x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Diaspora, masă de manevră!

Diaspora, masă de manevră!

de Dan Constantin    |    30 Oct 2015   •   07:30

Votul prin corespondenţă devine realitate pentru alegerile parlamentare din 2016. Dacă legea va trece şi de ultimul hop, la Curtea Constituţională, românii din străinătate vor putea folosi şi această modalitate de vot. Câţi vor apela la facilitatea respectivă? Procedura impune o înscriere pe liste la consulat, declararea unui domiciliu la care urmează să fie trimise documentele. Totul pare simplu, dar am mari rezerve că diasporenii se vor înghesui să ajungă pe aceste evidenţe. Scandalul uriaş de la prezidenţiale care ar fi declanşat valul de voturi împotriva lui Ponta i-a avut ca motivaţie pe românii disperaţi că nu pot ajunge la urnele considerate prea rare în străinătate. Presiunea politică a fost preluată de Klaus Iohannis şi întoarsă prin ricoşeu, ca un ecou şi în lunile care au urmat victoriei lui surprinzătoare. PNL a făcut motiv de grevă parlamentară din votul prin corespondenţă, iar organizaţiile din diaspora, unele cu firma pusă în geam, dar cu activitate de butaforie, au avut ce raporta la sponsori. Acum vom vedea că furtunile în România au consistenţa decorului de mucava şi nu stârnesc decât praful de pe toba săracului. Votul prin corespondenţă, tema unui an de frământări, cade în uitare până în noiembrie 2016, când vom vedea la ambasade iar hărmălaie pentru că nimeni nu va putea vota cu viteza imprimată de Baconschi la Paris, când l-a pompat pe Băsescu. Bulgarii, mai deştepţi şi mai eficienţi, au rezolvat problema radical; duminica trecută au votat prin referendum introducerea votului electronic. Adică vor putea folosi şi urna, dar se poate vota şi de la un terminal electronic, inclusiv de pe telefonul mobil. Câtă spaimă de fraudare sau ce costuri implică, rămân în afara fondului soluţiei impuse de votul popular.
 

×