x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Domnia legii tăcerii

3
Autor: Petre Roman 22 Iul 2013 - 18:24
Undeva în titlu trebuia să pun ghilimele însă nu le-am pus fiindcă e vorba chiar de lege şi dreptate. Voinţa politică şi arbitrariul politic care pot să prefabrice decizii ale justiţiei sunt probabil exprimarea cea mai periculoasă a nedreptăţii. Contractul dintre cetăţeni aflaţi sub protecţia legii şi justiţie este fracturat. Justiţia aflată pe treapta bunului plac nu înseamnă altceva decât că cetăţeanul rămâne în voia nedreptăţii. În a sa “Doctrină a virtuţii” Kant ne sfătuia: “Nu permiteţi ca drepturile voastre să fie călcate nepedepsit în picioare”. Frumos spus dar în ce constă pedeapsa când puterea politică şi puterea unor judecători se alătură şi decid “ceea ce trebuie” iar nu “ceea ce e adevărat”?

Am avut în ultimii ani decizii în justiţie considerate exemplare dar bazate pe aparenţe şi convingeri personale, fără probe directe şi fără mărturii concludente. Am avut răsturnări ale unor decizii din justiţie pe cât de radicale pe atât de îndoielnice. Există într-adevăr o latură esenţială în lege şi în exerciţiul justiţiei şi anume că legea are o valabilitate generală dar se aplică întotdeauna într-un caz singular. Şi nu avem cum să ne abţinem de la o părere când aparenţa nedreptăţii e atât de puternică. Că în aplicarea legilor se ivesc tot felul de situaţii contradictorii şi este necesară inteligenţa magistratului (procuror sau judecător), aceasta e mai presus de orice îndoială. Însă când prea multe lucruri sunt lăsate sau se aduc la simpla apreciere a magistratului atunci rezultatul (decizia) poate fi mult mai rău căci limitele contradicţiei sunt înlăturate printr-o voinţă arbitrară şi deci o hotărâre arbitrară.

Magistraţii care aplică legea în cazuri de corupţie, atât de nenorocit de multe şi adeseori parcă de neatins, n-au cum să nu ştie că suspiciunea de corupţie se aşează şi în justiţie. Banii şi traficul de influenţă impun legea tăcerii nu doar în societatea civilă ci nu de puţine ori şi în societatea oamenilor investiţi cu autoritatea legii. Banii dobândiţi ilegal şi investiţi în continuare în cămătărie ilegală sunt, de prea multe ori, o sursă nu a unor decizii de pedepsire în baza legii ci al unui “consens” care tranversează toate separaţiile dintre puterea executivă şi cea judecătorească.

Preţul plătit de noi toţi este preţul încovoierii actului de justiţie, îndeplinit de unii dintre magistraţii care, dacă ar fi supuşi aceloraşi probe (ascultări telefonice, interceptări de comunicări şi spionare a vieţii private) pe baza cărora ei condamnă, s-ar afla în aceiaşi situaţie de a fi condamnaţi.  E mult prea importantă şi de fapt decisivă buna funcţionare a statului de drept pentru a-mi lipsi curajul să scriu ceea ce gândesc. Vorba lui Kant: “Viaţa legii nu e logică, ci experienţa”. Să mă ierte miile de magistraţi cinstiţi dacă s-au simţit cumva ofensaţi.


Serviciul de email marketing furnizat de