x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Europa, debusolată de neputinţă

Europa, debusolată de neputinţă

de Vasile Leca    |    25 Mar 2016   •   14:37

Daca in timpul conflictului din spatiul fost iugoslava, Uniunea Europeana privea dezorientata catre posibilitatile de oprire a ceea ce se intampla in Balcani astazi asistatam la o Europa care galopeaza din esec in esec cu motivatii care te fac sa, iesi cu teama din casa.

De ce s-a ajuns aici ? Simplu, pentru ca de aprope un deceniu politicile europene consemneaza esecuri in marile probleme, refuzand sa le recunoasca. S-a creat o totala lipsa de intelepciune, o prapastie intre cetateanul de pe strada si conducatorii de la Bruxelles, care traiesc intr-o sfera pe care o modeleaza cativa lideri ce cred ca totul este in regula.

Aceasta ar fi unul din motivele care explica orbirea (bine ar fi sa fie temporara) a faptului ca Europa a inceput sa fie atacata din interior chiar de cetateni ei. Dar ceea ce este mai grav, totul este legat de circumstante externe tratate global printr-o constructie, de multe ori religiosa, uitand cauzalitatea interna.

Religia a fost spatiul de retragere a celor frustrati de nemplinirile sociale de respingerea marginatilor de catre o societate care se vrea multiculturala. Invocata de acesti “exilati” religia devine paravanul marilor interesati ai lumii care urmaresc, la perioade ciclice, sa aseze planeta dupa beneficiul lor. Ce avem in schimb, o lume speriata si de umbrele caselor, in cautare de linistea secolelor trecute, folosind la maxim mijloacele tehnice din casa pentru ca afara exista frica de a iesi.

Explicatiile serviciilor secrete belgiene nu mai au rol de linistire, ci de neliniste. Cand explici ca atacurile teroriste erau in principiu prevazute, dar in final numeri mortii si ranitii, ce mai poate spune cetateanul simplu despre securitatea persoanei?

Daca se mai leaga tragediile umane din marile orase de valul de migranti avem un tablou complet al unei lumii europene aflata in disperare, lipsita de protectia elementara a statului.

Atacurile de la Bruxelles au capatat o dimensiune simbolica mult crescuta fata de cele de la Paris, pentru ca aici, desi fondatori ai Uniunii Europene, au evitat cu grija decretarea orasului drept capitala constructiei politice de pe continent in realitate este capitala neoficiala UE. Bruxelles a fost gazda discutiilor privind faurirea unei politici unitare a destinelor Europei, a lansat proiectul apreciat de la inceput privind integrarea in UE a Balcanilor.

”Prin atacurile din Bruxelles a fost lovita intreaga Europa“, spunea Francois Hollande, o exprimare amara a presedintelui francez pentru a sublinia influenta Bruxelles-ului in peisajul european. 21.000 de angajati la Comisia Europeana, 30.000 lobby-sti cu scop sa faca legatura intre mediul de afaceri si cel politic, 200 de ambasade si consulate si 1.700 de corespondenti de presa sunt cifre care care nu necesita mai multe comentarii pentru efectele terorismului asupra acestui Babilon institutional.

Acum, firesc, lumea asteapta reactia normala a “creierului“ batranului continent pentru a stinge neancrederea ce se lasa in mintea celor care au mai ramas optimisti.

×