Dedesubturile unei diversiuni

Pe măsura trecerii timpului, afacerea Romulus Mailat se dezvăluie ceea ce noi am spus a fi chiar de cănd s-a declanşat isteria din Italia: o diversiune. Cănd vine vorba de asemenea diversiuni se ridică imediat intrebarea: Ce efect s-a ţintit? In cazul Romulus Mailat s-a vrut, evident, adoptarea fără prea mari probleme a Decretului-Lege privind expulzările. Judecănd retrospectiv, se vede limpede că Decretul-Lege, ca şi expulzările, n-au fost luate sub presiunea emoţiei colective stărnite in Italia de cazul Romulus Mailat. Aceste lucruri au fost, incontestabil, premeditate. Dacă ne găndim la excesiva mediatizare a infracţiunilor comise de romăni intr-o ţară din care nu lipsesc, totuşi, infracţiunile, putem presupune că afacerea Mailat a fost punctul culminant al unui proces subtil de creare a unei atmosfere de intimidare a romănilor aflaţi la muncă in Italia. In Romănia e clar acum că s-a urmărit adoptarea Decretului-Lege aflat in contradicţie cu legislaţia UE.


Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre discuţiile privind realităţile ascunse din acest Decret. Imensa majoritate a poziţiilor - inclusiv a celor adoptate de oficialităţi - se concentrează pe teza unui moment de care autorităţile italiene aveau nevoie pentru a putea scăpa de infracţionalitatea comisă de rromi, dar mai ales de taberele ilegale ridicate la marginea Romei şi a marilor oraşe italiene. O asemenea explicaţie nu rezistă unui examen critic. Taberele ilegale de rromi există in Italia de căţiva ani. E greu de crezut că autorităţile italiene au ezitat să le inlăture atăt amar de timp de teama unor critici vizănd drepturile omului. Mica infracţionalitate a rromilor s-a desfăşurat sub ochii autorităţilor din Peninsulă. E greu de crezut că Poliţia italiană s-a transformat peste noapte intr-un ONG preocupat de respectarea condiţiei umane. In atare condiţii, Decretul-Lege e asemănător unui tras cu tunul in vrăbii.


S-a spus şi s-a scris că acest Decret incalcă Directiva Comisiei Europene. Pentru romănii nepăsători cănd e vorba de "chiţibuşării avocăţeşti", o asemenea aserţiune e lipsită de relevanţă. Nu in asta constă gravitatea gestului comis de guvernul italian, ci in efectele sale practice. Dănd posibilitate prefecţilor să expulzeze cetăţeni străini in numele unei acuzaţii vagi, văduvite de criterii precise, Decretul lasă pe romănii din Italia la discreţia abuzurilor de tot soiul. Să ne imaginăm, de exemplu, că un romăn cinstit intră in conflict cu angajatorul. Angajatorul poate merge la autorităţile locale, pe care le ştie, sau, şi mai şi, cu care se află in cărdăşie, şi obţine un Ordin de expulzare. Asta in cel mai bun caz. Pentru că in cel mai rău caz, romănul e ameninţat cu expulzarea. Şi pe fondul isteriei naţionale anti-romăneşti, romănul se va resemna. Se va resemna să muncească la negru, să trudească in condiţii infernale, să fie tras pe sfoară, intr-un cuvănt, să fie exploatat. O astfel de ipoteză aruncă o nouă lumină asupra rapidităţii cu care s-a lansat in spaţiul public din Italia raţionamentul: Romulus Mailat egal monstru, egal rrom, egal romăn. Pentru că, să fim lucizi, campania din Italia, abil orchestrată, e indreptată impotriva romănilor.


Rromii erau uşor de pus la punct şi fără Decretul-Lege. Aflaţi cei mai mulţi in Italia fără acte in regulă, ei puteau fi făcuţi să plece in doi timpi şi trei mişcări. Cu muncitorii romăni nemulţumiţi de condiţia lor de exploataţi era mai greu. După admiterea Romăniei in UE, ei şi-au dat seama că pot revendica drepturi asemănătoare cu cele ale muncitorilor italieni. Şi au inceput să bombăne, ridicănd pretenţii care i-au speriat pe angajatorii italieni. Pentru că, să fim lucizi, Italia i-a primit cu braţele deschise pe romăni, deoarece aceştia, spre deosebire de muncitorii italieni, au acceptat toate condiţiile inumane de lucru, devenind astfel o forţă de muncă ieftină. Această forţă de muncă a inceput să nu mai fie rentabilă in clipa cănd romănii au beneficiat de statutul de cetăţeni europeni. Decretul-Lege, atmosfera anti-romănească sunt astfel mijloace teribile de presiune asupra unei Comunităţi care incepuse să aibă revendicări ce nu mai convin patronilor italieni. N-ar fi cazul, oare, să vedem in diversiunea Mailat ceva mult mai profund şi mai grav decăt un simplu pretext de a scăpa de infractori?!
Â