x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Electorala Euro 2014, sau dialogul surzilor

3
Autor: Radu Toma 06 Mar 2014 - 19:03
Recenta încercare eşuată a Uniunii Europene, de instalare a unui parteneriat estic în apropierea imediată a Federaţiei Ruse, a generat cea mai puternică destabilizare a establishment-ului geo-politic regional de după căderea comunismului. Cu un potenţial la fel de exploziv, de conflicte economice, etnice şi religioase, “butoiul cu pulbere” din Balcani s-a rostogolit către Est, după exact 15 ani de la războiul din Iugoslavia. Criza profundă, generalizată, din Ucraina – politică, economică, socială şi interetnică – este abia la început de drum, experţii estimează că va dura cel puţin 10 ani, cea din Republica Moldova continuă din 1990-91, deocamdată în forme neviolente, ambele pot avea consecinţe imprevizibile, nemaiîntâlnite, mergând până la modificarea frontierelor României de după Al Doilea Război Mondial – peste 1.300 km de graniţe estice, cu Ucraina şi Rep. Moldova, cele mai lungi dintre toate statele UE – şi la reconfigurări demografice majore. Acest “seism” violent, structural, cu victime omeneşti şi pagube materiale, provocat la propriul ei limes răsăritean de către o Uniune Europeană în derivă, fără experienţă, planificări, strategii şi soluţii de avarie în politicile externe şi înghiontită de la spate de partenerul transatlantic; confruntarea inevitabilă cu consecinţele erorii de la Vilnius şi, nu în ultimul rând, absenţa tonelor de bani de care au acum disperată nevoie noua guvernare şi “democraţia maidaneză” cu componente neonaziste şi antisemite de la Kiev, în faliment total, toate de mai sus laolaltă încep să aibă un impact negativ asupra agendei comunitare pe 2014, inclusiv alegerile apropiate pentru Parlamentul Europei. Impactul negativ menţionat este vizibil îndeosebi în cazul României, la mai puţin de trei luni rămase până la votul de la 25 mai, ţintele şi spiritul euroscrutinului, avute în vedere de centrala pan-europeană, sunt ignorate de politicieni şi publicul român, iar obiectivele şi interesele candidaţilor şi ale partidelor româneşti rămân strict locale. “Deficitul” decizional şi comunicaţional pe verticala Uniunii este manifest, dialogul preelectoral Bruxelles-Bucureşti este unul de surzi.

* * *

Lansată, din nefericire, în atare condiţii nefavorabile, dezintegratoare, reforma alegerilor europene pe care Bruxellesul şi-a propus-o pentru 2014, urmăreşte europenizarea alegerilor şi introducerea listelor transnaţionale prin: centrarea campaniei electorale pe subiecte europene; un program electoral comun pentru partidele naţionale aparţinând aceluiaşi partid politic european; o campanie naţională integrată partid european-partide naţionale membre, în vederea obţinerii de fonduri; liste transnaţionale cu un candidat comun pentru preşedinţia Comisiei Europene propus tuturor partidelor naţionale membre ale unui partid european şi alegerea lui printr-o campanie pan-europeană paralelă cu campania pentru alegerea candidaţilor naţionali; sigla partidului european din care face parte în dreptul fiecărui candidat de pe buletinele naţionale etc. Dar, toatea acestea par de pe acum, la mai bine de două luni până la urne, să rămână o provocare sortită eşecului. Aşa după cum la toate electoralele euro de la 1979 încoace, alegerea directă a Parlamentului European nu a reuşit să şteargă percepţia deficitului de legitimitate a deputaţilor europeni – iar acest lucru este dovedit de scăderea constantă a prezenţei la vot a populaţiei europene – la fel reforma şi măsurile menţionate nu vor îndrepta decisiv lucrurile. Vom consemna, mai degrabă, încă o amânare a unui deznodământ scrutat cu pesimism de mulţi responsabili şi politicieni vest-europeni de marcă, însuşi preşdintele Consiliului European, Van Rompuy, afirma în octombrie trecut, că europarlamentarele 2014 vor fi “extrem de dificile” din pricina unor mutaţii majore în starea opiniei publice europene, iar actualul preşedinte al Franţei, François Hollande declara că viitorul Parlament European ar putea “să fie alcătuit în mare parte din antieuropeni”.

