x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Europa Liberă din măsea

0
Autor: Ion Cristoiu 17 Feb 2008 - 00:00
Europa Liberă	din măsea


"O echipă complexă a Securităţii, în care fuseseră incluşi şi câţiva de la De­partamentul Tehnico-ştiinţific, investiga discret cazul unui cetăţean din Goleşti, comună suburbană a Floreştilor, care se plângea că i s-a plantat în măsea un radio minuscul pus pe lungimea de undă a Europei Libere..."

O echipă complexă a Securităţii, în care fuseseră incluşi şi câţiva de la De­partamentul Tehnico-ştiinţific, investiga discret cazul unui cetăţean din Goleşti, comună suburbană a Floreştilor, care se plângea că i s-a plantat în măsea un radio minuscul pus pe lungimea de undă a Europei Libere. Cetăţeanul, un tractorist dat afară de la SMT pentru beţie (se îmbăta atât de tare, încât ara brazdele în formă de opt), făcea asta când lua ceva peste nivelul de la care se îmbăta criţă.

 

Că avea un aparat de radio în măsea, fie şi pe lungimile de undă ale Europei Libere, nu era o prea mare problemă. Lumea plesnea de nebuni şi Securitatea se confrunta cu fel de fel de asemenea cazuri, care de care mai ciudate, cum era cel al unui bătrân analfabet din Vintileasa, care pretindea că noapte de noapte vine la el, pe furiş, să discute teoria Relativităţii, însuşi Albert Einstein. Nu faptul că Albert Einstein, declarat mort de toate manualele, discuta cu un analfabet din satul Vintileasa, ţara, România, atrăsese atenţia Securităţii, ci menţiunea că venea pe ascuns.

 

– Păi, de ce să vină pe ascuns?!, se mira ofiţerul care primise cazul, suficient de citit ca să-şi aducă aminte că Albert Einstein nu figura pe lista autorilor interzişi.

 

În cazul celui de la Goleşti, Securitatea se vârî pe fir, deoarece respectivul nu numai că se plângea de ce i se plantase în măsea, dar, mai mult şi mai grav, reproducea la bodegă, în gura mare, fragmente întregi din emisiunile Europei Libere din seara anterioară. Postul de radio de la München era bruiat dur, extrem de dur. În România era recepţionat cu acuitate doar de dispozitivele Securităţii de la Bucureşti. De cum i se deschisese Dosar de Urmărire Informativă, cetăţeanul din Goleşti fu înregistrat zi şi noapte. Transcriptul dovedea însă, în chip zdrobitor, că recepţiona Europa Liberă cu o acurateţe ieşită din comun, mai mare chiar decât cea a aparatelor de la Bucureşti. Descoperirea îi făcea să intre la bănuieli.

 

Cetăţeanul avea acasă o staţie de recepţionat Europa Liberă mai puternică decât cea a Departamentului Securităţii Statului!  Chestia cu aparatul de radio din măsea era un simplu pretext pentru a putea răspândi în voie cele propagate de Europa Liberă. Mai multe descinderi inopinate în casa suspectului nu găsiră nimic. Singurul lucru prin care ieşea din comun (un pic, nu mult) era o capră, pe care o ţinea în încăperea în care dormea şi care, potrivit celor spuse de el, începea să behăie când auzea Internaţionala intonată pe două voci. Verificară şi asta, aducând din Floreşti un grup vocal, specia­lizat în cântece populare, dar care, la o adică, putea interpreta şi cântece revoluţionare. Se ade­vereau spusele suspectului.

 

La auzul Internaţionalei pe două voci (doar pe două voci!), animalul tresărea brusc, o lumină intensă i se aprindea în priviri şi, ridicând capul, prindea să behăie. Sub un pretext oarecare, îl ridicară de la domiciliu şi-l ţinură în arest preventiv 24 de ore. Deşi departe de casă, suspectul putea spune pe de rost tot ce se difuzase în seara anterioară la Europa Liberă. Anchetatorii, curioşi să afle ce se mai zicea la postul de la München, îl lăsară să vorbească vreo două ore. Când cetăţeanul începu să relateze injuriile adresate lui Ceauşescu personal, îl opriră. Era prea de tot. Îl lăsară liber, punân­du-i în vedere să nu mai răspândească minciunile auzite la Europa Liberă. Ce­tă­ţea­nul continuă însă activitatea sa îm­potriva socialismului. Când îl che­mară şi-i ară­ta­ră Angajamentul, cu a cărui iscăli­tură îi dădură dru­mul, se plânse că n-are ce să facă. Când se îmbăta, nu se putea stă­pâni, spunea în gura mare tot ce-i răspândea în cap radioul din măsea.

 

Într-una din zile pică de la Bu­cu­reşti, din Centrală, un control de rutină. Luând la mână DUI (Do­sarele de Urmărire Informative), ofiţerul superior dădu peste aface­rea cu Europa Liberă din măsea. Cei din Floreşti îi explicară ce şi cum, ba chiar se şi plânseră că nu-i dau de leac.

 

– Un medic specialist aţi consultat?

 

Nu le trecuse prin cap aşa ceva. Şi chiar dacă le-ar fi trecut, la ce me­dic să apeleze? Din reţeaua de in­­­formatori făceau parte, într-ade­văr, câţiva medici stomatologi. Ei aveau drept misiune să tragă de lim­bă pacienţii, ştiut fiind că mul­to­ra le era atât de frică de dentist, în­cât îi lovea o criză de sinceritate. Ca­zul cu tranzistorul din măsea era extrem de complicat, de un ni­vel de confidenţialitate mult mai înalt decât cel până la care aveau acces informatorii cu studii superi­oa­re. Cel venit în control le pro­mi­se că le va trimite, de la Centra­lă, un specialist în astfel de ca­zuri. Şi, într-adevăr, la nici o săp­tă­mână după, se prezentă la sediu me­dicul pro­mis. Era medic stomatolog spe­ci­alizat în folosirea din­ţi­lor în sco­puri informative şi contrainformative.

