Definitiva belire a ţăranului român

În ce hal de sărăcie trebuie să fi ajuns această ţară, dacă s-au hotărât guvernanţii ei să impoziteze şi troscotul, şi extractul de furnică, şi creşterea unghiilor! Putred de bogat cum e, ministrul finanţelor vânează atent sărăcia, să o facă şi mai săracă. El vorbeşte cu lejeritate ciocoiască despre lărgirea bazei de impozitare, în acest fel ţinându-i departe de înţelesul malefic al pledoariei sale pe cei pe care îi va băga curând în storcător, să le mai ia din averea de o para şi jumătate pe care o au. Asta e calea către progres şi civilizaţie, pe care ne-o propune generoasa guvernare Băsescu-Boc: jupuirea de cât mai multe piei a poporului. Nu ajunge dezastrul în care trăim. Trebuie mers şi mai adânc, eventual până la jupuirea poporului, nu numai de piele, nu numai de carne, ci şi de tot, inclusiv de propria coloană vertebrală. Nu prezintă interes pentru ciocoiandrii care şi-au privatizat ministerele starea poporului. Menghina trebuie strânsă, până fiecare om se face ca foiţa de ţigară.
    
Lărgirea bazei de impozitare reprezintă, pe de altă parte, cel mai important semn al lărgirii democraţiei capitaliste. Din moment ce vor plăti impozite toţi cetăţenii, inclusiv şi mai ales cei care n-au din ce plăti, înseamnă că toţi sunt băgaţi în seamă. Înseamnă că şi actul lor de voinţă, exprimat prin cuantumul impozitului cu care sunt datori, e prezent în marea voinţă a patriei feudaliste. De ce să fie taxaţi numai miliardarii? Ce, banii sărăntocilor, nu sunt buni, nu merg? Vechile metode analitice de la puţini-puţin, de la puţini-mult, de la mulţi-puţin, expiră în faţa adevăratei religii a timpurilor noastre: de la mulţi-tot.
   
Poporul român e cusurgiu. El vrea să trăiască; adică, nu e destul că s-a născut, mai vrea să şi trăiască. Aşa ceva nu prea s-a văzut în istorie. Nici nu e prima oară în istorie când acest popor n-a înţeles misiunea spirituală pe care a primit-o şi s-a dedat la acte de tulburare a ordinii publice, ca de exemplu în 1907. Calendarele s-au mai schimbat între timp, dar focul a învăţat să mocnească în cărbuni. Deşi trăieşte foarte-foarte prost, poporul român are impresia că trăieşte foarte-foarte prost. Să aibă el mania persecuţiei? Să i se pară lui că una i s-a promis în 1989 şi exact inversul i se oferă la 20 de ani după?
   
Bine, dar de ce se limitează acest popor la realitate şi o ia ca atare? Unde îi este imaginaţia? Ce l-ar costa să arboreze un pic de trufie şi să declare stupidul adevăr că nu   2% din copiii săi de la ţară merg la şcoli înalte, în oraşe, ci somptuoasa minciună că 22%? Puţină mândrie patriotică, pentru a minţi convenabil, ne-ar strica, oare? Ce să facă şi bieţii miliardari ajunşi guvernanţi? Să dea de la ei? Dar, dacă ar da de la ei, bineînţeles în afara a ceea ce dau ca să ajungă miniştri, i-ar depăşi alţii şi le-ar lua locurile. Să nu se înţeleagă, oare, dreptul la câinoşenie al omului care vrea să parvină? Atunci, ce se mai alege din condiţia umană într-un secol care miroase a zgardă?
   
Dar guvernanţii bucureşteni nu doresc numai jupuirea atentă şi adâncă a poporului lor (convinşi până în adâncul a ceea ce, cu un cuvânt învechit şi ponosit, se numeşte "suflet") că trebuie să le ofere concetăţenilor, cât mai multe încercări mortale, cât mai multe chinuri. Guvernanţii doresc şi eficienţă din partea fiecărui amărât, eficienţă şi egalitate de comportament. Egalitate chiar şi între vii şi morţi. O solidaritate până departe în istorie, pe bază de impozitare. Şi mai trebuie făcută dreptate şi în alte privinţe. De exemplu, în decontarea cheltuielilor pe care le-au făcut generaţiile de veterani pe front, în toate ocaziile.
   
