După Cipru urmează Elveţia

Despre Cipru s-au scris atâtea SF-uri, cum ar fi acela că banii negri se vor repatria în “paradisul” românesc, încât e păcat să nu continuăm cu teoria conspiraţiei. De pildă, se poate marşa pe ideea că asistăm la o nouă bătălie din cel de-Al Treilea Război Mondial care are drept miză slăbirea euro, ca poliţă plătită unei Bănci Centrale Europene care susţine făţiş moneda unică. A doua chestiune e aceea că într-o Europă bancarizată, care nu-şi procură grosul finanţării de pe piaţa de capital precum Statele Unite, “modelul” de a rezolva criza din Cipru poate alunga banii din toate băncile UE. Şi aici merită menţionat că e nedrept ca deponenţii de la băncile cipriote să plătească, pentru că acestea au căzut victimă “haircut”-ului pe obligaţiunile greceşti.

A doua “piesă” atacată, după tandemul euro-UE, ar fi Turcia, ţară care ocupă o treime din Cipru, unde are interese etnice. Turcii, de mult intraţi în NATO, dar încă în afara UE, îşi fac false speranţe. Mai grav e dacă vor acţiona pe baza lor.

Rusia pare a fi a treia “victimă”. Ea se afla în relaţii apropiate cu Germania şi UE înainte de “tsunami”-ul cipriot, dar care e greu să mai rămână la fel de cordiale acum. Cu cât se va implica mai mult în problemele din insulă, cu atât va risca să intre în conflict cu Turcia.

A patra ţintă, Elveţia, e un stat care a limitat flotarea liberă a francului printr-un peg faţă de un curs de referinţă. Iar acest gen de intervenţionism are costuri bugetare şi constrânge băncile să nu remunereze depozitele. Dar ce ar fi dacă în locul “taxării” cu dobânda zero, s-ar lega economisirile de active deja existente, transformându-se ad-hoc băncile comerciale în bănci de investiţii? Cu alte cuvinte, ce ar fi dacă s-ar schimba prin lege profilul de risc al băncii, clientul urmând să se transforme din deponent într-un instrument cu dobândă fixă, în investitor la un fond mutual? Ba mai mult ce ar fi dacă nişte pasive deja legate de active prin contracte, cum ar fi cele de depozit fiduciar sau anumite colaterale pentru scrisori de garanţie bancară, s-ar “dezleaga” după bunul plac al legiuitorului şi s-ar lega după cum spune el?

După o astfel de iniţiativă cu siguranţă că banii depuşi în Elveţia vor migra în dolari, ca să ne întoarcem la prima motivaţie, pentru care a fost “lovit” Cipru. Ocazie cu care Ţara Cantoanelor îşi va aminti că trebuia să aibă peg faţă de dolar, nu faţă de euro. Însă se va consola cu ideea că înconjurată de UE şi dependentă de schimburile cu aceasta, a fost constrânsă să ia o decizie politică, nu una economică.

Şi fiindcă tot vorbim de ruşi şi prietenii lor europenii, merită amintit că Radio Erevan, atunci când a fost întrebat: Este adevărat că se poate construi comunismul în Elveţia? A răspuns: Se poate, dar ar fi păcat! Din nefericire, primul pas a fost făcut, s-a fixat un peg pe referinţa euro/franc, în locul unuia pe dolar/franc. Urmează ceea ce nu s-a reuşit în cel de-Al Doilea Război Mondial: ocuparea Elveţiei. Pentru că particularitatea unui război economic e aceea că neutralitatea se numeşte autarhie şi e dezavuată de înţelegerile internaţionale.