x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Depunctarea Rapidului, o mare nerozie!

Depunctarea Rapidului, o mare nerozie!

de Dan Dumitrescu    |    12 Mar 2010   •   00:00

Ştirile venite în ultima perioadă dinspre Rapid n-au avut nimic din îndestularea jegoasă afişată pe la alte cluburi. Nae Manea, un contaminat irevocabil, ştia la ce se angajează atunci când, la vreme de strâmtoare, a acceptat din nou postul de antrenor al giuleştenilor.

De aceea a lucrat mai tot timpul cu poftele-n cui. A defilat cu echipa, în campionat şi în perioadele de pregătire, sub însemne proletare, nederanjând de nici un fel proverbiala cumpătare a patronului. Şi zic cumpătare doar pentru că nu mai ţin minte ce anume îl caracteriza definitoriu pe Hagi Tudose. Dar, oricum, problemele care ţin de contabilitatea calică sau de bugetele bazonate de criză nu au la ora actuală nici o importanţă. Ele n-au falimentat rapidismul din Giuleşti.

Dimpotrivă, Nae Manea şi trupeţii săi au avut tupeul să-şi înşurubeze sărăcia printre greii campionatului, la numai trei puncte de liderul la zi al clasamentului. Ei bine, un asemenea afront nu putea rămâne nepedepsit. Cineva trebuia să le dea peste nas acestor obraznici. Iar pentru o astfel de misiune nu se puteau găsi neamuri mai potrivite decât Marian Iancu, Gheorghe Chivorchian şi, cu neapărată intenţie de mai bine, dar nu ştiu pentru cine, onoratul comesean Dumitru Dragomir.

Marian Iancu şi Gheorghe Chivorchian vor să câştige pentru Politehnica Timişoara, la "masa verde", un meci pierdut pe terenul de joc. Găselniţa conţopistică o constituie contestarea dreptului de joc al fotbaliştilor Dacian Varga şi Tibi Bălan. Povestea e lungă şi stufoasă. Cu legitimarea celor doi pe uşa din dos, cu avize contradictorii de la AMF, cu aprobări şi dezaprobări ale LPF. Cert este că, la ora jocului Rapid - Politehnica, Varga şi Bălan aveau pe carnetele de legitimare, adică nişte buletine de identitate ale fotbaliştilor, vize valabile de la LPF.

Măgăriile sunt cusute cu aţă albă. M-aş bucura ca ele să fie corect descifrate, corect judecate şi la fel de corect pedepsite. Sper ca dreptatea să fie împărţită la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane. Pentru că staborurile fotbalului românesc lucrează la comanda şefilor, iar unul dintre ei s-a şi grăbit să se antepronunţe. S-a lăsat, bineînţeles, pe talerul mai îndestulat. Prietenii ştiu de ce. Eu nu! Sau fac pe prostul.

Pentru că nici nu mă interesează astfel de amănunte. Sunt însă interesat în alt sens. Doresc să fie pedepsiţi, pedepsiţi chiar exemplar, doar cei vinovaţi. Să nu fie pedepsit şi fotbalul. Adevăratul clasament se face pe terenul de joc şi nu prin tribunalele fotbalului.

În disputa dintre Politehnica Timişoara şi glumeţul Zambon am fost, din start, alături de timişoreni. Şi atunci am susţinut ideea că decontul trebuie să cadă în sarcina persoanelor vinovate şi nu în cârca echipei. Am susţinut anularea penalizării de 6 puncte dictate împotriva Politehnicii.

N-am fost de acord nici cu cele trei puncte luate de Steaua Rapidului pe motiv de brichetă. Meciul trebuia rejucat. Trebuia să fie decis la terenul de joc. Consecvent acestui principiu, susţin şi acum că singurul rezultat al meciului Rapid - Politehnica Timişoara este cel din terenul de joc. Pentru eventualele vinovăţii să plătească doar făptaşii.

×
Subiecte în articol: editorial