Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mulţi bolnavi din spitale ies în stradă, la cumpărături sau ca să fumeze în pijama. O fac cu mare stăpînire de sine, ca şi cum şi-ar exercita un drept.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3Mulţi bolnavi din spitale ies în stradă, la cumpărături sau ca să fumeze în pijama. O fac cu mare stăpînire de sine, ca şi cum şi-ar exercita un drept. Cazurile nu constituie un fenomen, dar au suficiente particularităţi pentru a fi socotite o ciudăţenie românească.
În unele sate din Bărăgan şi din sudul ţării, vezi bătrîni în pijama pe prispă sau pe băncuţa de scînduri de la poartă. În ospicii, pijamaua are ceva din condiţia consolatoare a unei uniforme. Dacă te întrebi ce-i pijamaua pentru o categorie atît de întinsă de români cu probleme spitaliceşti şi de vîrstă, ajungi la o a doua întrebare, şi mai clinică: de ce pijamaua trebuie să fie cu dungi?
Toate lucrurile au un început. Prima pijama cu dungi din România are foarte probabil un creator şi, chiar dacă n-o să-i ştim niciodată numele, instituţionalizarea ideii sale dungate
s-a produs. E ca şi cum ţara simţea nevoia unei îndungiri şi ea a avut loc pe un fond de aşteptare favorizant. N-are sens să continuăm cu întrebările, fiindcă ajungem repede la uimiri. De ce noi, românii, preferăm dungile şi nu picăţelele, ca francezii? Sau florile, ca americanii? O vînzătoare de la raionul de pijamale şi cămăşi de noapte al unui magazin universal îmi spune că numărul celor care vor să cumpere pijamale cu dungi e destul de mare şi că aceştia nu văd cu ochi buni diversificarea ofertei. Unii îşi manifestă frustrarea rostind proverbe din universul pijamalelor precum “Hai, nevastă, la alt magazin, că ăştia au numai porcării”, “Da’ alea de finet nu se mai fabrică?” şi “Duduie, eu mă internez pentru diabet, nu să prezint moda”. Din dialogul diabeticului cu domnişoara “de la pijamale” rezultă că există şi un protocol al culorilor. Intervenţiile chirurgicale par a impune un regim sobru, de maro sau violet, pe cînd la fracturi merge şi ceva mai vesel, cu bleu şi albastru. Roşul aduce a sfidare. Într-un salon cu zeci de pacienţi, nu e bine să fii “Ăla din colţ, cu roşu”. Un anonimat în căcăniul pijamalelor îndelung spălate şi decolorate de acizii de sub braţ e soluţia democratică. Cred că una din clauzele subînţelese ale internărilor eficiente e şi culoarea pijamalei. Dovadă că mulţi vin la spital în hainele de toate zilele, dar avînd pe dedesubt pijamaua.
Discutînd subiectul cu un amic, acesta mi-a povestit cum a schimbat el într-o ţară din Africa, pe portocoale, o pijama cu dungi şi cum l-a văzut a doua zi pe băiatul cu care a făcut trocul fălindu-se pe uliţa mare cu noul său costum de gală european. Fapt ce arată că pentru unele lumi mai puţin exigente cu îmbrăcatul, pijamaua e însăşi ideea de îmbrăcăminte. Nu trei şifoniere, cu o sumedenie de haine pentru toate întrebuinţările, ci o singură ţoală, potrivită oriunde, oricînd şi pe oricine.
Citește pe Antena3.ro