Pericolul cel mai mare, definit ca o mişcare de protest împotriva Unuinii Europene şi de opoziţie faţă de integrarea europeană, rămâne însă euroscepticismul, acesta a câştigat în ultimii doi ani zeci de milioane de simpatizanţi, pe tot continentul, pe măsură ce Bruxellesul a luat tot felul de măsuri de austeritate, în încercarea de a salva moneda şi zona euro. Pe teme radicalizate (imigraţie ilegală, fraudarea statului de asistenţă socială etc.) votanţi din majoritatea statelor membre migrează către extremele spectrului politic; “bomba cu fragmentare”, antiimigraţionistă, elveţiană, a explodat şi s-a împrăştiat în toate direcţiile, iar în jurul Elveţiei, în toate direcţiile, este UE; recent Frontul Naţional din Franţa (FN) s-a plasat pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile europene, cu 24%. În multe alte locuri se cere tot mai insistent reducerea puterii de decizie de la Bruxelles, sau chiar desfiinţarea instituţiei europene. În orice caz, sondajele de opinie realizate în ultima vreme, inclusiv Gallup, arată o diferenţă mai mare decât în anii trecuţi, între intenţia de vot în cadrul alegerilor europene şi cea de la alegerile locale. Golite de miză pentru electorat, primele sunt lipsite de atenţia mass-media, distanţa dintre cetăţeni şi deputaţii lor europeni este tot mai mare, cu atât mai mult cu cât, deocamdată, alegerile pentru Parlamentul European nu determină formarea executivului UE, componenţa acestuia nu este legată de majoritatea din PE, cum este cazul alegerilor naţionale. Alegătorului român şi nu numai, de multe ori un om simplu, fără prea mare cultură politică şi fără dorinţa de a pricepe şi a-şi încărca mintea cu diferenţele de funcţionare dintre instituţiile politico-administrative locale şi cele europene, i se cere prea mult. Reformarea politică şi economică explicită, profundă şi grabnică a UE este primul imperativ al Bruxelles-ului, dacă acesta doreşte să aibă un partener şi un susţinător în fiecare european, şi dacă urmăreşte salvarea Uniunii. Căci altfel, s-au putea întâmpla astfel, după cum spunea la 21 noiembrie 2013 – referindu-se la taxe, impozite, austeritate, poveri şi imunităţi fiscale, europeni privilegiaţi şi europeni de rând – la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, europarlamentarul independent britanic Godfrey Bloom: “...Întreaga Comisie (Europeană) şi birocraţii din Comisie nu plătesc taxe şi impozite. Voi (europarlamentarii) nu plătiţi taxe şi impozite ca şi restul cetăţenilor. Voi aveţi tot felul de avantaje şi legi speciale. Voi sunteţi cei mai mari evazionişti fiscali din Europa, şi totuşi staţi aici şi daţi lecţii altora! Ei bine, oamenii din Uniunea Europeană încep să înţeleagă. Vă veţi trezi că euroscepticii vor deveni din ce în ce mai numeroşi. Şi să vă mai spun ceva: când popoarele îşi vor da seama de ceea ce sunteţi, nu vor avea nevoie de mult timp să ia cu asalt acest Parlament şi să vă spânzure. Şi vor avea dreptate!”...

* * *
Aproape nimic din toate acestea nu au ecou în România, în cadrul dialogului de surzi Bruxelles-Bucureşti cu ocazia alegerilor europarlamentare mai 2014. Cu excepţia declaraţiilor ocazionale ale câtorva candidaţi USD, în rest domneşte o tăcere desăvârşită în ce priveşte vreo intenţie locală de aprobare/susţinere/promovare a europenizării alegerilor, a reformelor anunţate de Bruxelles. În obsedantă continuare, “capetele de afiş” ale declaraţiilor şi comentariilor din media rămân eternele intrigi şi calcule politice, recalculări de procente, scoruri; scrutinul euro nu este decât o simplă unitate de măsură pentru recalibrarea politicilor locale, iar succesul, sau eşecul din mai este estimat ca un argument  pro, sau contra privind persoane şi strategii la prezidenţialele din noiembrie şi chiar pentru mizele politice din 2016. S-au publicat liste de criterii pentru un fotoliu de europarlamentar, o înşiruire de formulări sforăitoare (integritate neştirbită, fluenţă şi experienţă în două-trei limbi de circulaţie, măiestria de a crea consens, foste activităţi politice internaţionale etc.), care au stârnit, probabil, râsul general. Într-o Românie a chilipirului şi învârtelilor din bugetul Statului, ele au trecut, cu siguranţă, neobservate pe lângă veştile cu adevărat “bune”, cum că, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, primarii au primit mână liberă să cumpere mobilier pentru alegeri cu bani de la buget; consumul de carburanţi şi serviciile de telefonie pentru autorităţile locale au fost suplimentate cu 50% în perioada martie-mai 2014, iar Autoritatea Electorală a primit un milion de euro, pentru a achiziţiona un soft nou (deşi cel “vechi”, din 2012, bine mersi funcţionează) întrucât numărul de mandate în PE pentru Romania a scăzut de la 33, la 32 şi, pe cale de consecinţă, acestea trebuie renumărate cu exactitate (?!?) Alte zvonuri de profil ne spun că, pe piaţa “neagră” a partidelor, un loc eligibil de europarlamentar costă 500.000 euro; dreapta este la pământ, spartă în şase formaţiuni care se vor bate pe acealaşi culoar pentru PE, toţi candidaţii ei au probleme de popularitate şi acceptare, fiica preşedintelui se gândeşte să candideze şi să câştige din nou, mai ales acum, după ce s-a clasat prima pe lista parlamentarilor români europuturoşi (no reports, no projects, no questions, no signed statements or resolutions, no nothing whatsoever în cei cinci ani petrecuţi la Bruxelles, OK?), un PDL fantomatic reprezentat de şi mai fantomaticul Theodor Stolojan s-ar alia printr-un fel de absorbţie cu un PNL fără Antonescu; se aşteaptă o prezenţă la vot şi mai redusă decât cea din 2009, de 27%, în sfârşit, 90% dintre români nu ştiu că vor avea loc alegeri europene, iar 27% nu cunosc niciun europarlamentar român. Toate acestea se întâmplă într-o Românie aparent uitată de proprii săi oameni obişnuiţi, sau lideri, dar nu şi de Bruxelles, unde s-a anunţat recent că această ţară se află pe ultimul loc în UE la standardul de viaţă, şi că riscul de sărăcie a ajuns la 41 %, aproape dublu faţă de media europeană.

Parafrazând-o pe Louise Weiss, decana de vârstă a primului Parlament European ales direct, în 1979, întrebăm şi noi, cu prilejul electoralei europarlamentare 2014, cine anume dintre candidaţi va fi capabil, în următorii cinci ani,  să uite puţin de partidul din spatele său şi să-şi asume, faţă de toţi românii, sarcina post-decembristă cea mai importantă, ignorată de toţi politicienii, toate partidele şi toate administraţiile: “să producă europeni” aici, în această ţară?

Radu  Toma




Serviciul de email marketing furnizat de