Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România trăieşte o personalitate pe nedrept marginalizată: Emil Constantinescu. Cel mai decent preşedinte al românilor a condus ţara în timpul celor mai tulburi vremuri din perioada postcomunistă. Din fericire, educaţia superioară i-a permis să abordeze toate situaţiile cu care s-a confruntat.
Din păcate însă, românii l-au înţeles prea puţin. Nu s-au putut ridica, educaţional, la nivelul său. Iar asta constituie, fără îndoială, una dintre problemele democraţiei. Alegi pe cineva datorită discursului, el îţi poate oferi mai mult decât un simplu exerciţiu oratoric, dar nu poţi profita de preţiosul “activ” din cauza deficitului cultural.
Privind retrospectiv, Emil Constantinescu l-a surclasat pe Ion Iliescu nu doar datorită culturii şi educaţiei, ci şi a faptului că a refuzat influenţa străină. A fost, într-adevăr, un promotor al unei apropieri de Statele Unite, care să contrabalanseze “tradiţia” relaţiei cu Rusia, însă pe baza unui parteneriat. Nu dintr-o poziţie de slugă.
Faţă de un al doilea preşedinte al Românie, Traian Băsescu, decalajul cultural şi educaţional este uriaş. Şi dacă Emil Constantinescu apreciază că rolul politicianului e acela de a veghea la interesul naţional, Băsescu i-a arătat că se poate alia cu oricine numai pentru a obţine avantaje personale.
Ajungem la ultimul preşedinte, Klaus Iohannis, care, pe fond, provine din acelaşi mediu ca Emil Constantinescu. Au ca punct comun decenţa şi încercarea de a nu face spectacol gratuit, precum Traian Băsescu.
Însă anvergura culturală mai mare i-a permis lui Constantinescu să aibă relaţii cu întreaga lume politică externă. Iohannis se concentrează, în principal, pe relaţia de durată cu Uniunea Europeană.
