Despre cauza fericirii

”Tot ce suntem noi este rezultatul gândurilor noastre. Dacă cineva rosteşte cuvinte sau emite gânduri negative, durerea îl urmează inevitabil. În schimb, dacă el rosteşte cuvinte sau emite gânduri bune, fericirea îl urmează la fel ca o umbră şi nu îl mai părăseşte niciodată”(Budha, Versetele gemene, citat de Rhonda Burne în cartea ”Secretul – învăţături zilnice”). Asta-i o învăţătură mai mult decât pentru o zi; e o învăţătură pentru o viaţă. Căci, iată, spunea Budha, fericirea nu pică din cer, nu creşte în pomi, ca merele, nu vine singură şi, deşi ne e dată, noi o alegem în fiecare clipă şi-n fiecare zi prin felul în care gândim.

Gândurile ne creează sentimentele, sentimentele ne creează acţiunile, acţiunile ne creează obişnuinţele şi obişnuinţele ne creează caracterul, spunea tot Budha. La rădăcina existenţei noastre, a fericirii sau a nefericirii, nu-i lumea, care ne ia continuu ceva, nu-s alţii, care ne rănesc, ne tulbură şi ne încurcă, ci felul în care noi gândim pentru şi despre noi înşine sau despre lumea înconjurătoare. Dacă am avea răbdarea necesară şi dacă singurul subiect al experienţei noastre am rămâne noi înşine, dacă ne-am asuma responsabilitatea pentru felul în care gândim, acţionăm şi pentru trăirile noastre, am simţi imediat diferenţa dintre un gând negativ şi un gând frumos. Doar rostind câteva cuvinte cu încărcătură energetică înaltă, frumoasă, corpul nostru se simte mai bine. Inima vibrează altfel, în ritmul vieţii şi al frumuseţii, sângele circulă diferit, metabolismul, glicemia, toate funcţiile corpului resimt instantaneu conţinutul propriilor noastre gânduri. Cercetări recente demonstrează că cinci minute de furie revarsă în trupul omenesc substanţe responsabile de producerea stresului, extrem de nocive, a căror acţiune poate fi contracarată de corp în cinci ore. Dimpotrivă, gândurile bune despre noi înşine şi despre cei din jur, dorinţa de bine pentru toată lumea se converteşte în endorfine, subtanţe care inundă corpul cu fericire. Budha ştia asta cu mii de ani în urmă, când computerul – dacă ar fi fost văzut de cineva – ar fi fost confundat cu o navă extraterestră.

Să ne petrecem timpul în rugăciune, în meditaţie, în dorinţa de bine pentru toată lumea este o alegere care ne poate face fericiţi. Nu ne aduc fericire alţi oameni, fără ca noi să avem în esenţa propriei gândiri decizia de a urma  fericirea şi a o crea la nivel cauzal. Gândirea însăşi este cauza fericirii sau a nefericirii noastre; felul în care interpretăm existenţa, lumea are o consecinţă îmediată în corp, apoi în felul nostru de a vorbi, a interpreta, a acţiona şi a trăi. Vinovaţii din lumea înconjurătoare, cei acuzaţi de noi pentru nefericirea noastră, ne stau în minte, dar nu ei ne atacă, ci noi înşine. A fi fericit e o alegere; gradele de fericire pe care le putem atinge ca fiinţe umane nu sunt statice, căci modul nostru de a gândi ne schimbă trăirile în permanenţă. De la mulţumire la o stare de bine, de la apreciere la admiraţie, de la sentimentul de a fi binecuvântat la cel de a ierta şi a fi iertat, de la îngăduinţă la toleranţă şi acceptare, de la încredere la speranţă, de la bucurie la pace; iată câteva dintre registrele trăirilor umane, pe care le putem eticheta drept registre ale fericirii. Ele sunt la îndemâna oricărui om şi nu pentru că el e bogat, frumos sau inteligent, ci pentru că alege să gândească inteligent.