Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Adio, Campionat Mondial de fotbal. Pa, Cupa Davis. Am urmărit meciul dintre Victor Hănescu şi reprezentantul Suediei. Desigur, nu sunt cel mai în măsură să comenteze un meci de tenis. Îmi place însă spectacolul dintre doi adversari care se confruntă faţă în faţă fără să se atingă. Tensiunea nervoasă reprimată, cel mai adesea, explozivă uneori, care atinge parcă graniţele celei din timpul unui act de creaţie.
Din păcate, reprezentantul României nu s-a putut ridica atât de sus. A luptat ca un învins de la bun început. Efortul lui a fost dramatic, dar nu şi spectaculos. Vedeam în felul în care se mişca pe teren, în privirile lui atunci când se aşeza pe scaun, în pauze, şi Andrei Pavel încerca să-i vorbească, o resemnare atât de profundă, încât, la o vreme, după ce mi-au trecut nervii şi m-am resemnat eu însumi, am asimilat-o unui sentiment naţional. De abandon în faţa a ceva care-ţi va rămâne pururea străin, pe care nu-l vei putea înfrunta cu şanse de succes în vecii vecilor, a cărui miză şi principii de acţiune îţi vor rămâne întotdeauna de neînţeles.
"Astă-seară stau acasă." Un spectacol la Teatrul Mic, pe vremea directoratului lui Dinu Săraru, în care Ştefan Iordache - Dumnezeu să-l odihnească - interpreta rolul unui locatar al regimului comunist care îşi propune să rămână seara acasă. Pe scenă, practic, nu există alţi actori. Constată că nu are curent electric, nici apă curentă, în fine, ar fi o impietate să încerc să povestesc o asemenea reprezentaţie. În România suntem acasă. Noi, cei care ne-am născut, am crescut şi până în ziua de azi am trăit aici, putem spune pe drept cuvânt că în România suntem acasă.
Am impresia că ne-am acomodat din ce în ce mai bine, pe zi ce trece, cu propria noastră locuinţă. N-am dat buzna nici peste englezi, nici peste francezi, nici peste nemţi, nici măcar la fraţii noştri italieni n-am făcut prea mare deranj. Câţiva nomazi, luaţi cu chirie prin camerele noastre, da! Şi-au mai încercat norocul pe alte străzi. Dar, în ansamblu şi în majoritatea timpului, stăm acasă. Ca-ntr-un apartament de bloc renovat de pe ferestrele căruia se văd vilele cu iz istoric ale vecinilor. Primeşti câteva invitaţii de curtoazie, o vizită, două, trei, dar parcă nu te simţi în largul tău cu toată atmosfera aia simandicoasă, cu tot protocolul pe care ceilalţi îl respectă în mod reflex.
De-aia nici la sporturile de societate nu-ţi mai poţi atinge performanţele obişnuite. Pentru că te inhibă opulenţa, te încurcă decorurile pretenţioase. Până la urmă, mai bine stai acasă. Ia mai dă-i în mă-sa şi pe ăştia cu toate fasoanele, fiţele şi figurile pe care le au în cap! Nu mai bine stăm acasă? Că uite, am pus gresie şi faianţă, am schimbat obiectele sanitare şi perdelele, luăm o navetă de bere şi petrecem cu ăştia de pe scară. Noi între noi. "Ne simtem bine", ce mai atâta încoace şi-ncolo! De la anu' stăm acasă. Şi poate că este cel mai bun lucru pe care îl putem face. În sensul de comod şi înţelept.
Am intrat în zona rezidenţială cu locuinţa, ocazie cu care ni s-a renovat pe gratis apartamentul, nici noi nu ne deranjăm vecinii, avem grijă să nu dăm muzica prea tare, aşa că ia să ne mai lase în pace, nene! Să-şi vadă ei de ale lor şi noi de ale noastre. Am fost în vizite oficiale, ne-am făcut de râs, când a fost de o consumaţie comună n-am avut bani şi ne-am împrumutat, am făcut şi noi cadouri ce-am avut mai bun prin casă şi ăia au zâmbit ironic, gata, ajunge! N-om fi noi cei mai prima-ntâi, da' avem şi noi politicienii noştri. Oamenii noştri de afaceri.
Avem şi noi alegeri libere dacă facem un mic efort, dacă scotocim mai bine prin ţară, păi, zău aşa! Aia nu e bine, acolo greşim, pentru aia n-avem bani, în partea cealaltă ni se cer nu ştiu ce performanţe. În cazul ăsta, ţine de o logică elementară, mai bine stăm acasă. Apropo de asta, mi-am adus aminte. Zilele trecute, o superbă domnişoară, preşedintă a unei comisii parlamentare de anchetă, a intrat, alături de Victor Hănescu şi de alţii, într-o galerie a simbolisticii naţionale cu care suntem obligaţi să ne prezentăm la recepţiile oficiale.
Domnişoara blondă şi creaţă, purtând ochelari de vedere, de care s-ar îndrăgosti pe loc orice mare bărbat de stat al Europei a spus, textual: "Mi se pare cumva că ţine de o logică elementară". (Am fost tentat să subliniez cuvintele "mi se pare", însă consider că în România încă există o majoritate care ar fi de acord cu faptul că, în cazul ăsta, de la anul mai bine stăm acasă.)
Citește pe Antena3.ro
