x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Eşecul Matrioșkăi de partid şi de stat şi marele său perdant

Eşecul Matrioșkăi de partid şi de stat şi marele său perdant

de Serban Cionoff    |    08 Feb 2021   •   21:41
Eşecul Matrioșkăi de partid şi de stat şi marele său perdant

Încă de pe când guwernul Cîțu făcea primii pași, Stelian Tănase l-a botezat ca fi un "guvern Matrioșka”. Referirea la celebra jucărică rusească în care, dintr-o păpușă ieșeau, pe rând, mai multe surate din ce în ce mai mici, fiind motivată prin faptul că, sub aparența unității de monolit, există, în realitate, mai multe guverne în același guWERN. Bun cunoscător al arealului carpato-pontico-dâmbovițean, Stelian Tănase având avantajul că știe, din proprie experiență,  multe, foarte multe secrete din intimitatea partidului istoric, ajuns acum la mare ananghie despre care nu este de dorit să se discute în văzul lumii. Secrete ale PNL la care se adaugă altele din tainițele policianismului autohton. Ceea ce, de fapt, motivează și savuroasa formulă pusă în circulație de către Stelian Tănase, pe care mulți vor fi gustat-o pentru doza sa de amară ironie, dar, de fapt, puțini erau dispuși să o susțină pe față.  Și iată că, încet dar sigur, faptele îi dau dreptate redutabilului scriitor și analist politic! Contrele pe care junii combatanți proveniți din pepiniera de cadre a USR-PLUS le aplică mai vârstincilor succesori ai neamului Brătienilor fiind, de-acum, de o incontestabilă notorietate.

 Contre la care, mai nou și mai nou, se adaugă acutizarea crescândă a tensiunilor interne din PNL. Situație care, în spațiul public, este identificată cu tot mai aprinsa contestare a rămânerii lui Ludovic Orban în funcția de președinte al partidului, după scorul înregistrat la alegerile din anul trecut. Acțiune în avangarda căreia se află personalități marcante ale PNL, oameni-cheie și având funcții-cheie în organizațiile de partid din Transilvania, statornicul său bazin electoral. Mai că nu trece o zi lăsată de la bunul Dumnezeu în care să nu vedem că din Matrioșka-mamă, alias puternicul și monoliticul PNL, ies la iveală, bătăioase și neiertătoare Matrioșke mai mari sau mai mici, toate răzvrătite foc și pară, care își impun, din ce în ce mai sonor și mai neiertător, revendicările. Principala acuză fiind aceea că, în schimbul președinției Camerei Deputaților, ex-premierul Ludovic Orban a cedat partenerilor (vorbă să fie!) de la USR-PLUS, respectiv UDMR, portofolii foarte mănoase, adică ministere și funcții de prefect sau subprefect. Un caz cu totul aparte, care, în pofida unor posibile distorsionări, a ajuns în atenția marelui public, fiind atribuirea postului de prefect al județului Cluj unui reprezentant al UDMR. Decizie care a provocat un puternic val de contestații, promotorii nemulțumirilor fiind deciși să se confrunte eticheta de ,,naționaliști” și ,,șovini”, căreia îi replică aducând argumentul aportului de necontestat al organizației județene Cluj a PNL la scorul electoral al partidului de la alegerile locale și parlamentare din 2020. Și, cu siguranță, nu numai de atunci... 

 Cum le răspunde Ludovic Orban criticilor săi știm de-acum foarte bine. Adică ba luându-i cu binișorul, ba ridicând glasul. Reacții care, sincer să fiu, nu cred că mai impresionează multă lume, numărul nemulțumiților sporind, vorba militantului, zi de zi ceas de ceas și pas cu pas. Există, însă, un deosebit de semnificativ șir de episoade ale serialului Ce vrăj(el)i a mai făcut Ludovic Orban? , la care v-aș propune să ne ne oprim cu ceva mai multă atenție. Mă refer la cele mai noi, mesaje pe care Lodovic Orban, aflat (încă) în funcția de președinte al partidului, le-a transmis premierului Florin  Cîțu, al cărui nume revine din ce în ce mai des pe lista foarte probabililor lideri ai formațiunii. Astfel, dacă, până mai ieri, Ludovic Orban ridica un deget amenințător în fața ochilor ucenicului neascultător, mai nou și mai nou, lui Florin Cîțu i se făgăduiește că, dacă va fi cuminte și acultător, va primi postul de Guvernator al Băncii Naționale! Ofertă foarte tentantă care, fără doar și poate, îl flatează teribil pe actualul premier, el însuși o Matrioșkă relativ recent ieșită din Matrioșka matcă a partidului.

