Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei care contestă existenţa miracolului uită că miracolul are şi el o istorie, e fenomenologie. In Antichitate, miracolul era contrastul. Miracolul modern, dimpotrivă, este contactul; simpla alăturare de fapte, nu numaidecăt opoziţia lor, dramatică, revelantă. Miracolul - adică intămplarea, venirea impreună a unor lucruri care ar fi putut rămăne izolate pe vecie.
Cei care contestă existenţa miracolului uită că miracolul are şi el o istorie, e fenomenologie. In Antichitate, miracolul era contrastul. Miracolul modern, dimpotrivă, este contactul; simpla alăturare de fapte, nu numaidecăt opoziţia lor, dramatică, revelantă. Miracolul - adică intămplarea, venirea impreună a unor lucruri care ar fi putut rămăne izolate pe vecie.
Găndiţi-vă bine la esenţa acestui miracol cotidian ca să puteţi inţelege posibilităţile unei noi apologetici, a unei noi demonstraţii a lui Dumnezeu.
Căci nimeni nu ne poate dovedi că Dumnezeu sau zeii nu intervin zilnic in viaţa noastră. E posibil, e probabil că Dumnezeu ni se arată necontenit. Dar cum vreţi să-l vedem şi noi, să-l recunoaştem? Dumnezeu nu e obligat să ia forma pe care i-o acordăm noi.
Oamenii spun: "Nu mai există mister!" - pentru că misterul nu se revelează sub forma pe care o aşteaptă ei. "Unde sunt ingerii?", intreabă. Dar ingerii nu sunt aşa cum i-am inchipuit noi. Poate că ei vin necontenit in viaţa noastră, dar noi ne aşteptăm să-i vedem fie aşa cum i-au inchipuit părinţii noştri, fie contrariu, adică la cealaltă extremă. Dar ingerii, ca şi toate celelalte făpturi cereşti, divine - nu au nici o obligaţie faţă de felul nostru de a-i concepe, faţă de demonstraţiile noastre sceptice sau apologeticile noastre entuziasmante. Ei sunt aşa cum sunt. Noi dăm miracolului - adică intervenţiei divinităţii in istorie - o valoare de pur mister. Dar adevăraţii agenţi ai miracolului nu sunt obligaţi deloc să-i accepte aceeaşi valoare. Dacă concepţia noastră asupra misterului nu coincide cu adevărata substanţă a misterului - cu atăt mai rău pentru noi. Nici o logică din lume nu poate obliga divinitatea să ia forma şi să activeze in formele pe care i le-am propus noi. Toate demonstraţiile contra existenţei lui Dumnezeu, contra ingerilor (adică a oricărei ierarhii cereşti), contra miracolelor - sunt absurde şi ridicole. Toate aceste demonstraţii pornesc de la un punct fals: absenţa lui Dumnezeu din lume, absenţa miracolului din istorie. Dar aceasta e cu desăvărşire ridicol. Căci despre ce absenţă poate fi vorba? Despre absenţa lui Dumnezeu de acolo unde l-am fi aşteptat noi, despre absenţa miracolului aşa cum ni l-am inchipuit noi. Sincer vorbind, este cu totul alt lucru.
Creştinismul, făcănd pe Hristos fiu de om, a imbibat miracolul şi caritatea in omenire intr-un grad mult mai mare ca inainte, cănd zeii erau altceva decăt oamenii (De aceea se poate spune, foarte logic, foarte ştiinţific, că de la Hristos incoace substanţa intregii istorii s-a schimbat). Acum, Hristos fiind ŞI om, minunile se fac sub chipul oamenilor, in fiecare zi. Inainte de Hristos, minunea mai putea fi taumaturgă, excepţională, dramatică. De-atunci, ea este umană - adică irecognoscibilă.
Miracolul are această singură deosebire de un fapt ordinar (adică de un fapt explicabil, produs de forţe fireşti, cosmice, biologice, istorice) că nu poate fi deosebit. Căt de paradoxală ar părea această definiţie, ea este totuşi foarte simplă (Găndiţi-vă bine şi o veţi inţelege.) Irecognoscibilul este forma perfectă de revelaţie divină; căci divinitatea nu se mai manifestă, nu se mai realizează prin contrast, ci activează direct umanitatea, prin contact, prin venirea laolaltă.
Intămplarea - in sensul propus la inceputul acestor note - capătă acum o altă valoare (Intămplarea este luată aici nu in inţelesul de ceva excepţional, neprevăzut, nici in inţelesul de ceva fatal, predestinat - ci pur şi simplu ca "fapt", ca ceva intămplat, adică realizat.) Dacă miracolul este ceva irecognoscibil, adică un fapt după toate aparenţele ordinar - atunci toate faptele ordinare capătă o maximă importanţă, căci in oricare din ele poate fi o intervenţie iraţională, divină. Intămplarea poate ajunge atunci călăuza existenţei noastre.
Dar mai e ceva şi mai important. Intămplarea inseamnă lucru real, lucru realizat - şi orientarea noastră către intămplări inseamnă o orientare realistă. Iată deci incă un paradox al miracolului creştin (adică al fenomenologiei miracolului după intervenţia lui Hristos in istorie): intoarcerea la realism, la bun-simţ, la cotidian. O concepţie antimistică a miracolului, căci se delimitează foarte strict experienţa rar religioasă, adică experimentarea pe căi excepţionale a miracolului.
Dumnezeu nu se mai lasă cunoscut numai pe calea experienţei mistice - o cale gravă, obscură, plină de tentaţii, plină de obstacole - , ci se lasă "cunoscut" mai ales pe calea irecognoscibilităţii. Adică, aşa cum trebuie şi aşa cum a fost intotdeauna: cunoaşterea de toate zilele a lui Dumnezeu (deosebită de celelalte grade, mai clare, ale cunoaşterii divine: contemplaţia, mistica, extazul) este obscură, este fără voie, este firească. Nu mai e o cunoaştere propriu-zisă, ci o recunoaştere, o foarte obscură participare la divinitate. Miracolul ne conduce fără ştirea şi fără vrerea noastră.
apărut in volumul "Oceanografie", Editura Humanitas
Citește pe Antena3.ro
