De ce se încaieră galeria?

Batalia politica este in toi. In ziua de 9 decembrie, raporturile dintre regimul Basescu si romani vor fi transate. Pentru ca fie castiga USL peste 50 la suta, si atunci Traian Basescu trebuie sa-si ia adio de la putere si, mai mult decat atat, trebuie sa plece acasa, fie USL face un scor mai mic, care ar putea sa revitalizeze, in anumite conditii, regimul. Acest meci dur, dar indispensabil intr-o democratie, se joaca, in mod normal, exclusiv intre competitorii politici. Si atunci intrebarea este de ce se incaiera galeria.
Se bat politicienii. Pentru putere. Si este firesc sa o faca. In toate democratiile, cel mai important obiectiv al unui partid este de a guverna. De a-si pune in practica solutiile teoretice. Acele solutii prin care le-a promis cetatenilor o viata mai buna. In schimb, electorii cred sau nu cred in calitatile unui partid politic ori in calitatile unui parlamentar. Puterea cetateanului este ca in ziua votului sa se pronunte. In favoarea unuia sau altuia. Din aceste milioane de voturi, rezulta castigatori si perdanti. Dupa care incepe un nou ciclu politic.
In campania electorala, partidele politice se confrunta pe scena nationala si chiar se infrunta, aratand acuzator cu degetul unul spre altul si angajandu-se ca vor lucra mai bine decat ceilalti in interesul general. In plan local, acelasi lucru se intampla cu cei care vor candida pentru Senat sau Camera Deputatilor. Mai mult decat in alte state cu o indelungata traditie democratica, dar nu mult mai mult, in aceasta competitie se mai alatura in favoarea unei tabere ori altei tabere casele de presa scrisa ori audiovizuala. Atat in plan national, cat si in plan local, in redactii exista simpatii si antipatii. Care se aduna de-a lungul anilor iar in perioada electorala se manifesta intr-un mod mai evident, mai explicit, prin opiniile exprimate de analisti. Abia in al treilea plan, vin cetatenii care se prezinta la vot ori care refuza sa voteze.
Dar intr-o democratie autentica, razboiul real se poarta doar intre partide si politicieni. Ceilalti pot fi agenti de influenta, pot avea si isi pot exprima opiniile dar, in mod normal, nu au absolut niciun motiv sa intre in conflict. Ce observam insa dupa 22 de ani de la rasturnarea unui regim dictatorial? Ca, in aceasta tara, urmand exemplul politicienilor, care in cazul lor este perfect motivat, ziaristii, reprezentantii ONG-urilor si, pana la urma, chiar si cetatenii coboara in teren. Se amesteca cu jucatorii. Si se incaiera, la modul figurat, la randul lor. In loc sa urmareasca totul din tribune. Si sa-si sustina de acolo, prin aprobare sau dezaprobare, prin aplauze sau fluieraturi, favoritii si respectiv sa-si dezavueze non-favoritii. 

Acest fenomen, pe care astazi il semnalez, este nociv. In primul rand, pentru ca, participand activ la lupta din arena, nici ziaristul, nici ONG-istul si nici cetateanul nu mai pot privi suficient de atent ceea ce fac competitorii. Si nu mai pot judeca cu suficienta obiectivitate. In fine, optiunea lor este viciata. Dar si prestatia ca atare. Pentru ca, intrand pe teren, ii incurca pe jucatori.
Vinovate pentru aceasta stare de lucruri sunt partidele pentru care, in aparenta, o sustinere activa partizana reprezinta un avantaj pe termen scurt. De aceea, si solutia e tot in mana partidelor. Carora le sugerez sa-si tina dulaii acasa. Dulaii democratiei.

Sursa: CorectNews