Premiul Gopo e ca pensia. Ca Oscarul. Nu-l vreau acasă, sunt depresiv.
PENTRU că aud despre unul dintre premianţi, vorbesc acum despre Nae, deosebitul, că l-ar fi plagiat pe yankeul Chuck Palahniuk cu cartea lui, "Sufocare", în filmul numit "Filantropica". Foarte trist să auzi despre o poznă ca asta, care la urma urmei nu e decât un mic furtuleţ pe lângă cel cu asfaltul, când pe nimeni nu-l doare. Când nimeni nu lecturează în acest perimetru obştesc. Dar ar fi trebuit să sară măcar redactorii Poliromicei edituri copoiene, sau C.T. Popescu măcar, pentru că e scriitor şi e de presupus că citeşte, înainte de a face slăviri. O carte violetă (nomina odiosa!), pentru cine-i curios... Eu, vă mărturisesc, la început n-am crezut, când m-au făcut şi pe mine atent. Am deschis cu teamă volumul şi parcă acum mă simt îndemnat, aş fi ceva mai bănuicios... Să fi mers la risc, să-şi fi imaginat cineastul că Palahniukul nu se va traduce niciodată pe aceste meleaguri oneste? Cum să-ţi placă asemenea adunare ca să te uneşti întru ea, cum filosoful tot spune?
PENTRU că ceneceul îmi batjocoreşte banii taxelor mele finanţând acest zaiafet cinefil/gastronomic, ca şi altă pletoră de chermeze fără nici o noimă sau rost, ca cea de la Iaşi, cum se văzu de curând, brudeshaft pentru criticoizi edentaţi, tălmăciţe reciclate, dar şi tineri bătrâni.
PENTRU că nici un premiu, vreodată, nu poate face din ceva un altceva mai bun decât este, chiar dintr-un film. Lucrul e condamnat pe vecie să rămână egal cu el însuşi, aşa cum a apucat să se nască, din toate puterile lui. Aud că se cumpără premii în draci la Nobel sau la Cannes; nu rezolvă nimic. Vanităţi. Fudulii pentru români cu şcoală puţină. Ziceţi c-ar fi altceva pe la Gopo, pe-aici? Nu se fac preţăluiri şi-n patria noastră? Cade musca de pe perete din plictiseală?
De aia mi se pare un loc care nu-i frecventabil. Tărâţea unde mă vor cu sila băgat. Iar ce-i cu sila mi se pare viol. Şi sunt depresiv.
Citește pe Antena3.ro
