Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am fost plecată din țară pentru câteva zile și acum, când m-am întors, am găsit toate drumurile înfundate. Prin holurile propriei mele case, câteva urme de pași recenți care amintesc, involuntar, de mizeria proceselor și a luărilor de cuvânt din haosul unei familii rămase fără punct de sprijin. Pe străzile orașului meu, niște ploaie care numai a ploaie nu semăna, și niște vise care s-au magnetizat și au început să latre, de teamă că vor muri în fașa somnului și a indiscreției. Pe culoarele țării, așa cum le vedeam din avion, numai ceață. Și, recunosc, niște remușcări târzii și nemișcătoare, care fac din legăturile de pătrunjel amintirea copilăriilor pierdute. Pe ulițele de la Bârca, din satul tatei, n-am ajuns, de teamă că nici acolo nu mai știe nimeni ce înseamnă chită de spanac și leurdă. Prin ramurile gutuilor de împrumut de unde altădată îmi luam putere să merg înainte, nu am scotocit. Tot din lașitate, tot pentru că știam că trecutul nu se poate întoarce, nici măcar atunci când îl imploră gutuia.
Am fost plecată din țară și, nu știu exact cum s-a întâmplat, dar când m-am întors am simțit că nimic nu mai poate fi la fel ca în lunile de dinainte de distanțe și de semne de întrebare. M-am trezit pe un câmp de luptă pe care bătăliile aproape că s-au încheiat. Habar n-am cine sunt învingătorii, n-am idee ce urmează, sunt și eu, ca mulți dintre dumneavoastră, șocată de limitele pe care ni le impune dușmănia. Sunt și eu, ca mine însămi, un nebun pe o tablă de șah și pe o tablă de viață pe care nu știu dacă mai joacă cineva...
Citește pe Antena3.ro
