Dictatura nebunului simt

M-a zguduit asemanarea izbitoare intre o dictatura africana si o democratie europeana. Aparent, totul e schimbat, evoluat, indreptat, suntem lucizi, inteligenti, destoinici, dar in filosofia de viata si in raportarea om-putere nu s-a modificat nimic, nici genetic si nici politic.

Am vazut recent un film: "Ultimul rege scotian". Departe de mine gandul sa va impartasesc implinirile sau neimplinirile mele cinefile, dar nu ma pot abtine sa nu vad o legatura trista intre dictatura generalului Amin, din anii ’70, descrisa artistic in filmul amintit, si asa-numita noastra democratie. La noi, ce-i drept, nu mor sute de mii de oameni pe strada, fiindca nu se supun regimului aflat la putere, dar modul de a gandi al dictatorului african, din vremea copilariei mele, are mult prea multe si dezarmante legaturi in modul de a privi lucrurile al dictatorilor nostri democrati, cu fata umana, cum se mai spunea intr-o vreme.

Prima legatura: credinta oarba si deloc justificata ca, in numele simpatiei poporului, ai dreptul sa spui si sa faci orice. A doua: ruperea completa de realitate. Astfel de oameni, predispusi la paranoia politica, impun reguli care nu au nici o legatura cu logica, traditia, bunul-simt. Obliga astfel la dictatura nebunului pur… si al nebunului simt. Al treilea indiciu: acumularea de proprietati, bogatii, pe timpul mandatelor, fara temei legal si merit personal. Asigurarea familiilor si acolitilor, furnizarea unei prosperitati nemuncite si negandite… diferenta e ca, in Africa sau oriunde, dictatorii sfarseau in exil, ca generalul Amin, in Africa de Sud, unde a trait pana in 2003. Ai nostri raman loco si, dupa ce mai uita lumea ce au facut, revin in prim-planul vietii active si televizate, ca si cum ar fi salavatorii neintelesi si neprihaniti ai neamului. Si nu am terminat cu paralelismele. Aceeasi iubire pentru uniforma militara, servicii secrete, securitate personala, acelasi apetit pentru dovezile publice de efuziune sentimentala - bai de multime, spectacole populare - aceeasi frica de boli si spitale, dar si convingerea ca ei sunt cei alesi, cei chemati, zeificati, pusi pe soclul istoriei… inca de la nastere. M-a zguduit asemanarea izbitoare intre o dictatura africana si o democratie europeana. Aparent, totul e schimbat, evoluat, indreptat, suntem lucizi, inteligenti, destoinici, dar in filosofia de viata si in raportarea om-putere nu s-a modificat nimic, nici genetic si nici politic.

Am ramas cu un gust amar pentru ca, daca nu schimbam postul pe Discovery, trebuie sa-l auzim pe presedinte cum il face pe premier "european cu papion", cum un ministru vorbeste despre valize de bani care se "carau" la Cotroceni, de traficul de influenta la nivel inalt pentru Alro si firma de constructii a lui Bucsaru - nume de poveste vie in democratie - si ne-ntrebam: noi ce-o sa lasam in urma noastra? Sau cum vom ajuta la evolutia societatii in care traim? Africanilor le mai trebuie si acum vaccinuri, noi avem - asta-i marea deosebire! In plan mental insa, tare mi-e teama ca suntem precum maimutele. Hopa-topa printre regulile democratiei, printre principiile unei vieti decente. Si, ce e mai grav, toata lumea prosteste pe toata lumea si fiecare e multumit in parte. Despre economie ceva? Doar un cuvant: fara biletele nu se face nimic. Deci, traiasca biletelele si penitele care le scriu!