Cand oamenii isi pierd increderea in institutiile statului, societatea o ia razna. Iar in haosul astfel creat, viata isi pierde pretul, insemnatatea. Devine insuportabila, de neindurat. Si, sub greaua-i povara, unii cedeaza. Nu-si mai gasesc sensul decat in crima sau suicid. E de-ajuns o vorba, un gest sau o inchipuire si mintea lor subrezita se dezintegreaza ireversibil.
Undeva, in Bucurestiul anilor 1990, s-a intamplat ca un subofiter de la "Interpol" sa impuste mortal un om. Scena s-a petrecut intr-o carciuma, unde "pistolarul" facea, in afara programului, pe flacaul de veghe, iar victima pe clientul casei. Eram procuror criminalist atunci si dosarul a ajuns la mine dupa circa un an. Politistul, altfel un tip in regula, se misca inca liber si inarmat, iar cartusele nici nu fusesera scoase din peretii locantei. Descins la fata locului pentru cercetare si reconstituire, l-am cunoscut pe patronul stabilimentului. Un ins rotofei si cam impleticit la vorba. Clasicul carciumar, amic de nevoie al militiei populare si prieten statornic, cu vocatie dobandita al sporovaielii bahice. Umil cu "organele" si impertinent cu "civilii". Dincolo de observatiile mele extraprofesionale, l-am simtit marcat de tragedia ce-i indoliase localul si-i stricase oarecum vadul comercial. S-a comportat ireprosabil pe timpul anchetei si mi-am zis ca omul acesta va purta vesnic in suflet spaima acelei nenorociri. I-am urmarit de la distanta evolutia si nu m-a mirat deloc concubinajul sau public si oficial cu lumea fotbalistica. Caci, de regula, in cea mai mare parte, viata fotbalistului se consuma intre stadion si restaurant. Iar constant-mahmurii meseni nu sunt altceva decat veritabile sindicate de spritangii veseli si ratangii. Cand am auzit ca individul a alicit un tanar aflat la scalda, mi-am zis ca e o greseala. Un accident. Din nefericire, n-a fost si "tinta vie" a sfarsit pe patul spitalului, cu creierul gaurit de alicele mortii. M-am gandit adesea zilele acestea la asasin, acum buhait si confuz, si nu stiu ce sa cred. Sa-l fi incoltit blestemul crimei gazduite involuntar in localul de odinioara ori sa-l fi prins dindarat destinul deja anuntat de arma de foc manuita altadata de subofiterul simbrias? Un prea ascutit simt al proprietatii private, incaputa pe mana lui printr-o concesiune dubioasa? Uneori, soarta ne pune in fata propriul nostru viitor, in secvente ce nu ne privesc direct si tocmai de aceeea nu le pricepem. Superficiali si grabiti, nu suntem in stare sa ne ghicim destinul nici in semnele premonitorii ce ni se arata in vis si nici in crampeiele de realitate cu valoare de presimtire.