 

Printre altele, el putea calcula cu exactitate în cât timp se sparge în dinţi fiola cu otravă a lucrătorului trimis ca spion în Occident. Lucrase chiar şi la implementarea unui aparat foto într-un dinte din faţă, care s-ar fi declanşat când râdeai. Pentru asta era nevoie de un aparat ultraminiaturizat, pe care-l fabricau însă doar americanii şi supus embargoului la vân­zarea în Est, deoarece era inclus în categoria materiale strategice.

 

Pe cetăţeanul din Goleşti me­di­cul îl încântă nespus. Era primul din­tre cei care-l anchetaseră care-l lua în serios. Astfel, dispus, reluă cu lux de amănunte cum se în­tâm­pla. De fapt, nici nu era sigur că ra­di­­oul e în măsea. Aşa credea el, dat fiind că programul Radio Eu­ro­pa Liberă îi suna în cap ca şi cum ar avea un radio în ţeastă. Or, din câ­­te ştia şi el, un astfel de aparat, ori­cât de mic ar fi, n-are loc în cre­ier. De când ţi se întâmplă asta? Se in­teresă, oarecum mirat, cel venit de la Bucureşti. Cetăţeanul se în­voi bucuros să-i spună. Atât de bu­cu­­­ros, că părea că asta ar fi vrut de la început, dar n-a avut curaj s-o cea­ră.

 

Şi începu să povestească cum totul a pornit din ziua când l-a durut măseaua şi, la sfatul bunicului, un bătrân care şedea în şopron cât era ziua de mare şi făcea Tita­nice din hârtie creponată, şi-a pus pe locul presupus a fi al cariei un căţel de ustu­roi îmbibat în rachiu. Cum nu scăpase prilejul de a da şi o duşcă, se culcase, şi dimineaţa du­re­rea dispăruse ca un fum. În schimb, în cap îi sunau deja emi­siunile postului de la München. Cel venit de la Bucureşti nu-i spuse ni­mic atunci, la finele discuţiei. Îl tri­mise acasă şi, rămânând singur, dădu nişte telefoane, răsfoi un caiet pe care-l ţinea într-o ser­vie­tă diplomat, ferecată printr-un cod numai de el ştiut, şi a doua zi, când cetăţeanul se prezentă din nou la sediul Securităţii, după cum se spusese, îl puse să des­chidă gu­ra, i se uită înăuntru cu o lan­ter­nă minusculă şi-i dădu un bileţel pentru unul din medicii dentişti in­formatori ai Securităţii. Acesta îl primi, luă biletul, exclamă Aha! şi, zicîndu-i să se urce pe scaun, îi scoase măseaua cu pricina. Dat fiind că mai înainte i se făcuse anestezie, cetă­ţeanul nu simţi nimic. Se supără însă când dentistul dădu din umeri la întrebarea: dar o plombă cine-mi pune? Dentistului i se deconta doar scoaterea mă­se­lei. În realitate, cei de la Securitate nu voiră să rişte punându-i o plombă. Dacă după aia ar fi auzit Vocea Americii?!

 

Cişmele noi. De-o parte şi de alta a Şoselei Floreşti-Vidra se înşirau mai multe ciş­mele adăpostite de gherete din lemn, înfă­ţişând scene semnificative din viaţa comunei Vintileasa. Cea mai importantă se găsea la ciş­meaua de la curbă. 15 vin­ti­leşteni, bărbaţi şi fe­mei de proporţii sfrijite, îşi dă­du­seră mâna într-o horă a Unirii ce se întindea de pe un deal pe altul. Po­trivit scenei pictate, câtorva inşi le revenise spaţiul din mijlocul râu­lui, dar, în loc să fie în apă până la gât, cum te-ai fi aşteptat, ei şe­deau deasupra, ţinuţi acolo, în văz­duh, de patima nemuritorului cân­tec naţional. Între cişmele se aflau plantate din zece în zece metri pa­no­uri din scândură de stejar, vigu­roa­să, cu sănătoase temelii de be­ton armat, pentru care Vintileasa ocupase locul întâi pe judeţ în în­tre­ce­rea consacrată formelor şi me­to­delor îndrăzneţe de agitaţie vi­zua­lă. “Tovarăşi – scria caligrafic pe un panou –, Pământul re­pre­zin­tă o uzină vie! Să fim atenţi cu maşinile ei, care costă!”

 

Arsul. Grigore Răcaru va muri peste câţiva ani, la Spitalul Ju­deţean Floreşti, de arsuri de gradul III, pentru că, spălându-şi pantalonii cu benzină şi îm­brăcându-i, ca să meargă la CAP, să întrebe când se dă lichidarea, va lua foc pe drum şi va arde câteva minute, până când va fi stins cu găleţi cu apă. Şi asta pentru că, în drum spre CAP, Grigore Răcaru trecu prea aproape de o femeie care ducea în mână, bălăn­gănindu-l întruna, un fier de călcat plin cu cărbuni aprinşi, pe care-i luase de la o vecină de peste drum.

Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   europa,   liberă,   europa liberă,   cetateanul,   măsea

Serviciul de email marketing furnizat de