Excepția care confirmă regula diplomației românești

Fiind noi țara zicalei ,,unde a mers mia, treacă și suta’’, nu m-am mirat prea tare dacă nu și-au primit replica promptă, pe deplin meritată, afirmațiile denigratoare- ,,Avem Curtea Supremă. Nu suntem România’’-  pe care le-a rostit senatorul republican John Mc Cain atunci când a vrut să își exprime speranța că instituțiile guvernamentale din Statele Unite ale Americii ,,ar împiedica pe cineva care cută să-și depășească puterile constituționale’’. La urma-urmelor, de ce ne-am mira, de vreme ce tot fără replică ermă au rămas și recentele declarații ale domnului Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, care ne spunea pe cine să votăm azi, la alegerile locale?!...

Iată, însă, că, de data asta, o reacție diplomatică- adică o reacție,deopotrivă, promptă, fermă și elegantă - s-a produs!Mă refer la declarația ambasadorului român la Washington, George Maior, care i-a amintit cam nepoliticosului congresman faptul că este chiar unul dintre semnatarii rezoluției Congresului Statelor Unite ale Americii privind împlinirea a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și SUA. Rezoluție în care România-  pe care declaratul partizan al atât de controversatului Donald Trump- este apreciată pentru ,,contribuția majoră la promovarea și respectarea principiilor democratice în regiune’’.

Două lucruri cred că ar fi de remarcat, în mod deosebit în ceea ce privește replica ambasadorului George Maior. În primul rând, faptul că, deși acreditat în țara Marelui Licurici, domnia sa nu a avut cine știe ce mari inhibiții  și, cu atât mai puțin, complexe de inferioritate atunci când a considerat că trebuie să dea replică unor asemenea declarații incorecte și dăunătoare la adresa țării noastre. Domnia sa înțelegând că este ține de mandatul său să promoveze, să susțină, să promoveze sau, așa cum este cazul de această dată, să apere dreptul României la o imagine corectă în SUA, cu care dialogul bilateral s-a construit și se desfășoară pe temelia solidă a continuității, încrederii și a respectului reciproc.

Este, totodată, de remarcat tonul elegant și ferm al replicii ambasadorului George Maior. Spun acest lucru gândindu-mă la iritarea pe care o pot în mod firesc provoca afirmațiile vădit denigratoare ale senatorului John Mc Cain. Afirmații care, altădată, ar fi primit o replică mai brutală, de genul:,,Voi vorbiți?Voi, care împușcați negri?’’ Firește, în noul context geopolitic, o asemenea reacție ține de domeniul trecutului, dar nu putem exclude nici eventualitatea ca imaginația polemică, o dată provocată, senatorul american să primească replici tăioase, deloc pline de tandrețe. Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA a folosit  un ton calm și un limbaj bine măsurat. Afirmând, însă, cu subtilă ironie,  că senatorul republican că John Mc Cain ,,a comis o eroare’’. În aceeași tonalitate echilibrată,dar și cu aceeași fină ironie, ambasadorul George Maior îi reamintește lui John Mc Cain că s-a aflat printre semnatarii sus-menționatei Rezoluții a Senatului american care aprecia țara noastră exact pentru aceleași considerente pentru care, tot el, de data, o denigrează. Mod foarte civilizat, zic eu, de a-l întreba pe domnul senator când a fost sincer și când nu?...

 Incontestabil, această declarație a ambasadorului George Maior este o excepție în comunicarea diplomatică românească din ultimii ani. O excepție care, de fapt, reprezintă o salutară confirmare a vocației diplomației românești, în descendența lecției lui Nicolae Titulescu. Lecție pe care profesorul Adrian Năstase a exprimat-o în această formulare memorabilă în cartea sa de referință ,,Lumea, americanii și noi’’:,,Nu am aspirat ca România să ducă o mare politică, ci doar o politică mare.’’