x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De la „Unirea face puterea” la „Profitabil și Prudent”

De la „Unirea face puterea” la „Profitabil și Prudent”

de Ionuț Bălan    |    29 Ian 2024   •   06:20
De la „Unirea face puterea” la „Profitabil și Prudent”

Fondul Eendragt Maakt Magt - reiterez, care se traduce în româneşte aproape mot-à-mot prin „Unirea face puterea” - a fost înființat imediat după criza financiară din 1772-1773, care a dus la falimentul multor bănci britanice supraexpuse pe British East India Company. Când criza s-a extins și la Amsterdam, mai multe bănci olandeze au fost împinse, la rândul lor, pe buza falimentului. Ca broker, van Ketwich a simțit atunci nevoia investitorilor de diversificare a portofoliilor de deținere, în special a micilor investitori, pentru a se proteja de turbulențele de pe piețele financiare.

Primul fond mutual a apărut pe o piață de capital, cea olandeză, care, în multe privință, era bine dezvoltată și surprinzător de transparentă pentru acea epocă de pionierat. Pe bursa din Amsterdam se tranzacționau în mod regulat peste 100 de titluri de valoare, iar prețurile celor mai lichide dintre acestea erau accesibile marelui public prin publicațiile brokerilor și, mai la sfârșitul secolului, printr-o publicație oficială a bursei, care apărea de două ori pe săptămână și conținea liste de prețuri de titluri de valoare listate, informații despre tranzacții imobiliare și anunțuri privind oferte de vânzare de acțiuni și plăți de dividende.

Cea mai mare parte a tranzacțiilor aveau ca obiect obligațiunile emise de autoritățile centrale și locale olandeze de stat, precum și de cele ale mai multor guverne străine. Austria, Franța, Anglia, Rusia, Suedia și Spania își vindeau titlurile de stat la Amsterdam, pentru a profita de dobânzile mai mici din Olanda, comparativ cu alte capitale ale Europei. Acțiunile listate erau puține, iar cele mai lichide erau cele ale Dutch East India Company, Dutch West India Company, British East India Company, Bank of England și South Sea Company. De asemenea, se tranzacționau obligațiuni garantate cu ipoteci pe plantații din colonii.

Succesul inițial al Eendragt Maakt Magt a creat o adevărată emulație și a atras imitatori. În 1776, un consorțiu de bancheri din Utrecht a fondat un fond mutual numit Voordeelig en Voorsigtig („Profitabil și Prudent”). Prospectul fondului conținea o anexă în care erau explicate avantajele diversificării portofoliilor investiționale prin intermediul fondurilor mutuale, folosindu-se exemplul de succes al Eendragt Maakt Magt. Primul paragraf al anexei avea următorul conținut:

„Este indiscutabil că investițiile prudente cer ca administratorul să diversifice cât mai mult plasarea banilor, în titluri de valoare solide și de calitate. Dat fiind că nimic nu este vreodată sigur și orice constituie subiect al fluctuațiilor, este periculos ca oamenii să-și pună capitalul într-un singur activ sau într-un număr foarte mic de active. Nu toată lumea are oportunitatea de a-și investi banii într-o varietate de active. Tocmai de aceea, contra sumei de 500 de guldeni, puteți participa la acest fond mutual. Nu există nici un motiv să credem că toate titlurile de valoare ale fondului vor înceta să aducă beneficii în același timp și că întreg capitalul se va pierde. Dacă cineva se teme de un astfel de faliment general, îl sfătuim pe acel cineva să nu investească niciodată în nimic”.

Prospectul Voordeelig en Voorsigtig urmărea îndeaproape exprimările folosite de cel al Eendragt Maakt Magt, copiind inclusiv clasele de active ale predecesorului, precum și obligația de diversificare a portofoliului impusă administratorului. 40% din activele fondului urmau să fie plasate în obligațiuni garantate cu ipoteci pe plantații din colonii, deși, spre deosebire de Eendragt Maakt Magt, respectivele plantații nu erau specificate. Poate cel mai interesant aspect al listei de clase de active în care investea Voordeelig en Voorsigtig era că respectiva listă conținea, printre țintele potențiale de investire ale fondului, chiar primul fond mutual, Eendragt Maakt Magt. În termenii de astăzi, am putea spune că Voordeelig en Voorsigtig a fost, într-o oarecare măsură, primul fond de fonduri din istorie.

În 1779, Adriaan van Ketwich și-a înființat un al doilea fond mutual, sub denumirea de Concordia Res Parvae Crescunt, care nu era altceva decât traducerea în latină a expresiei... Eendragt Maakt Magt. O caracteristică importantă a acestui al doilea fond mutual al lui van Ketwich, care îl diferenția semnificativ de primul, era că era acordată mult mai multă libertate de mișcare administratorului în stabilirea și modificarea politicii investiționale. Prospectul nu spunea în această privință decât că fondul va investi „titluri de valoare solide și în acele active care, în caz de scădere a valorii lor de piață, vor crea o oportunitate de cumpărare la prețuri mai mici decât valoarea lor intrinsecă”.

 

×
Subiecte în articol: fond mutual piata de capital