Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Trecătoarele vieţi ale oamenilor ascund în ele întuneric şi ruşine. Comportamentul uman este schimbător atata timp cat nu este ancorat încă în divin. Totul se va schimba în viitor dacă faci acum un efort spiritual”, spunea Yogananda în cartea sa ”Autobiografia unui yoghin”(Ed. Mix). Noi, în inconştienţa noastră, pe care ne-a revelat-o însuşi Mantuitorul, prin afirmaţia ”iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac”, am putea crede că suntem conştienţi, nu simţim pic de ruşine şi suntem departe de a trăi în întuneric spiritual. Problema noastră este tocmai momentul de confruntare cu propriul întuneric, căci – în clipa în care ne vedem şi ne autodezvăluim răul din noi – conştienţa ne face să ne ruşinăm şi să simţim vina pe care altfel o proiectăm asupra lumii. Lumea aceasta, oricat de rea ar părea ea, oricat de crudă, oricat de dramatică uneori, e nevinovată şi inocentă tocmai pentru că-i inconştientă. De aceea, dacă fiinţa umană are un scop divin, dacă s-a întrupat şi apariţia ei în acest trup are un sens, s-ar putea ca sensul acela măreţ, fantastic, pe care-l căutăm cu toţii, fiecare cum şi pe unde poate, să fie ”conştienţa de sine”. Să fii conştient de tine, să te trezeşti, să ieşi din ghearele întunericului inconştient înseamnă să înţelegi, în cele din urmă, că răul, groaza, frica, disperarea, ura, suferinţa şi mania, neliniştea şi disperarea sunt doar consecinţe ale inconştienţei.
Viitorul se schimbă doar atunci cand facem ”un efort spiritual”, adică paşi către conştienţă. Ceea ce se întamplă rău, ceea ce ne face frică sau durere e un vis; sunt gandurile noastre, sunt minciunile pe care ni le spunem nouă înşine şi le spunem altora apoi, fără să ne dăm seama că asta facem. Răul e un vis care ne spune permanent că altcineva ne face rău; că există forţe capabile să ne atace, să ne lovească, să ne arunce în abisuri pline de suferinţă şi de oroare. Autohipnoza pe care o practicăm fără să ştim că asta facem ne arată că-n lume unii îi atacă pe alţii, unii ucid, alţii distrug, unii alterează lumea prin prezenţa lor în ea şi nu vedem acolo absenţa discernămantului, absenţa conştienţei. Mai mult, nu înţelegem că discerămantul poate fi afectat şi acolo unde el pare a fi prezent, discernămantul poate fi alterat în grade mai puţin evidente, dar la fel de prins în jocul iluziei şi cu destul de grozave consecinţe asupra capacităţii de conştienţă.
A fi atenţi la ceea ce gandim, spunem şi facem noi înşine în cele mai mărunte, mai nesemnificative şi mai banale momente ale vieţii e un efort spiritual, care – o dată făcut, o dată exersat, aduce puterea de a ne vedea aşa cum suntem. Întunericul din noi e hrănit de neatenţie, întunericul creşte pentru că-l vedem în alţii, pentru că îl atribuim şi-l proiectăm continuu, iar aceste obiceiuri neantrerupte, neschimbate devin ”forţe întunecate”, care ne fac şi mai inconştienţi de adevăr. Doar noi suntem subiectul propriei existenţe. Să păşim conştient pe stradă. Cand vorbim cu un alt om să fim conştienţi de ceea ce facem, de ceea ce spunem, de ceea ce spune celalalt. Ne vom surpinde adesea gandul cum zboară în altă parte, mintea concentrată în cu totul alt loc, vom vedea curand cat de intens traim, de fapt, departe de propriul nostru prezent. Conştienţa prezentă în fiecare clipă ne va dezvălui momentele în care minţim, clipele în care gandim răul altora, ne va arăta ceea ce ascundem în întunericul inconştient şi ceea ce ne face să ne percepem slabi, plini de frică, neanţeleşi, nerecunoscuţi sau incoerenţi cu privire la percepţia puterii, a iubirii, a înţelegerii, a vieţii, în general. Propria iraţionalitate se autodezvăluie pe măsură ce-i observată de conştienţă şi corectată apoi în gand, în comportament, în vorbă şi în faptă. Această corectură masivă schimbă viitorul, ne aduce siguranţa de sine(siguranţa vieţii), acceptarea de sine, iubirea de sine, trăiri ce se vor reflecta şi asupra lumii înconjuurătoare.
Citește pe Antena3.ro
