x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Descindere împotriva drogurilor

0
Autor: Ion Cristoiu 01 Feb 2009 - 00:00

CULTURA DE CANABIS  •  PLANTA CARE FĂCEA OPTIMIŞTI CAII NĂRĂVAŞI




Jurnalul foto

Peste sat abia trecuse fulminanta descindere a Brigăzilor de luptă împotriva traficului de droguri. Într-o dimineaţă de vară, mai precis, în zori, când roşul sângeriu al soarelui de la orizont prevestea o nouă zi toropitoare, culoarea astrului putând trece foarte bine drept enervarea premergătoare apoplexiei, satul se trezi în huruitul elicopterelor de asalt şi în vaierul sirenelor de automobil. Apărând brusc după creasta Dealului, aparatele se aşezaseră ameninţător deasupra pământului din marginea Pădurii Statului, un brâu de ogoare dintre lizieră şi şoseaua judeţeană. Pe sfori rapid desfăşurate descindeau mogâldeţele negre ale luptătorilor DIAS. Concomitent, poliţia declanşă un atac de la sol. Pe drumul ras de torenţi, care lega cătunul din deal de şoseaua judeţeană, urcau în trombă automobile cu girofaruri, încadrând convoiul de asalt: camioane cu jandarmi şi maşini antirevoltă, dubiţe în uşile cărora şedeau luptători cu mitraliere în mâini.

La început, cei din sat crezură că e vorba despre o filmare la o peliculă despre debarcarea în Normandia. N-ar fi fost prima oară când producătorii americani ar fi venit să filmeze aici. Peisajul era mai mult decât favorabil peliculelor de acţiune. Era astfel Pădurea Statului, din care puteau ţâşni, la nevoie, bandiţi, partizani, nemţi, ba chiar, la o adică, şi extratereştri. De sus, din marginea pădurii, se desfăşura priveliştea satului întins până la râu, râul propriu-zis, şi satul vecin, aşezat pe un mal înalt. O privelişte ideală pentru secvenţa iscoadei călare. Eroul ieşea din pădure (pe cal, pe jos, pe turela unui tanc, mă rog, după cum îi cerea scenariul) şi privea în depărtare, spre malul celălalt, unde se zăreau mogâldeţele duşmanilor. Care mogâldeţe puteau fi şi ele de felurite tipuri, după timpul şi locul acţiunii: nemţi, ruşi, jandarmi (dacă era vorba despre un film cu haiduci), turci, tătari sau bandiţi (dacă din pădure ieşea şeriful).

Alţii susţineau că e o aplicaţie a forţelor multinaţionale având ca temă salvarea unei minorităţi pe cale de a fi măcelărită de majoritate. Cei care lunecau pe sforile atârnate de elicoptere urmau să ia cu ei câteva sute de oameni, despre care se aflase că aşteptau deja, făcând-o pe răniţii, în ogoarele din marginea pădurii.

Nu trecu mult şi lucrurile se lămuriră.

De câţiva ani, mai precis după ce prin sat trecuseră nişte inşi în camionete de categorică producţie străină, cei din cătunul din deal se apucaseră să cultive o plantă ciudată, nemaiîntâlnită pe meleagurile acestea, având drept principală proprietate că îmblânzea caii nărăvaşi. Cum o mâncau, cum se linişteau, ba, mai mult, căpătau o lumină optimistă în priviri. Planta creştea din seminţele pe care cei din camionete le dăduseră prin sat la schimb cu pietrele descoperite de mulţi prin grădini, când se apucaseră de săpat pentru a amenaja o privată.

Mai târziu, graţie unui scandal de proporţii naţionale, se stabili că pietrele aveau o inestimabilă valoare arheologică. Erau pavelele legendarului drum roman Roma-Polul Nord, abandonat de imperiu, după câteva secole de lucru, din motive strict financiare. Cei din sat găsiră că e un chilipir. Se grăbiră să ia seminţele şi să dea bolovanii, cum le ziceau ei lespezilor romane, că şi aşa se împiedicau de ele prin ogrăzi. Unii, mai şmecheri, vrură să plaseze străinilor şi bolovani pur şi simplu. Numai că aceştia nu se lăsară înşelaţi. Aveau cu ei, ca specialist, pe fostul preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie, rămas şomer după 1989, care-ţi putea spune şi-n somn dacă un bolovan era bolovan de râu sau unul dinaintea erei noastre.

Din seminţe crescuseră plantele alea ciudate, de un verde intens, provocând în inimi tresăriri năvalnice, tipice primăverii.

Astfel că ani în şir cei din cătun cultivaseră canabis fără s-o ştie. Şi ar mai fi cultivat planta primejdioasă până la sfârşitul lumii, dacă, la un moment dat, n-ar fi fost reperaţi de sateliţii americani de spionaj. Urmărind haciendele clanului Medelin din Columbia, aceştia ajunseseră cu iscodirea de sus, printr-o greşeală de calcul, în dreptul cătunului din deal.

*

Sărită din Mersul trenurilor

Din cauza unei grave greşeli de tipar, noua ediţie din Mersul trenurilor sărea peste Gara Floreşti, trecând direct la următoarea, Mărăşeşti. Treptat-treptat, numărul celor care coborau în Floreşti se împuţină. Tot mai mulţi călători puteau fi văzuţi cătând pe ferestrele acceleratului la alcătuirea de cărămidă şi ţiglă pe care scria Gara Floreşti, făcând ochi mari când întâlneau această staţie inexistentă în Mersul trenurilor de călători şi renunţând să mai coboare, deşi aveau bagajele pregătite deja. Într-o zi nu mai coborî nimeni. Din acel moment Gara Floreşti intră în uitare. Şi cum de la Regionala Galaţi i se tăiară fondurile (justificat, o dată ce nu mai exista oficial), căzu în paragină cu totul.

