De ce trebuie sa taca ministrul Finantelor

Cei care trebuie sa ia decizii trebuie lasati sa-si faca analizele si calculele singuri. Cei de pe margine, eternii chibiti balcanici, ar trebui sa se abtina la a-si mai da cu presupusul. Iar in momentul elaborarii strategiei, aceasta ar trebui sa fie prezentata public si dezbatuta cu mediile de afaceri, cu cei care o vor aplica in perioada anilor urmatori, pentru ca toata lumea sa stie la ce sa se astepte. Saptamana trecuta a existat o avalansa de declaratii din partea politicienilor de la putere pe tema fiscalitatii. Dintr-o data, cu mic, cu mare, de la presedinti de partid la ministri si hotelieri, care mai de care si-au dat cu presupusul, sustinand ca fiscalitatea pentru anul care urmeaza trebuie sa arate intr-un anumit fel.

Parca ne aflam intr-o campanie electorala, in care toata lumea spune cum trebuie sa facem, cum nu trebuie sa crestem un impozit sau altul si cum fiecare cauta sa se impauneze mai mult si sa faca pe plac electoratului. Un electorat deja plictisit si satul de controversele si mesajele confuze pe care le primeste din partea puterii de opt luni incoace.

Este adevarat ca problema fiscalitatii atinge la buzunar pe oricare dintre cetateni, este o problema de o sensibilitate deosebita si care, printr-o comunicare neadecvata si prin mesaje confuze, poate sa creeze panica si neincredere fata de cel care trebuie sa administreze, sa gestioneze si sa comunice acest tip de politica, adica ministrul Finantelor.

In tot acest potop de mesaje, singurul care a tacut a fost domnul Sebastian Vladescu. De la preluarea portofoliului Finantelor, acesta incearca sa gaseasca o cale coerenta si corecta pentru strategia fiscala viitoare. Si bine a facut ca a tacut!

Problemele cu care Romania se confrunta astazi, o crestere economica mult mai mica fata de anul trecut (4,9% crestere economica pe primul semestru in 2005 fata de aceeasi perioada a lui 2004), deficite publice externe deosebite si cu o crestere fara precedent a datoriei externe, toate acestea trebuie bine cantarite in elaborarea strategiei fiscale viitoare.

Mai mult, politica fiscala aplicata in 2005, cu intreg pachetul de modificari legislative, a creat o descrestere semnificativa a veniturilor bugetului general consolidat ca pondere in PIB. Propunerile care vor fi facute vor trebui sa aiba ca tinta principala cresterea semnificativa a veniturilor bugetului ca pondere in avutia nationala. In anul 2005, aceasta pondere a scazut sub 30% din PIB, fata de o realizare de aproximativ 31% din PIB la sfarsitul anului 2004 si cu tendinte de crestere anuala cu cel putin doua puncte procentuale din PIB. Un calcul sumar ne arata ca anul 2006 va trebui sa cuprinda venituri de cel putin 32% din PIB, fiind necesare analize si calcule profunde pentru gasirea solutiilor adecvate.

Este absolut necesar ca, in perioada anilor urmatori, Romania sa fie capabila sa inregistreze, an de an, plusuri semnificative ale veniturilor bugetare, in asa fel incat in anul 2008, Romania sa inregistreze o pondere de cel putin 38% din PIB ca venituri publice.

Astazi, Romania se afla la doar 29% din PIB si, ca atare, intreaga strategie fiscala trebuie sa tina cont de parametrii descrisi mai sus. Sarcina care revine ministrului Finantelor este aceea de a prezenta o strategie completa pentru anii urmatori, care sa tina cont de ceea ce trebuie realizat in Romania in perioada premergatoare aderarii la UE si imediat dupa, o strategie care sa indeplineasca doua cerinte importante pentru mediul de afaceri: stabilitate si predictibilitate.

Ar fi foarte bine pentru Romania daca cei care sunt implicati in elaborarea acestei strategii ar fi constienti de problemele cu care se va confrunta Romania in perioada urmatoare, iar chibitii de pe margine sa taca. Nimic nu este mai daunator pentru mediul de afaceri decat sa creezi confuzie, sa ai un mesaj incoerent, intr-un cuvant, "sa iti dai cu presupusul" doar pentru a te afla in vorba si a fi prezent pe televizoarele romanilor.

Cei care trebuie sa ia decizii trebuie lasati sa-si faca analizele si calculele singuri. Cei de pe margine, eternii chibiti balcanici, ar trebui sa se abtina la a-si mai da cu presupusul. Iar in momentul elaborarii strategiei, aceasta ar trebui sa fie prezentata public si dezbatuta cu mediile de afaceri, cu cei care o vor aplica in perioada anilor urmatori, pentru ca toata lumea sa stie la ce sa se astepte.

Suntem in data de 5 septembrie, iar, conform legii in vigoare, bugetul pentru anul urmator ar fi trebuit sa fie deja elaborat intr-o prima forma, iar, o data cu inceperea anului scolar, acesta ar fi trebuit sa fie aprobat de Guvern. Este tarziu si, ca atare, orice zi pierduta sau presarata cu decizii neconfirmate poate sa conduca la un nou haos si la marirea neincrederii in ceea ce inseamna fiscalitate.

Poate ar fi bine ca in saptamanile care urmeaza, ministrul Finantelor sa taca, iar atunci cand totul va fi pregatit, sa fie singurul care vorbeste, sa fie singurul care sa fie ascultat, sa fie cel care isi asuma responsabilitatea in legatura cu declaratiile care vor fi facute.