A făcut cineva socoteala muniţiei pe care au consumat-o aceştia în raport cu muniţia pe care au consumat-o diverşi parteneri sau inamici ai lor? Au fost descărcaţi de gestiune soldaţii români de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz? S-a hotărât începerea urmăririi penale împotriva celor ce au realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, pentru felul cum au murit, neeconomicos şi stângaci, pentru patrie, în aceste timpuri în care patria nu mai valorează nimic, ci contează numai Europa? De ce ne ferim de sentinţa istoriei? Conform filosofiei politice actuale, strămoşii nu trebuie să plătească numai impozite, ci şi amenzi, cu eventualele dobânzi, pentru jertfa lor care a întârziat cu ani şi ani binefăcătoarea acţiune a imperiilor înconjurătoare asupra acestei ţări. 

În orice caz, obiceiul ţăranului român, de a produce, trebuie temperat, înainte de a fi reprimat cu totul. Conspiraţia din pieţele româneşti, bazată pe pătrunjel, păstârnac, mărar, usturoi, ştevie, lobodă, ridichi, urzici, pătlăgele roşii, ceapă, măcriş, spanac, trebuie înnăbuşită în faşă. Iar nenorociţii ăştia din sate, care muncesc mult şi se mulţumesc cu puţin, trebuie aruncaţi în puşcărie, să vadă cum vor mai creşte ei zarzavaturi şi rădăcinoase în condiţiile perfect controlate ale puşcăriile noastre de larg consum! Ştie ce face guvernul Băsescu-Boc. În 2-3 ani, Sahara se va instala, în sfârşit, în România. Sahara perfect fiscalizată!



DECÂT CONCEDIU MEDICAL, MAI BINE MOARTEA
Generoşii vechili ai României au prins-o şi pe asta: abuzul concediilor medicale. Că în realitate s-a făcut exces de concedii medicale, justificate sau nu, e adevărat. Dar instituirea unei stări de alarmă, percheziţie şi control la domiciliu, pentru descoperirea bolnavilor prefăcuţi, creează o impresie irepresibilă de ghetou neaerisit şi represiv. Expusă teoretic, propunerea pare numai caraghioasă şi jenantă. Realizată practic, în toate consecinţele ei vizibile, razia pentru separarea sănătoşilor de bolnavi devine halucinantă. Guvernul actual pare hotărât să aducă oamenii la serviciu cu toată vehemenţa, probabil ca să-i dea afară în ziua următoare. Sigur că sunt oameni care nu fac mare lucru la locurile lor de muncă, dar măcar nu se află în poziţia guvernului, care nu că nu face mare lucru la locul său de muncă, dar acţionează împotriva României.

Forfota autorităţilor prin sate şi oraşe, în căutarea de bolnavi închipuiţi şi de medici vinovaţi, care le-au dat certificate medicale, va căpăta aspect de cataclism social. Vor avea acele autorităţi dreptul legal de a intra în casele oamenilor? Vor putea bolnavii să se mai mute dintr-o cameră în alta, în apartamentele cu mai multe odăi, din moment ce inchizitorii îi caută în camera dinainte stabilită? Să zicem că, striviţi de atâtea reglementări neomeneşti, oamenii vor înţelege obligaţia, cât timp au concediu medical, să nu iasă din case, supunându-se de frică aberaţiei respective. Dar şederea în casă asigură, prin ea însăşi, onestitatea motivaţiei acelui certificat medical? Nu cumva ar trebui introdusă schingiuirea celui în cauză, ca să recunoască falsul?

Bolnavul semnificativ al ţării noastre, în această vreme, nu mai ştie ce să facă, spre a fi considerat doctorul acestei situaţii. În circumstanţe internaţionale potrivite, îmi plăcea un banc, pe care l-am spus şi la Consiliul Europei, la Strasbourg: dihorul a intrat în vizuina iepurelui şi i-a spus: "Dragă iepuraş, aici miroase foarte urât." "Da, a spus iepurasul, aici într-adevăr miroase foarte urât." "Şi nu putem scăpa de acest miros?" "ba da, putem." "Şi cum putem scăpa de acest miros?" "Eu aş spune, dar să nu vă supăraţi." "Spune!" "Domnule dihor, ştiţi care e problema? Dumneavoastră mirosiţi." "Se poate, dar cum scăpăm de acest miros infect?" "Ştiţi cum? Dacă plecaţi dumneavoastră, nu mai miroase urât aici." "Da, iepuraş, probabil că aşa e, dar eu nu plec de aici până nu se termină cu acest miros."
Sau, mai pe scurt, decât un concediu medical în România, mai bine moartea.