Destinatii

Calatoriile, care isi aveau candva semnificatia lor bine definita, ca parte a procesului formarii intelectuale, inclusiv perioadele de ucenicie pe la scolile sau atelierele unor maestri recunoscuti, ca pelerinaj, fie el religios sau artistic, ca simplu exercitiu comercial, acoperit de pretextul explorarii planetei sau de cine stie ce alte nobile scopuri, au ajuns, mai cu seama in ultimul secol, sa ocupe un loc cu totul si cu totul nou, cel de pur divertisment, gastronomic, alcoolic, erotic.

Pelerinajul religios, indiferent care ar fi tinta lui, Mecca, Lourdes, Fatima sau Roma, continua sa ramana un fenomen bine cunoscut atat in realitate, cat si in fictiune, nu lipsesc exemplele de buna calitate cum ar fi "The Mahdi", semnat de A.J. Quinnell, "Anotimpul mortii" sau "Al treilea secret", datorate aproape inepuizabilului David Hewson. Un alt gen de pelerin este surprinzator de simpaticul Barney, lucratorul din azilul al carui oaspete este psihiatrul canibal, doctorul Hannibal Lecter, prezent atat in "Tacerea mieilor", cat si in "Hannibal", imensele succese ale lui Thomas Harris. Insuficient educat formal, Barney isi propune sa foloseasca banii ajunsi in posesia sa pentru a-si realiza un vechi vis, vrea sa vada toate tablourile lui Vermeer expuse in marile muzee ale lumii. Din pacate, romanticul sau hagealac se termina brusc din cauza unei intalniri nedorite, nu va voi dezvalui secretul, il veti afla citind cel de-al doilea roman pomenit, care, de ce sa ne mintim, nu este chiar o capodopera.

Un pelerin ceva mai original ar incerca sa ajunga prin cateva pesteri europene in care se ascund primele portrete cunoscute, precum un chip pe care l-ar fi putut desena Picasso sau Modigliani, vechi de mai bine de 27.000 de ani, descoperit la Vilhoneur (Angouleme) in Franta, doar cu putin mai tanar decat cele de la Chauvet, in Ardeche, sau din Cosquer, in Bouches du Rhone, toate cel putin la fel de impresionante ca acel craniu cu scoici plasate in orbite si decorat cu lut colorat, descoperit la Ierihon si datat la cel putin 10.000 de ani inaintea erei noastre. Fara a mai pomeni mastile adaugate mumiilor egiptene, un alt exemplu de portret pornit poate de la intentia de a flata personajul, dar care reuseste sa fie convingator si transparent.

Cucoanele apartinand clubului onorabilei Margaret Holroyd, personaje ale romanului "Somnul cainilor", de Thomas Perry, isi reamintesc vizita la Nazca, loc pe care il privesc ca pe un teren de zbor al extraterestrilor, in timp ce isi incep pregatirile pentru o calatorie in cautarea Atlantidei, fara a omite necesitatea folosirii unei imbracaminti in culori calde, adecvate cu ipotetica personalitate a fantomelor din misteriosul imperiu disparut. Romantic? Poate. Dar mult mai putin romantic decat episodul in care si-a gasit sfarsitul un explorator britanic din secolul al XIX-lea, Alexander Gordon Laing, obsedat si el de capitala unui imperiu real, dar intrat de multa vreme in legenda, Timbuktu (sau Tombuctou), despre care se spunea ca are strazile pavate cu lingouri din aur, ca in bibliotecile sale sunt pastrate nenumarate opere filosofice si stiintifice care ar putea da un remarcabil impuls culturii europene. Pornind spre Timbuktu pe o ruta de peste 3.000 de kilometri prin desert, Laing a ajuns dupa 399 de zile, in care a supravietuit si catorva atacuri ale banditilor locali (recoltand nu mai putin de o duzina de rani serioase), in legendarul oras, cu mult inaintea principalului sau rival in materie de explorare, Hugh Clapperton, care a esuat, infrant de clima si de accidente.

Din pacate, triumful tanarului Laing s-a transformat repede in dezamagire, nici vorba de bogatii, nici urma de frumuseti arhitecturale, un biet orasel in pustiu, murdar si darapanat, trist, inert si rau mirositor. Copiile facute dupa manuscrisele gasite la Moscheea Sankore si dupa documentele de administratie, notele conversatiilor cu invatatii locali, care ar fi putut fi foarte utile in Europa, toate s-au pierdut pe drumul de intoarcere, drum pe care Laing si-a gasit sfarsitul. Era prin toamna lui 1826. Ceva mai norocos, eroul lui Tom Robbins din "Adormita in pijamaua cu broscute" va ajunge de cateva ori in misteriosul si decrepitul orasel din Mali si se va reintoarce la el acasa, in Seattle, Washington, mereu oaspete al iubitei sale, de parca ar vrea sa dovedeasca o etimologie exotica, cuvantul "musafir" de origine indiana, ajuns si in limba persana si de acolo si pe la noi, inseamna de fapt "calator", "pribeag", pe unde ajunge el va fi intotdeauna musafir...