Despre cum au fost reluate basmele din 1990

Ei bine, Ion Iliescu, în dispreţul unui Adevăr devenit axiomă, continuă să susţină, în declaraţia dată mai mult decât amabilului procuror Liviu Sutiman (ce putreziciune şi în Parchetul General!) teza din 1990.

Arătam în numărul anterior, pornind de la dezvăluirea senzaţională din Ziua (Declaraţia lui Ion Iliescu la Parchet din 20 februarie 2009 despre teroriştii din decembrie 1989) că preşedintele de onoare al PSD a venit de acasă cu un text scris în care şi-a expus punctul său de vedere.  în cei 20 de ani s-au scris numeroase cărţi şi articole, s-au publicat numeroase documente despre evenimentele din decembrie 1989. Cercetători de prestigiu, precum Alex Mihai  Stoenescu, şi-au consacrat talentul şi energia descoperii Adevărului. Eu însumi, deşi nu sunt istoric de profesie, am  publicat numeroase articole  despre decembrie 1989, începând cu articolul "22 decembrie 1989"- o după-amiază cu prea multe întrebări" din 23 februarie 1990, am avut emisiuni televizate, am publicat la editura condusă de mine memorii ale unora dintre participanţi. Mulţi dintre cei implicaţi - generalul Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Ion Caramitru - şi-au nuanţat în timp poziţiile din 1990, obligaţi atât de conştiinţă, cât şi de dezvăluiri. Declaraţia lui Ion Iliescu a fost făcută în 20 februarie 2009. Altfel spus, după aproape două decenii de publicare a unor cărţi şi documente care s-au apropiat de Adevărul despre răsturnarea lui Ceauşescu şi fenomenul terorist. Ei bine, citând această declaraţie rămâi înmărmurit.

Nu numai de atitudinea procurorului Liviu Sutiman care, deşi ancheta moartea a aproape o mie de nevinovaţi, îl lasă pe Ion Iliescu să bată câmpii despre relaţiile sale cu Nicolae Ceauşescu, despre cum s-a opus el regimului, despre cum a ajuns la TVR, despre cărţile sale, dar şi de poziţia lui Ion Iliescu. Ion Iliescu reia cuvânt cu cuvânt aproape tot ce a spus despre decembrie 1989 în anul de graţie 1990.

În 1990, Ion Iliescu a pus fenomenul terorist pe seama unor forţe care, vezi Doamne! voiau să-l readucă la putere pe Ceauşescu.

La vremea respectivă o asemenea explicaţie era firească. Presupunând că, în decembrie 1989, lui Ion Iliescu i s-a dat această explicaţie - care justifica şi asasinarea soţilor Ceauşescu - era de aşteptat ca domnia sa, tras pe sfoară, să fi continuat a crede asta. între timp au apărut însă cărţi, articole, documente, care dovedesc, în chip zdrobitor, că teroriştii n-aveau nici o legătură cu soţii Ceauşescu. Mărturiile lui Victor Stănculescu - între care se detaşează celebrul interviu de la B1 - arată clar că urcarea Ceauşeştilor în elicopter a însemnat practic arestarea lor.

Memoriile şefului Unităţii de la Târgovişte, Andrei Kemenici, dezvăluie că la Târgovişte, Elena şi Nicolae Ceauşescu erau practic arestaţi, dar mai ales, că nu mai aveau nici o legătură cu exteriorul. Documentele despre evenimentele din decembrie 1989 demonstrează clar că a fost vorba de o lovitură de stat pusă la cale de Moscova cu complicitatea unora din structurile de putere de la Bucureşti. A crede că teroriştii voiau să-l readucă la putere pe Ceauşescu e o aberaţie câtă vreme întreaga nomenclatură, sătulă peste cap de Nicolae Ceauşescu, vedea în Ion Iliescu un perestroikist dorit de Moscova şi de Occident.

De-a lungul celor 20 de ani au fost cercetători şi memorialişti care au lansat ipoteza că Ion Iliescu a  fost creierul diversiunii cu aşa zişii terorişti.

Noi nu credem asta. Noi credem însă că Ion Iliescu a ştiut şi a acceptat diversiunea. E greu de presupus că regizorii nu i-au spus despre ce-i vorba în condiţiile în care, încă din după-amiaza lui 22 decembrie 1989, era practic şeful cel Mare.

Era normal, în aceste condiţii, ca luând cunoştinţă de rezultatul cercetărilor de 20 de ani, şi anume că teroriştii nu erau ai lui Ceauşescu, Ion Iliescu să aibă în Declaraţia din 20 februarie 2009 o poziţie dacă nu diferită, atunci  măcar nuanţată faţă de cea din 1990.

Ei bine, Ion Iliescu, în dispreţul unui Adevăr devenit axiomă, continuă să susţină, în declaraţia dată mai mult decât amabilului procuror Liviu Sutiman (ce putreziciune şi în Parchetul General!) teza din 1990.

Şi anume că teroriştii erau "grupuri de fideli ai lui Ceauşescu, special instruiţi pentru asemenea momente".

Aceste grupuri urmăreau "crearea unui climat de anarhie, nesiguranţă şi teamă pentru a împiedica structurarea noii puteri".

Inutil să mai adaug că în februarie 2009, Ion Iliescu reia şi alte basme de adormit copii spuse de el din 1990 încoace fără să clipească măcar. Cum a aflat de fuga lui Ceauşescu după ce i-a zis un coleg (întreaga ţară urmărea evenimentele din Piaţă şi de la televizor, iar el, cel mai interesat, între noi fie vorba, de ele, şedea în biroul său de la Editură şi se gândea cum să mai scoată o carte de beton armat!), că asasinarea Ceauşeştilor a fost o decizie corectă, deoarece a dus la terminarea fenomenului terorist. Sau cum a fost el disident pe vremea lui Ceauşescu. Ba chiar, la un moment dat se apucă să polemizeze cu  A.M. Stoenescu, cel mai bun specialist al nostru în evenimentele din decembrie 1989.

E o declaraţie la Parchet şi nu la un talk-show.

Deşi, judecând după felul în care înghite procurorul poveştile astea, nu era nici măcar la un talk-show, şi acolo legile profesiei cerând punctul de vedere contrar. Deşi a mai mărturisit câte ceva despre el ca om, Ion Iliescu nu ne-a spus niciodată cum a dormit în ultimii 20 de ani. Presupun că adânc. Pentru că numai cineva care doarme adânc nu aude cum îi bat în geam degetele descărnate ale celor 944  de morţi din decembrie 1989.