x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Eurostroika

Eurostroika

de Ionuț Bălan    |    25 Mar 2015   •   15:11

Povestea mutării cuibului berzelor din Schitu Goleşti, cu respectarea normele europene, a stârnit mari controverse şi a lăsat loc multor interpretări. Unii nu s-au sfiit să spună că odată ce le-au fost stricate obiceiurile, berzele vor aduce numai bastarzi. Ceea ce, desigur, reprezintă o superstiţie, în afara suportului ştiinţific. Fondul discuţiei este că deşi berzele trăiesc în interiorul spaţiului comunitar dau dovadă de o necunoaştere crasă a legislaţiei europene, ceea ce le face să-şi amplaseze cuiburile în locuri nepermise. Şi, din păcate, ele nu stăpânesc nici legislaţia locală, utilă pentru coabitarea de zi cu zi, ceea ce le creează animozităţi în relaţia cu populaţia băştinaşă.

Având în vedere deficienţele majore semnalate, următorul pas ar trebuie să fie acela al includerii berzelor într-un amplu proces educaţional. Ceea ce înseamnă că în afară de scris, citit şi socotit, care să le permită să înţeleagă pe viitor îndrumările care li se dau pentru a ajunge la noul cuib realizat în concordanţă cu standardele UE, să deprindă şi legislaţia europeană şi locală. Asta dacă dorim, într-adevăr, să integrăm berzele în societatea europeană, aşa cum este ea structurată.

Dar aici apare totuşi o problemă legată de durata procesului de educare. În cât timp poate deveni o populaţie, cum ar fi cea de berze, şi nu numai, pregătită să convieţuiască în complexa societate europeană? Acestă chestiune privind lungimea procesului prin care sunt însuşite normele care ghidează viaţa Europei trebuie neapărat să ne-o punem, pentru că apare întrebarea dacă o populaţie se integrează cu greutate şi nu manifestă un mare interes pentru convergenţă, merită adoptată de comunitate sau să fie lăsată să se dezvolte separat?

În măsura în care se ajunge la concluzia că e nevoie de a o adopta, confruntările între vechiile populaţii din componenţa Uniunii şi cea nouă sunt de neevitat. Iar aici e bine de văzut dacă respectivele conflicte pot fi soluţionate amiabil sau dacă răul trebuie tăiat de la rădăcină, cu maximum de intransigenţă, fiindcă, în funcţie de opţiunea aleasă, populaţia va lupta sau nu pentru supravieţuire.


×