Distribuirea dependentei energetice

Trebuie sa fim, insa, realisti. "Independenta energetica" inseamna din ce in ce mai mult, de fapt, o distribuire a dependentei, in asa fel incat, de pilda, inchiderea unei conducte sa nu atraga o dezechilibrare a intregii economii. Aceasta perspectiva este, in mod sigur, mai complexa si mai scumpa, implica eforturi sporite ale autoritatilor, dar cel putin este sigura.

In ultima perioada, mai ales in contextul crizei gazelor rusesti, s-a vorbit tot mai des despre asa-numita "independenta energetica a Romaniei". Problema aceasta nu ne-o punem doar noi, dupa cum s-a si observat. Ea reprezinta o preocupare, uneori chiar o ingrijorare la nivel european. In masura in care asigurarea nevoilor unei economii depinde de evolutiile politice ale relatiilor cu o tara furnizoare, o dependenta prea mare de o singura sursa, chiar credibila, onorabila, onesta nu este niciodata solutia cea mai buna. Tocmai de aceea, statele europene, intre care si Romania, cauta noi formule prin care sa se asigure in fata acestui risc.

De altfel, nu stiu daca a vorbi despre "independenta energetica" mai este de actualitate. Mie, personal, imi aminteste de utopia ceausista a unei Romanii ca sistem perfect inchis, autosuficient. Asa ceva nu exista, iar incercarea de a "implementa" conceptul garanteaza dezastrul. Inteleg, insa, de unde s-a resuscitat problema. Dincolo de discutiile despre pretul gazului, se vorbeste iarasi despre "demnitate nationala", despre "puterea regionala a Romaniei", in esenta despre o anumita "forta" pe care ar trebui sa o aiba tara noastra. Aceasta perceptie are, desigur, la baza revirimentul economic, perspectivele pozitive privind integrarea in UE, cresterea stabilitatii sociale etc. Ne simtim mai puternici, de la an la an si vrem sa ne asiguram o stabilitate pe termen lung.

Aceste exigente sunt firesti si sunt convins ca vom gasi solutii pentru a le satisface. Trebuie sa fim, insa, realisti. "Independenta energetica" inseamna din ce in ce mai mult, de fapt, o distribuire a dependentei, in asa fel incat, de pilda, inchiderea unei conducte sa nu atraga o dezechilibrare a intregii economii. Aceasta perspectiva este, in mod sigur, mai complexa si mai scumpa, implica eforturi sporite ale autoritatilor, dar cel putin este sigura. Trebuie sa negociezi cu mai multe firme, in loc de una singura, sa patrunzi, deci, pe mai multe piete, trebuie sa intri in parteneriate internationale, pentru proiecte a caror realizare dureaza ani si chiar zeci de ani. Trebuie sa pastrezi o balanta intre parteneri, sa mentii "climatul de colaborare", sa faci in asa fel incat dependenta ta sa fie, in realitate, a tuturor. In interconexiunea globala, fiecare devine interesat de celalalt, iar un dezechilibru al unuia dintre parteneri ar dezavantaja pe toata lumea. Deci, aceasta forma de dependenta este convenabila pentru noi, asigurandu-ne "independenta".

Evident, folosim in primul rand resursele noastre. La acest capitol, suntem intr-o faza de crestere si putem fi optimisti. Dupa reformele profunde din minerit, care la un moment dat pareau sa dea peste cap intregul sector, incercam sa punem bazele unei extractii eficiente, rentabile. De asemenea, continuam proiectul centralei nucleare de la Cernavoda, prin finalizarea lucrarilor la cel de-al doilea reactor. Vom dezvolta noi programe in domeniul hidroelectric, incercand sa valorificam la maximum potentialul raurilor noastre. Nu in ultimul rand, vom cauta sa identificam resurse alternative, cum este energia solara si eoliana, si vom reduce, treptat, pierderile imense care se inregistreaza la consum.

Acestea sunt cateva elemente esentiale ale unei strategii nationale, la care se adauga interconexiunea de care am vorbit mai sus. Desi lucrurile nu se pot face peste noapte, directia si oportunitatile pe care le avem ne determina sa fim increzatori. Totul e sa avem energie suficienta, in urmatorii ani...