x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Din nou despre crima din Primaverii

Din nou despre crima din Primaverii

de Ion Cristoiu    |    29 Oct 2005   •   00:00

Si cu toate acestea, intamplarea nu numai ca n-a fost uitata, strivita de alte evenimente, dar, mai mult, continua sa fie subiect de pagina intai si de discutii prin bodegi, la coafor si pe la rascruci. Cum se explica acest lucru uluitor?

Vineri, 7 octombrie 2005, principalele cotidiene centrale publicau un text care, desi modificat dupa cum il taiasera pe redactor inspiratia si nevoile, suna cam asa:

Un hot intrat noaptea in casa creatoarei de moda Romanita Iovan a fost impuscat mortal de catre sotul acesteia, Adrian Iovan.

Titlurile intruneau unanimitatea de apreciere, o unanimitate cum rar se intalneste in presa noastra atat de impartita politic, temperamental, dar mai ales economic:

"Agresorul Romanitei - primul hot impuscat legal" (Evenimentul zilei), "Crima in legitima aparare" (Averea), "Sotul Romanitei Iovan a impuscat un hot" (Cotidianul), "Hot executat in legitima aparare" (Ziua), "Hot omorat in cartierul Primaverii" (Jurnalul National), "Hot ucis in casa Romanitei Iovan" (Ziarul).

In noaptea de 5 spre 6 octombrie 2005, chemata telefonic de Adrian Iovan, Politia a gasit in casa acestuia un cadavru. Fie si din filmele politiste, gazetarii erau obligati sa stie ca un cadavru descoperit in casa cuiva poate ascunde o crima comisa cu sange rece. Chiar daca proprietarul casei jura ca e vorba de un hot care a intrat in casa in toiul noptii.

Cu toate acestea, fara exceptie, toate articolele dedicate intamplarii nu lasa impresia unei tresariri. Unele o trateaza cu o evidenta curiozitate lacoma fata de cei in casa carora a avut loc intamplarea: sotii Iovan, vedete ale lumii mondene din Bucuresti. Alte ziare nu-si ascund admiratia fata de barbatul care a tras cu pusca intr-un hot.

Raman cativa care vad in intamplare un motiv de orgasm politic: s-a transpus in practica si la noi, in fine, principiul proprietatii sfinte si inviolabile.

Pe ce se bazau aceste articole?

Pe declaratiile celor doi soti, Romanita Iovan si Adrian Iovan. Declaratii intarite de catre autoritati, care, fara cea mai mica prudenta, au tras concluzii la o prima vedere. Seful Parchetului Capitalei, prim-procurorul Nestor Dragos, spune presei ca-i vorba de legitima aparare. Directorul adjunct al Politiei Capitalei, comisarul-sef Lucian Guran, a declarat si el ca proprietarul s-a aflat in legitima aparare.

Mult mai grav, procurorul Adriana Serbanoiu, dupa ce se invarte nitel prin vila, arunca o privire asupra cadavrului si sta la o cafea cu sotii, iese in fata portii si-i trage in direct o declaratie: ucisul e un recidivist inrait; proprietarul a actionat in legitima aparare.

Judecand dupa abordarea gazetareasca din prima zi, subiectul n-ar fi ocupat mai mult de doua-trei zile din atentia presei. Cat despre opinia publica, mai mult ca sigur, nici n-ar fi luat in seama intamplarea.

Mor in fiecare zi zeci de oameni, multi dintre ei in chip tragic. Ce mai conteaza moartea unui om si acela, un bandit care a intrat noaptea in casa omului, ca sa fure.

Au trecut deja trei saptamani de la intamplare. Si cu toate acestea, ea nu numai ca n-a fost uitata, strivita de alte evenimente, dar, mai mult, continua sa fie subiect de pagina intai si de discutii prin bodegi, la coafor si pe la rascruci.

Cum se explica acest lucru uluitor?

Prin aparitia ulterioara a unor fapte care pun la indoiala varianta tiparita de jurnale in dimineata lui 7 octombrie 2005: Bogdan Iancu era beat mort cand a intrat in casa, lucru incompatibil pana si cu un hot debutant; Adrian Iovan a gasit si manipulat pusca mai ceva decat un american din Fortele Speciale, zona e una dintre cele mai bine pazite din Capitala etc.

Fapte descoperite gratie si bataliei duse de sora lui Bogdan Iancu pentru descoperirea adevarului. Fapte care deschid calea ipotezei ca Bogdan Iancu ar fi putut intra in vila sotilor Iovan si dintr-un alt motiv decat cel de a fura.

Poate ca lucrurile au stat asa cum s-a spus la 7 octombrie 2005. Suspiciunea unei parti a opiniei publice ramane insa. Si ea n-ar fi aparut si nu s-ar fi amplificat daca autoritatile ar fi procedat potrivit standardelor lumii civilizate.

Adica:
a) daca nu s-ar fi pronuntat asupra rezultatului anchetei inainte ca aceasta sa inceapa.
b) daca ar fi informat opinia publica prin conferinte de presa aproape zilnice, si nu prin intoxicari grosolane.
c) daca ar fi tratat amandoua partile in mod egal, si nu nedreptatind una dintre ele.

Avem o Politie si o Justitie fara nici o legatura cu standardele europene. Pentru a sti asta nu e nevoie sa citim Rapoartele UE. Ajunge sa vedem felul in care Politia si Justitia au tratat cazul din Primaverii.
×
Subiecte în articol: editorial casa iovan