Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Explicam săptămâna trecută de ce avem o economie euroizată. Pentru că, în loc să se ajungă la stabilitate prin modul de gestionare a economiei, s-au pus în loc reperele economiilor stabile - euro şi dolarul. Adică nu s-a reformat oferta economiei ca în Polonia, ci s-a restructurat cererea populaţiei. Iar când redistribui sărăcia nu poţi emite pretenţia să te îmbogăţeşti.
Da, dar chiar dacă avem una dintre cele mai euroizate economii din Europa Centrală şi de Est, vom fi printre ultimii care vom adopta moneda unică. Cu riscul de a nu profita de avantajele euro - finanţare stabilă şi pe termen lung, competiţie deschisă (care ne-ar permite să ţinem pasul cu firmele europene), import de inflaţie redusă, conectare totală la infrastructura financiar-bancară a Vestului. Bine că de toate acestea beneficiază Slovacia sau Estonia, care au mers pe mâna "terapiei de şoc". În timpul acesta oficialii noştri n-au contenit să plângă pe umărul poporului, pledând pentru o adoptare târzie a monedei unice, fiindcă preţurile româneşti trebuie să se alinieze gradual la cele europene. Şi atunci, sugerează oficialii, e o problemă de suportabilitate socială ca pâinea să coste dublu decât acum!
Dacă lăsăm însă deoparte pâinea cu toate celelalte alimente, suntem ca şi aliniaţi. Ba medicamentele sunt chiar mai scumpe ca-n Occident...
Aşadar, deşi e o problemă socială, oamenii suportă deja preţuri ca-n Vest. Mai mult, ei sunt obişnuiţi să calculeze în euro, după ce abia s-au dezvăţat de socotelile în dolari. Mai bine s-ar recunoaşte că nu populaţia-i problema, ci miniştrii şi managerii. Că statul are nevoie de o politică monetară independentă şi de un buget care să-l lipsească pe consumator de forţă decizională, pentru că numai aşa pot fi ascunse favorurile selective, însoţite de erori în gestiune.
Ca să explic mai clar: în lipsa ajutorului dat de politica monetară, clasa politică ar fi trebuit să restrângă masiv cheltuielile publice pentru a păstra atractiv mediul economic, ceea ce ar fi generat fluxuri externe de resurse private. Numai că, în locul unei astfel de abordări, s-a apelat la împrumuturi instituţionale care să permită păstrarea deficitului bugetar la un nivel ridicat, "subvenţie" ce i-a conferit mai departe politicului privilegiul de a dicta economicului. Guvernul a recurs la un "tampon" în defavoarea unor măsuri de reformă care ar fi demonstrat că are viziune şi spirit antreprenorial, în circumstanţele în care însuşi finanţatorul FMI recunoştea mai demult că adoptarea euro la un termen îndepărtat amână restructurarea economiei.
OK, dar să nu se creadă cumva că articolul de faţă ar pleda neapărat pentru adoptarea rapidă a monedei europene. Nu! Subliniază doar că la euro am trecut de mult, dar nu vrem s-o şi recunoaştem. A recunoaşte e tot una cu a adopta repede moneda unică, iar nouă tocmai criteriile de la Maastricht nu ne convin. De fapt, cu cât ne apropiem de 2015, data la care ne-am programat să trecem la euro, mai mult ne îndepărtăm. În 2007 erau două repere pe care nu le îndeplineam: inflaţia şi dobânzile la împrumuturile pe termen lung. În 2008 li s-a adăugat şi deficitul bugetar. După care frenezia împrumuturilor de la străini va face probabil ca şi datoria publică să sară relativ curând de 60% din PIB.
Apropo, îşi mai aminteşte cineva ce spunea viceguvernatorul BNR Cristian Popa în ianuarie 2006 la Viena? România va încerca să se încadreze în criteriile menţionate în Tratatul de la Maastricht înainte de intrarea în Mecanismul Ratelor de Schimb (ERM 2), etapă obligatorie premergătoare adoptării euro, şi să petreacă un timp cât mai scurt în ERM 2. Acest lucru înseamnă - preciza viceguvernatorul - "ca indicatorii privind stabilitatea preţurilor să se apropie de obiectivele stabilite în perioada 2008-2010". Ei bine, mai avem puţin şi ajungem în 2011...
Citește pe Antena3.ro
