Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nunta regală din Marea Britanie şi beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea din Italia au fost două evenimente minunate, rare, pe care Graţia Divină le-a aşezat unul lângă altul la sfârşitul săptămânii trecute. Dacă dezastrele, inundaţiile, cutremurele sau războaiele sunt stimuli pentru suferinţă, angoasă, lacrimi, durere şi frică, evenimentele fericite – în special cele care atrag miliarde de priviri şi de inimi – trezesc în conştiinţa noastră cele mai frumoase sentimente. Lumea conştiinţei colective e-n primăvară, e cuprinsă în starea ei fastuoasă de înflorire când oamenii se adună la un loc pentru celebrare. Astfel de evenimente sunt, înainte de orice, expresia frumuseţii sufletului uman, care se simte învingător prin eroii săi.
Fata obişnuită de pe stradă poartă în suflet o prinţesă, cum omul obişnuit al zilelor noastre are sădită în sine o chemare către sfinţenie. Prinţesa şi sfântul nu sunt părţi separate de oricare dintre noi, nu sunt altceva decât aspecte ale sufletului omenesc. Le iubim la alţii pentru că acei alţii ni le oglindesc. Ne absorb privirile, atenţia şi fascinaţia pentru că tot ce-i frumos cu adevărat în ceilalţi face ca inimile noastre să se deschidă spontan pentru a ne recunoaşte propriile posibilităţi. Iubim în alţii ceea ce iubim în noi înşine şi proiectăm ceea ce ne displace la noi tot asupra... altora.
Iată de ce-i atât de minunat să fim contemporani cu oameni a căror viaţă străluceşte în graţie şi-n iubire duhovnicească şi tot de aceea este atât de minunat să fim contemporani cu împlinirea visului fetei obişnuite de a fi prinţesă. Evenimentele semnalează o eră în care se deschid noi uşi ale conştiinţei umane, noi posibilităţi pentru omul obişnuit şi, mai ales, speranţa că oricine poate parcurge drumul corect al virtuţilor umane are şansa de a se regăsi în postura de prinţesă sau în aceea de sfânt. Căci dacă ceea ce se întâmplă în preajma noastră este ceea ce se întâmplă şi în sufletul fiecăruia, atunci... evenimentele amintite ne dezvăluie existenţa unor dimensiuni nebănuite ale sufletului colectiv.
Sigur că omul, prins în capcana minţii, a suferinţei, a Egoului, uneori chinuit de sentimentul că nu-i destul de bun oricât de multe virtuţi ar avea, uneori încercat de egoism, de răutate sau de ură, nu-şi mai vede... şi lucirea. El nu-şi mai recunoaşte frumuseţea, iar această incapacitate devine chiar păcatul său. Mulţi oameni se înfoaie în orgoliu şi se identifică adesea cu posesiunile lor, cu averile, cu poziţiile sociale, cu luxul sau cu realizările intelectuale, dar aceasta devine uneori o formă de ataşament, şi nu una de recunoaştere a frumuseţii interioare care-a creat posesiunile. Noi vedem în afară ceea ce nu putem vedea în interior şi pentru că lucrurile pot fi atinse ne amăgesc şi ne determină să credem că ele sunt mai puternice şi mai durabile decât frumuseţea sufletului care le-a atras.
De aceea, noi suntem mult prea apăsat conştienţi de răul lumii, suntem mult prea preocupaţi să vedem zbuciumul şi suferinţa şi să ni le asumăm, să le acceptăm ca părţi ale condiţiei umane, dar mai puţin suntem dispuşi să ne asumăm şi condiţia umană a frumuseţii. Suntem frumoşi, dar inconştienţi de frumuseţea noastră. Suntem generoşi, dar mai puţin conştienţi de generozitatea noastră. Suntem mult mai mult blânzi şi buni decât putem recunoaşte şi această împiedicare în inconştienţă devine piatra de poticnire. Căci lumea noastră ar creşte în splendoare dacă ne-am observa frumuseţea şi s-ar întâmpla aşa întrucât ceea ce-i cu adevărat bun în noi nu-i altceva decât expresia spiritului divin, ce străluceşte în ochii fiecăruia.
Faptul că nu-l recunoaştem pe Dumnezeu printre oameni şi nu ne conştientizăm posibilităţile ce ne pot ajuta, ridica şi scoate din iluzia suferinţei sau din deziluziile ei ne prelungeşte agonia umană. Noi ne inhibăm frumuseţea. Nu ne permitem să ne privim părţile sfinte din noi, nici aspectele care ne pot ajuta să lăsăm în urmă visul despre întâietatea răului şi a suferinţei. Inhibăm iubirea pe care-o putem simţi, ascundem frumuseţea printre judecăţi răutăcioase, reprimăm virtuţile sufletului frumos, şi asta perpetuează drama umană. Evenimentele frumoase sunt un instrument de conştientizare a Sinelui fiecăruia dintre noi, ele ne ajută să ne regăsim frumuseţea pierdută şi ne spun răspicat că în momentul în care simţim frumos frumuseţea simţirii e-n noi!
Citește pe Antena3.ro