 Numai că, trecut fiind momentul șocului emoțional, oameni mai cu capul pe umeri, au spus, cu subiect și predicat, că, de fapt, Ludovic Orban vinde piele ursului din pădure. Fie și numai pentru că mandatul lui Mugur Isărescu în fruntea BNR se încheie în anul 2024. Așa că multă apă va mai curge, până atunci, pe Dâmbovița, ca și pe alte fluvii din capitale cu un cuvânt greu de spus în  evaluarea vieții politice din România,stat membru al Aliaței Nord Atlantice și al Uniunii Europene. După cum nu putem ști, cu maximă certitudine, dacă Ludovic Orban va mai avea, în anul 2024, acces la acele butoane de comandă absolut indispensabile spre a-și onora promisiunea. Ca să nu mai vorbim și despre ce șanse ar mai avea,în același an 2024, PNL, spre a-și impune voia în ceea privește o atât de importantă decizie. Cu sau fără Ludovic Orban ca președinte al partidului...

 Fapt de care sunt convins că domnia sa este pe deplin conștient. Drept pentru care, la scurtă vreme după ce a venit cu mieroasa ofertă, tot Ludovic Orban, și tot în calitate de președinte al Camerei Deputaților, ca și în cea de președinte al PNL, domnia sa a ieșit azi în fața publicului de pe coridoarele Palatului Parlamentului și a telespectatorilor pentru a anunța că guWERNul nu va mări, în acest an, pensiile. Știre cu un extraordinar impact emoțional în rândurile a milioane de români, care, încă, își mai puneau speranțe în înțelepciunea și în omenia guWERNanților. Pe bună dreptate se pune întrebarea: de ce tocmai președintele Camerei Deputaților, alias Ludovic Orban, a ieșit la rampă ca să ne dea această neagră veste? Se votase o lege în Parlament și noi nu știam? Sau, cumva, aceasta era o propunere a PNL-ului, pe care executivul și-a asumat-o și, prin urmare, a trebuit ca (încă) liderul suprem al partidului a ținut să își manifeste, în mod public, gratitudinea?

 Nici una, nici alta! Pur și simplu, Ludovic Orban a ținut să spună marelui public adevărul dureros pe care, până acum, nici premierul Florin Cîțu și nici ministrul de resort, nu ni l-au adus la cunoștiință. Prin urmare: ,,fiți atenți, dragi români ce are de gând să facă acest Florin Cîțu care vrea să îmi ia locul în fruntea PNL!” Cu siguranță, acesta a fost adevăratul mesaj pe care a ținut să ni-l transmită (încă) președintele partidului. Un mesaj a cărui gravitate crește direct proporțional în report cu emoția și nemulțumirea pe care au provocat-o alte semnale îngrijorătoare, cum ar fi cele despre neacordarea,tot în acest an, a voucherelor de vacanță sau reducerea(dacă nu chiar suprimarea) călătoriilor gratuite pe tren de care beneficiau studenții. Vești negre pe care tot Ludovic Orban ni le-a transmis în declarațiile făcute azi. Întărind, în acest fel, avertismentul sever la care m-am referit ceva mai înainte.

Aceasta este, așadar, situația la zi a războiului Matrioșkilor din PNL. Război care merge umăr la umăr cu războiul Matrioșkilor ieșite din guWERNul Matrioșka. Război al Matrioșkilor de partid și de stat al cărui câștigător nu mă hazardez să îl anticipez, pur și simplu pentru că nu cred că va fi exista, cu adevărat, unul! În schimb, sunt și eu convins- așa cum este și Radu Tudor- că războiul Matrioșkilor de partid și de stat are, deja, un foarte sigur perdant. PNL este numele său!  De aceea, cred că atunci când se face acea foarte corectă analogie între eșecul guvernării CDR cu  foarte-foarte probabilul eșec al guWERNării PNL-USR-PLUS și UDMR, este neapărat nevoie să luăm în calcul încă un fapt esențial. Mai bine spus, o severă lecție a jocurilor politicianiste pentru Putere.

Atunci, la alegerile din anul 2000, marele perdant al eșecului coalției s-a numit PNȚCD. De data asta- și, cu siguranță, înainte de scadență, adică de anul 2024, numele său este PNL!

  

×