Du-ne, Doamne, in 2008!...

Normal ar fi sa dezvoltam aici, la noi acasa, nu in 2007 sau in 2008, ci de la 1 ianuarie 2006, presiuni competitive la nivelul celor din Uniunea Europeana.

Vine toamna. N-avem insa motive sa asteptam cu optimism numaratul bobocilor. Chiar daca speram ca inflatia nu va trece de 7,5 la suta iar cresterea PIB-ului va urca probabil dincolo de 6 la suta.

Romania are inca multe probleme de rezolvat. Batalia cea mai dura va fi pentru o crestere economica sanatoasa, bazata daca nu neaparat pe plusuri de competitivitate si eficienta, macar pe disciplina financiara, salariala si in materie de consum. Numai asa va putea fi pregatit terenul pentru integrarea europeana la 1 ianuarie 2007.

O preocupare de prim ordin: calitatea cresterii economice. Romania nu are nevoie de o crestere pentru... crestere, prin productie nevandabila. Dar cresterea de buna calitate presupune oprirea din cursa a acelor intreprinderi (de stat) ce-si permit luxul de a fi nerentabile, obligand populatia si societatile comerciale competitive sa le accepte indolenta, nepriceperea si risipa.

Intreprinderile indolente continua sa spuna: "Las’ ca merge si asa!"... Si chiar sa creada ca "merge si asa", cum a mers atatia ani. Apoi sa se roage: "Du-ne Doamne in 2008!..." Convinse ca, in afara Uniunii Europene, vor avea cel putin un an in plus in care sa blocheze concurenta, sa pastreze schemele incarcate si sa prelungeasca delasarea. Societatea romaneasca se va alege astfel cu un surplus de note de plata usturatoare.

Solutia imediata vazuta de Banca Nationala este temperarea cererii de consum. Exista alternativa? Bineinteles: pompa de oxigen pentru oferta. Ceea ce ar insemna ca statul sa-si oblige propriile intreprinderi sa produca mai mult si mai bine. In acest fel, si-ar vinde produsele si ar obtine bani pentru furnizori, pentru plata datoriilor la buget si la banci, pentru salarii. Totodata, sa stimuleze productia performanta in intreprinderile private. Ar putea insa statul sa obtina o astfel de reactie: produse competitive, in cat mai multe intreprinderi romanesti, care sa fie cautate pe piata interna si la export? Si sa ajungem astfel la un raport optim intre cerere si oferta pe piata de consum? Fara indoiala ca un astfel de rezultat e posibil. Dar numai prin asigurarea unui climat de rationalitate contractuala, monetara si salariala. Si prin masuri fiscale care sa incurajeze deschideri si nu inchideri de afaceri. Acum, cand inflatiei incepe sa i se retraga rolul de inlocuitor de productivitate, de eficienta, un climat sanatos in economie este nu numai posibil, ci si obligatoriu.

Desigur, o astfel de apasare pe pedala de acceleratie nu poate fi facuta la intamplare. E nevoie de cateva repere care sa arate drumul cel bun. Ca sa fie evitata o eventuala ratacire din cauza grabei.

Actualul sistem de salarizare, cu multe reflexe din trecut, intretine somnul tuturor celor obisnuiti cu un cunoscut cantec de leagan: "Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim". E timpul sa ne dezvatam sa facem raportul intre salarii si preturi. Si sa ne obisnuim cu un alt raport: intre salarii si eficienta muncii. In tarile in care concurenta domina piata, intreprinderile sunt nevoite sa stimuleze munca pentru a supravietui. Altfel dispar. La noi, in schimb, inca merge in stil vechi. Dar cat o sa mai mearga?

Pana acum, nenumarate intreprinderi romanesti au stins motoarele competitiei economice si au aprins un singur bec: pretul. Au umflat si umfla preturile, facand inflatie. Asta insa nu-i economie de piata. Arma cea mai eficienta, in mana statului, pentru a obliga intreprinderile sa se trezeasca din vis si sa treaca la treaba este concurenta.

Normal ar fi sa dezvoltam aici, la noi acasa, nu in 2007 sau in 2008, ci de la 1 ianuarie 2006, presiuni competitive la nivelul celor din Uniunea Europeana.