Intreaga opinie publica este inflamata. Televiziunile pun in prim plan interventia in forta a procurorilor care aresteaza, in direct, si ancheteaza, tot in direct, sute si sute de controlori din traficul feroviar. Este o operatiune uriasa, care porneste intr-un mod izbitor de asemanator cu cea din vami. Vom vedea de ce seamana intre ele cele doua evenimente si de ce nu este deloc exclus sa fie vorba de o noua diversiune declansata din acelasi centru de comanda. Adica de la Cotroceni.
Va mai amintiti uriasul scandal legat de descoperirea de catre procurori a unei uriase retele ilegale de crima organizata, care functiona in interiorul sistemului vamal? Cu cateva zile inainte, presa facuse dezvaluiri extrem de stanjenitoare pentru Traian Basescu si pentru PDL. Despre care merita sa se discute pe indelete. Dar, brusc, agenda publica a fost schimbata. A fost declansat scandalul vamilor. Prin masive arestari. Prin dezvaluiri pe banda rulanta. Cele mai multe tot in baza unor convorbiri telefonice si a unor filmulete. In scurt timp, cei care acuzau daca nu operatiunea in sine, in orice caz momentul ales pentru declansarea ei si modul extrem de bine regizat in care s-a desfasurat, au amutit. Pentru ca se parea ca dezvaluirile vor duce pana sus de tot. In sfere inalte guvernamentale. Si chiar catre importanti oameni politici ai regimului Traian Basescu. Numai ca, la un moment dat, socotelile au fost brusc incheiate. Dupa ce s-a vorbit sibilic despre faimoasa “regina”, care putea fi Blejnar sau Blaga sau chiar Traian Basescu, scurgerile dirijate de informatii au incetat. Si dupa ce, in mod spectaculos, vamesii au fost impachetati si dusi la Bucuresti cu dube cu geamuri fumurii si helicoptere, operatiunea in sine s-a soldat cu un mare fas. Uriasa cloaca, pe care procurorii o denuntau in sistemul vamal, fie a fost musamalizata, fie nu a existat deloc, fie s-a redus doar la cateva gainarii. Dar regizorul si-a facut treaba. Agenda publica a fost schimbata la timp.
Noi, astazi, suntem in prezenta unuia dintre cele mai cutremuratoare scandaluri de coruptie, de crima organizata si, in acelasi timp, de politie politica, pe care il poate cunoaste vreun stat democratic. Ma refer, evident, la dosarul Blejnar si la balaurii care ies din lucrarea procuraturii din Brasov si care demonstreaza, fara echivoc, si hotie la varf, institutionalizata, si complicitatea dintre hoti, judecatori, politicieni si servicii secrete, capo di tutti capi dovedindu-se a fi Traian Basescu si, mai grav, inca actiuni de politie politica regizate de acelasi personaj. Si din nou, pe neasteptate, agenda publica e schimbata de o minte diabolica.
Am privilegiul, daca se poate numi astfel, al faptului ca l-am cunoscut indeaproape pe Traian Basescu. Si depun marturie in fata oricarui cetatean ca el chiar asa gandeste si actioneaza. Este pur si simplu un jucator care stie sa schimbe din mers spectacolul public. In functie de interese. Nu de interesele societatii, ci de interesele sale. Este clar ca dosarul Blejnar de la Brasov l-a lovit in moalele capului. Si are efecte nu numai asupra lui, ci si asupra asa-zisei Aliante Romania Dreapta.
Si este la fel de limpede ca inca Traian Basescu este la butoane. La butoanele care ii misca pe procurori intr-o parte sau in alta.
Sursa: CorectNews