Prima cedă inscripţia. Bătute de ploi şi de vânturi, literele se şterseră. Într-o zi, în timp ce şeful Mişcării se pregătea să mănânce, aşezându-şi pe birou, peste harta cu reţeaua naţională de căi ferate, pacheţelul adus de acasă, G din cuvântul Gară se desprinse, căzând cu zgomot pe cimentul peronului. Speriat, şeful Mişcării se năpusti pe uşă. Alţi funcţionari, în frunte cu şeful cel mare, dăduseră şi ei fuga, şi acum şedeau în jurul literei căzute, ca în jurul unui cadavru.

Se întinse o tăcere prelungă, arar întreruptă de şuierul anapoda al unei locomotive de manevră. Sus, pe cer, un turboreactor înscria o coadă lungă şi trecătoare. Casierul Tache Mardală ridică privirile şi observă că acum, în loc de Gara Floreşti, scria ara Floreşti. Asta ne-ar putea face de râs în faţa străinilor – concluzionă el. Şeful Gării fu de părere că trebuia tăiat un a. Chemat, nea Vasile, omul de serviciu, rezemă scara de perete şi, cu un ciocan cu care se verificau osiile vagoanelor, desprinse ultimul a din cuvântul rămas. Cei de jos pufniră în râs: ar Floreşti scria acum deasupra clădirii. Era şi  mai tâmpit ca înainte!

Încă sus, pe scară, răsucit către cei de jos, nea Vasile aştepta să i se spună ce să facă. Dă-l jos şi pe r!, strigă şeful gării. Nea Vasile îl dădu. Dar acum se citea a Floreşti. Ceilalţi funcţionari nu comentară, deşi a Floreşti li se părea şi mai absurd. Se întoarseră cu toţii la lucru. Numai că nimeni nu avea chef de aşa ceva.

Simţeau nevoia să iasă pe peron şi să se uite la acel a stingher, rămas acolo de izbelişte. Şi li se făcu atâta milă de litera ai mică, orfană, după ce restul familiei dispăruse, încât, luându-şi inima în dinţi, Gina, casieriţa, luă scara, se urcă şi dădu joc litera cu mâna. Bărbaţii de jos răsuflară uşuraţi. Fără a se gândi că rataseră prilejul de a vedea ce chiloţi poartă Gina.

*

Scrisoare la Scînteia

Scînteia avea să organizeze o amplă discuţie, în câteva numere consecutive, pe tema dacă un om de tip nou, cu o conştiinţă înaintată, are voie sau nu să-şi bată nevasta. Se primiră scrisori din toată ţara, publicate de ziar la loc de cinste, împreună cu ample reproduceri în facsimil. Asta, pentru a dovedi că scrisorile aparţineau oamenilor muncii şi nu chiaburilor. Unii însă ţinură morţiş să se prezinte personal la ziar cu punctul lor de vedere. Stârni mare emoţie în redacţie Vasile Bebeangă din Şimleul Silvanei, îmbrăcat în costum popular, sprijinindu-şi trupul masiv, de cioban, într-o bâtă înflorită artistic, venit pe jos până la Bucureşti.

Ion Pelicaş, tatăl lui Cornel Pelicaş, care era abonat la Scînteia şi la alte ziare progresiste, alcătui, în noaptea care urmă zilei de apariţie a articolului, o opinie în 16 coli de hârtie, luate de la cooperativă cu 16 plicuri, pentru că în sat, nefiind autori de romane sau de studii filosofice, se găseau coli de hârtie numai pentru scrisori.

Începu să scrie pe la nouă seara, după ce toţi ai casei se culcară, la lampa cu gaz de pe masă, afumată, pentru că fitilul nu era curăţat. În spatele lui sforăiau nevasta şi copiii, un puradel se dezvelea şi bodogănea în somn, iar afară, prin fereastră, se vedeau nucii din ogradă, cu verdele argintat de lună al frunzelor. Când termină îl durea mâna, ca şi cum ar fi săpat toată ziua sau ar fi tăiat la vie cu o foarfece boantă, şi o amorţeală dulce îl cuprinsese, făcând ca totul din jur să fie rotund, ca printr-o ceaţă.

În cele 16 coli de opinie, trimise recomandat şi cu confirmare de primire, Ion Pelicaş îşi relata cu lux de amănunte viaţa grea dusă de el şi ceilalţi ţărani săraci din sat sub regimul burghezo-moşieresc, războiul criminal în care fusese târât, asemenea întregului popor, istoricele realizări, care schimbaseră din temelii viaţa satului, măreţele succese obţinute de colectiviştii din comună sub conducerea organelor şi organizaţiilor de partid.

Cât despre problema pusă în discuţie de ziarul nostru cel mai iubit, Scînteia, dovedind încă o dată distanţa de la cer la pământ dintre presa nouă şi cea de pe vremuri, el considera că nevasta trebuie bătută.

Că dacă n-o baţi, îşi ia lumea în cap, şi într-o casă trebuie să cânte cocoşul, şi nu găina.
Citeşte mai multe despre:   floresti,   de la vintileasa-deal la vintileasa-vale,   flore

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de