x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Egali... în faţa existenţei!

2
Autor: Maria Timuc 21 Iul 2013 - 12:34
Aerul care întreţine tot ce-i viu e prezent în mod egal în casa de chirpici şi-n palatul regelui, în casa ticălosului şi-n apartamentul celui bland, în vizuina vulpii şi-n locul în care vieţuieşte tigrul, pe străzile pline de oameni răi şi pe cele pe care trec oamenii buni. Biblia ne spune că ”ploaia cade peste cei buni şi peste cei răi” şi, la fel ca ploaia, tot ce hrăneşte existenţa o hrăneşte necondiţionat. Nopţile pătrund în cocioabe şi-n locuinţe de carton, dar şi în strălucitoarele vile ale bogaţilor, iar zilele curg şi ele la fel pentru tot ce-i viu. N-a lăsat Dumnezeu ceva mai bun pentru unii, n-a făcut somnul doar pentru merituoşi, nici bucuria sexului, a iubirii şi-a speranţei n-a împărţit-o unora mai mult decat altora. Existenţa este în întregime lipsită de condiţii; în esenţa ei, existenţa nu are aleşi, nu-l face pe rege diferit de cerşetor, căci fiecare poate să se bucure de zile şi de nopţi, de aerul pe care-l respiră, de ploaie şi de soare, de vant şi de căldură. Sexul nu-i doar pentru aristocraţi, iubirea nu-i doar pentru bogaţi, inima nu bate doar în piepturile celor frumoşi, gandurile nu se perindă doar în minţile celor deştepţi. Fiinţele umane sunt egale în ochii existenţei; o floare nu-şi opreşte parfumul în faţa unui talhar şi îl revarsă pentru înţelept. Ea-i acolo, frumoasă, gingaşă şi la fel de plină de parfum pentru oricine, ea-i prezentă fără condiţii.

Ceea ce credem noi că ne face superiori necuvantătoarelor, florilor, pomilor, raurilor, munţilor, peştilor, nopţilor şi zilelor s-ar putea să fie şi ceea ce ne dăunează şi ne pune în inferioritate. Pentru noi e atat de greu să trăim fără condiţii, pentru noi e aproape imposibil să atingem această stare extraordinară a propriei existenţe, care ne mangaie şi ne arată permanent cum am putea să fim. Pe noi ne macină necontenit aşteptările, dorinţele, neamplinirile, pe noi ne zgarie propria minte şi ne aruncă din Paradisul interior de cate ori ne îndepărtăm de starea naturală, reală şi atat de evidentă a existenţei. Noi ne ascultăm mai mult gandurile proprii, poate prea mult uneori, noi proiectăm excesiv lumea din interior şi, din pricina asta, nu mai vedem corect, nu mai vedem clar, căci vedem ce credem că este, nu atat ce este. ”Înţelepciunea lumii este nebunie”, spune Biblia. Înţelepciunea existenţei este, pur şi simplu, aici, fără să ni se impună, fără să ne forţeze, fără să ne condiţioneze, fără să ne certe pentru că o vedem sau nu, pentru că o recunoaştem sau nu. Ea e ca fructul unui pom; e acolo, dacă vrei să-l culegi, bine, el te lasă; dacă nu vrei să-l culegi, bine, te lasă şi aşa.

Problema noastră este aceea că nu ne ”lăsăm” unii pe alţii. Mintea se trezeşte plină de judecăţi, deşi judecata ei nu cunoaşte ansamblul, contextul, întregul şi, nevazand contextul unei situaţii, cum să înţelegi? Cum să înţelegi alegerea unui alt om, privind doar o frantură, o secvenţă, o părticică din faptele sale? Cum să vezi contextul dacă frantura îţi acaparează mintea şi mintea te hipnotizează să crezi că frantura e un întreg, că ”ar fi trebuit” ca omul acela să facă altceva decat a făcut? De fapt, spune David Hawkins, ”nici om nu poate face altceva decat face, căci dacă ar fi putut, ar fi făcut”. Atunci, ce rost are judecata noastră, dacă nu pe acela straniu de a ne încărca pe noi înşine cu negativitate, de a ne păcăli, de a ne determina să ne credem mai inteligenţi, mai puternici şi mai buni decat alţii? Ce rost are judecata omenească, afară de acela de a irosi energia, puterea de a iubi şi dispoziţia sufletului pentru iubire necondiţionată, iubire pe care o manifestă întreaga existenţă clipă de clipă? Să fim în vieţile noastre ca aerul, ca florile, ca pomii, ca zilele şi ca nopţile, ca soarele şi ca ploile, dincolo de aşteptări şi peste ele, dincolo de gandurile care perpetuează răul şi neliniştea, aproape de ceilalţi, langă ei, cu sinceritate, cu afecţiune şi cu încredere, cu milă şi compaisune, acolo unde este cazul, cu înţelegere şi cu răbdare! Asta ar fi o atitudine interioară care ne-ar pune la unison cu existenţa şi cu fiinţa noastră ”mantuită”, aflată dincolo de negativitatea minţii!

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de