De la Doha la Caucaz

Foarte puţin s-a comentat la noi eşecul rundei Doha. Ani de zile s-a negociat privind reglementările comerţului internaţional. Era vorba şi de a face mai mult pentru ţările sărace în condiţiile în care globalizarea pieţelor aduce alături de avantaje daune colaterale majore. În acest context s-a vorbit despre "comerţ echitabil" (fair trade) versus "comerţ liber" (free trade), care priveşte şi subvenţiile pe care UE şi SUA le practică în agricultură în detrimentul fermierilor/ţăranilor din alte zone ale globului.

Foarte puţin s-a comentat la noi eşecul rundei Doha. Ani de zile s-a negociat privind reglementările comerţului internaţional. Era vorba şi de a face mai mult pentru ţările sărace în condiţiile în care globalizarea pieţelor aduce alături de avantaje daune colaterale majore. În acest context s-a vorbit despre "comerţ echitabil" (fair trade) versus "comerţ liber" (free trade), care priveşte şi subvenţiile pe care UE şi SUA le practică în agricultură în detrimentul fermierilor/ţăranilor din alte zone ale globului. Schimbarea de climă, problemele de siguranţă alimentară au interferat cu negocierile comerciale. Dar nu asupra aspectului de reglementare a comerţului insist acum, ci pe puterea pe care ţări ca India şi Brazilia au dovedit-o în negocieri. Puterile emergente mari nu mai pot fi puse în faţa unor "faits accomplis" (decizii deja luate) de către Bruxelles şi Washington. Făcînd această observaţie nu consider că poziţiile apărate de aceste noi puteri economice sînt, automat, corecte. Sesisez numai o realitate tot mai vizibilă decurgînd din modificări în balanţa de putere economică şi chiar politică în lume.

Unipolaritatea de după finele războiului rece s-a sfîrşit.
Noile puteri economice se remarcă prin rezervele valutare pe care le acumulează, prin vigoarea firmelor industriale (ce capătă alonja internaţională), prin tenacitatea cu care urmăresc controlul de resurse primare epuizabile. Ascensiunea acestor puteri se face pe fondul accentuării protecţionismului în lume, al revenirii la activism în politicile economice naţionale (ce urmăreşte promovarea de interese industriale/tehnologice şi nu numai), al crizei financiare din ţările avansate. Cred că în anii ce vin se va accentua o tendinţă de fragmentare a pieţelor "globale". Aşa cum UE reprezintă un mare bloc comercial vom vedea, probabil, coagulări similare, în alte regiuni ale globului.

Fragmentarea pieţelor poate fi judecată şi din perspectiva geopolitică. China şi India vor fi tot mai ferme în discutarea chestiunilor globale. Cît priveşte revenirea economică a Rusiei, ea nu are cum să nu se simtă pe plan geopolitic. Datele unei politici de stăvilire (containment) şi "înconjurare" (encirclement) a Rusiei – aşa cum a fost şi este percepută la Moscova, de către Vest, erau cu totul altele acum un deceniu (cînd Rusia era slabă şi umilită) faţă de acum. O lume multipolară, cu dosare foarte complicate (între care lupta contra terorismului, Iranul etc) creează numeroase dileme ţărilor occidentale. Avem aici şi o dispută între capitalismul liberal şi cel de tip autoritarist. Ordinea mondială actuală este mai mult o gestionare, uneori ad hoc, de focare şi situaţii de criză acută. O rupere a relaţiilor între Vest şi Rusia ar fi rea pentru ambele părţi.

Ceea ce numim Realpolitik în relaţiile internaţionale, o abordare ce se bizuie, esenţialmente, pe vectori de putere (economică, militară, strategică), este tot mai prezentă (probabilă) în condiţiile actuale (previzibile) din spaţiul global. Într-o formă sau alta, puterile cele mai mari îşi definesc arii de influenţă în funcţie de interese economice, militare şi strategice, inclusiv proximităţi geografice. Prin cuvîntul strategic înţeleg şi controlul unor resurse strategice. Abordarea de tip Realpolitik nu are cum să nu afecteze dinamica alianţelor militare, inclusiv a NATO. Valorile contează în modelarea relaţiilor între state, dar, adesea, nu sînt cele care înclină balanţa în luarea unor decizii cheie.

P.S. În pofida a ceea ce s-a spus, Kosovo a creat un precedent.