Doi plamani, o singura inflatie

Legati-va rabdarea in centura de siguranta, urmeaza un sir de termeni complicati, carora le vom da rapid un nume. Noul ministru al Finantelor este un partizan declarat al reducerii cererii agregate (fara a eroda investitiile pentru infrastructura). El se pregateste sa arunce in lupta un pachet de masuri pentru controlul deficitului de cont curent, limitarea deficitului bugetar, tintirea inflatiei, astfel incat sa fie mentinut echilibrul macroeconomic. Masurile respective prevad scaderea CAS si pastrarea actualei cote a TVA, ceea ce obliga la identificarea unor surse alternative. Printre acestea, accizele ocupa un loc important, iar legat de ele se preconizeaza stabilirea unor preturi de referinta (minimale) pentru unele produse, cum ar fi tigarile.

Cuvantul-cheie al acestei secvente logice este simplu: inflatia. Va sa zica, 5% in 2006, nu 6,5%, cu TVA de 19%, nu de 22%, si cu Vladescu in loc de Popescu.

Inflatia e pe moarte. In 2004, masura 9,3 procente, anul acesta ramane la 7,5% si la anul se va reduce la numai 5%. In acelasi timp, o multime de marfuri se scumpesc de la an la an cu o cincime, un sfert, o jumatate, daca nu cumva ajung sa coste dublu. Cu atatea majorari de preturi, cum poate sa scada inflatia? Poate, fiindca Milton Friedman avea dreptate: inflatia este un fenomen monetar. In conditiile reducerii consumului, oamenii trec de la salam la parizer. Sau de la cartofi romanesti la cartofi turcesti.

Si totusi aceasta trecere spre produse mai ieftine, dar mai slabe calitativ tot nu ofera o explicatie clara. Cum de scade rata? Pai, inflatia este un fenomen monetar, fiindca banca centrala nu e deranjata atat de cresterea pretului unui anume produs, cat de faptul ca nu se reduce semnificativ consumul dupa scumpire. De pilda, daca o marfa costa 10 lei (noi) si pretul ei urca la 12, BNR se bazeaza pe faptul ca in loc de 10 produse x 10 lei se vor vinde doar 6 x 12. Asta inseamna ca fata de 120 de unitati banesti in circulatie pe piata ar circula doar 72, "economie" de masa monetara care limiteaza inflatia.

Din nefericire insa, in realitate lucrurile nu stau atat de clar ca-n model. Economia informala strica socotelile. Daca marfa de 12 lei poate fi cumparata fara acte cu 11, se mai vand inca doua bucati din produsul respectiv si la negru, pe langa cele 6 "la alb". Masa monetara economisita nu mai este de 48 de unitati, ci de 26, asa ca reducerea inflatiei nu mai corespunde asteptarilor.

Dar nu-i nici o problema. Atunci cand "rezervele" monetare - dobanzile si cursul - aproape ca s-au epuizat, Ministerul Finantelor Publice scoate din joben preturile minimale. Daca mahoarca o sa coste la fel (de mult), fiindca nimeni nu va mai vinde sub minimul impus, atunci consumul se va reduce exact ca-n formula. La mancare, unde nu exista accize, salamul se va substitui mai departe cu parizerul, cartoful romanesc cu cel turcesc. Iar la sfarsit se va vedea ca, pentru a se obtine performante de rasunet, nu-i nevoie sa ai economie, ci doar un calculator si programul Excel, tabel dupa tabel.

E clar ca tutunul si alcoolul dauneaza grav sanatatii, doar ca nu grija guvernantilor fata de sanatatea natiunii determina masurile care se vor lua, ci mutarea tintei de pe pensionari pe cei care n-au cum sa iasa in strada sustinand ca bautura si tigarile fac bine. Dar n-as dori sa fiu interpretat gresit. Nu putem fi de partea economiei subterane. Ceea ce se observa limpede este ca in economiile deschise inflatia se reduce prin majorarea consumului, nu prin reprimarea acestuia. Marfuri mai multe, la pret mai mic, iar de distributia resurselor se ocupa piata. In economiile deschise nu se interpune un buget care "da" si "ia", lipsind individul de forta decizionala. Dar oare acesta este si cazul Romaniei? Nu.

La noi, legea o fac monopolurile - sau versiunile lor in curs de perfectionare duopoluri, oligopoluri. Structuri care cresc preturile cu 20%-30% de la un an la altul. Iar pentru ca inflatia sa ajunga la 9,7% sau 5% se pune frana consumului. Monopolurile redistribuie avutia nou-creata (Produsul Intern Brut) in proportie din ce in ce mai mare sub forma de profituri si din ce in ce mai redusa sub forma de salarii. Indiferent daca apartin unor investitori autohtoni sau straini. Acestia din urma, odata ajunsi aici, nu se mai diferentiaza prin nimic de obiceiul pamantului.

Asadar, ceea ce pregateste ministrul Finantelor pare in regula. Totul este insa ca dupa aceasta interventie, in care este iarasi constrans cel mic si neprotejat, sa se ajunga doar indirect la monopoluri, carteluri si la structurile evazioniste, sa urmeze cel de-al doilea pas. Sa se produca mai mult, la pret mai mic. Abia cand vor ajunge sa se concureze furnizorii, nu cumparatorii, inflatia va deveni o foaie de temperatura a economiei, si nu o foaie de rezultate la o casa de pariuri.