x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „You’re doing Fosse, aren’t you?” Cum a transformat Michael Jackson moștenirea lui Bob Fosse

„You’re doing Fosse, aren’t you?” Cum a transformat Michael Jackson moștenirea lui Bob Fosse

de Ionuț Bălan    |    14 Noi 2025   •   06:20
„You’re doing Fosse, aren’t you?” Cum a transformat Michael Jackson moștenirea lui Bob Fosse

Toată lumea a auzit de Michael Jackson. Regele pop, omul care a reinventat videoclipul, superstarul care a vândut sute de milioane de albume și a umplut stadioane de la Tokyo la... București. Dar prea puțini își mai amintesc de Bob Fosse - un artist cu o influență uriașă asupra dansului modern, dar cu un impact financiar mult mai modest.

Michael Jackson a generat, în timpul vieții și după, venituri de ordinul miliardelor de dolari, în timp ce cariera lui Fosse, deși plină de premii și prestigiu, n-a cunoscut vreun blockbuster comercial. Filmele sale au adus zeci de milioane, dar niciun record uriaș.

Totuși, legătura dintre cei doi nu e o coincidență. Michael Jackson a preluat și reinventat moștenirea lui Fosse. Primul care a observat asta a fost Fred Astaire, mentor și prieten al lui MJ, care i-a spus: „You’re doing Fosse, aren’t you?”.

 

Legătura dintre Micul Prinț și „Regele pop-ului”

 

Dacă privești dansul Șarpelui, personajul lui Fosse în The Little Prince (1974), și îl compari cu Billie Jean (1983), găsești o punte clară între Broadway și MTV. Mișcările sacadate, opririle bruște, pălăria care maschează privirea, jocul mâinilor și al umerilor - toate provin dintr-un ADN coregrafic creat de Fosse și rafinat de MJ.

Michael Jackson nu a copiat pur și simplu mișcările, ci a înțeles filosofia din spatele lor: controlul absolut, tensiunea dintre pași, economia gesturilor. Într-o industrie dominată de energie explozivă, el a mers pe detaliu și pauză. A studiat ore întregi filme cu Fred Astaire, James Brown și Bob Fosse, absorbind esența dansului lor. Influența lor se simte nu în replicarea unor secvențe, ci în atmosfera creată: o combinație de precizie și expresivitate controlată.

Bob Fosse a fost mai mult decât un coregraf revoluționar. În 1973 a devenit singura persoană care a câștigat Oscar (pentru regia filmului Cabaret), Tony (pentru coregrafia spectacolului Pippin) și Emmy (pentru show-ul Liza with a Z) în același an. Cabaret a obținut opt Premii Oscar, iar All That Jazz (1979), o autobiografie mascată, a câștigat Palme d’Or și patru Oscaruri. Relația sa cu musicalul Chicago a culminat cu relansarea din 2002, recompensată cu șase Oscaruri și încasări de peste 300 de milioane de dolari.

Pe Broadway, Fosse era o legendă vie, cu nouă premii Tony pentru coregrafie și spectacole-cult precum The Pajama Game, Damn Yankees, Pippin și Sweet Charity. Acest ultim musical, lansat în 1966 cu Gwen Verdon - soția și muza sa - a fost nominalizat la nouă Tony Awards, iar Fosse a câștigat pentru coregrafie. Filmul Sweet Charity, din 1969, cu Shirley MacLaine nu a avut succes comercial, dar estetica sa - decoruri geometrice, pauze tensionate, dansatoare obosite și glamour mecanic - a devenit o școală pentru generațiile următoare. Numere ca Big Spender sau Rich Man’s Frug sunt studiate în continuare în academii de dans și reproduse în show-uri TV.

Suzanne Charny, în The Rich Man’s Frug, e un exemplu perfect al stilului Fosse: extensii rigide, brațe tăioase, privire fixă, mișcări sincopate și elegante, toate compun un dans rece, dar hipnotic. Fosse a redus spectacolul la gest, la introspecție, la tensiunea dintre pași și tăcere. A schimbat dansul de la „a plăcea publicului” la „a dezvălui personajul”.

Michael Jackson a asimilat această lecție și a aplicat-o într-un alt context - al popului globalizat și al industriei uriașe de divertisment. Dansul său nu e zgomotos, nu urcă volumul spațiului, ci lasă goluri în care emoția poate pătrunde. Dincolo de mișcări, MJ a transformat dansul în capital - o marcă globală, un brand.

Tematic, legătura dintre Fosse și MJ e profundă. Fosse a pus în scenă lupta cu sine, epuizarea și obsesia artistului - toate vizibile în All That Jazz. MJ a urmat același drum, prins între succesul planetar și luptele personale. Pentru amândoi, dansul a devenit uneori o formă de supraviețuire.

Diferența e că MJ a transformat această moștenire artistică într-un imperiu economic. Thriller s-a vândut în peste 70 de milioane de exemplare, devenind cel mai bine vândut album din toate timpurile. Coregrafia sa, inspirată indirect din teatralitatea lui Fosse, a devenit iconografie pop. Momentul moonwalk-ului, lansat în 1983 la Motown 25, a rămas un reper cultural. Pe lângă muzică, MJ a generat sute de milioane din contracte publicitare, licențe și merchandising. După moarte, a continuat să aducă venituri impresionante, prin albume, documentare și spectacole-tribut, transformându-se într-o forță financiară de neegalat.

Bob Fosse n-a atins niciodată asemenea cifre - probabil nici nu și-a dorit asta. Dar MJ a urcat pe scena construită de Fosse, cu flair pop și o piață globală. Dacă Michael Jackson a făcut dansul capital, Fosse a inventat limbajul. Și în spatele fiecărui moonwalk, al fiecărei piruete cu pălăria trasă peste ochi, se ascunde o umbră recognoscibilă: genunchii îndoiți, degetele răsucite, intenția controlată.

Acea remarcă memorabilă a lui Fred Astaire devine simbolul clar al unei moșteniri care trece dincolo de dans, unde discipolul și maestrul se întâlnesc prin limbajul comun al artei.

×
Subiecte în articol: michael jackson mostenire bob fosse