Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ţineţi minte, cei mai tomnatici, cum începea manualul de limba latină al anilor ’60 prin “In patria nostra multae silvae sunt, que bestiis abundant”? Astăzi pădurile s-au împuţinat, fiarele lor deopotrivă, iar “patria nostra” a cam dispărut, bestiile adevărate fiind intra muros şi mereu la cârmă.
Dacă nu o dată, fie direct, fie prin misive şi prin texte din presă, am încercat să atenţionez “farurile” poporului asupra unei priorităţi acceptate de liderii naţiunilor care contează - sănătatea mediului - , a fost întrucât sunt încredinţat că unde viaţă “nu e, nimic nu e”. Nici măcar elite: filosofi, scriitori şi oameni de afaceri. Pentru a pricepe asta, măcar primele două categorii ar fi trebuit să nu mai confunde buna intenţie cu bunăvoinţa, făcând şi deosebirea între “viziunea vizuinii” şi viziune. Erori în care s-au aflat şi călătorii de la clasa întâi a Titanicului. Dacă bogătaşilor de pe Titanic le lipsea informaţia despre vasul spart pe care benchetuiau, pretinsele elite româneşti nu au nicio scuză pentru întoarcerea feţei de la tragica evoluţie a mediului, fiind substanţial responsabile de somnul şi eternul “după ploaie chepeneag” al României.
Notoriii erudiţi aflaţi în spaţiul public au fost însă mereu victimele propriului ego, hipertrofiat într-atât încât vanitatea lor a îmbrăcat haina modestiei opace. Obsedaţi de “literatura personală”, de “proza memorialistică şi epistolară” şi terorizaţi de gândul că încă nu şi-au scris “toate cărţile” - inclusiv cele de bucate, cele despre extaz, despre “de ce iubim femeile” şi jurnalele “ intime” -, că nu au dat “totul”, aceşti “bărbăţei de elită” s-au mulţumit cu exclamaţii sporadice de revizori oficiali ai civismului şi, condamnând în gura mare comunismul, au fost bucuroşi că în “capitalismul de cumetrie” au putut să îşi vadă obsesiile tipărite în tiraje rentabile. Preferând aşadar să se arate, decat să arate.
Ei sunt “humanitrăistarii”: inşi cu o memorie excelentă, cultivaţi şi ridicaţi prin obstinat şi pasionat studiu individual, însă netrăiţi; dobândind, din cauza succesului editorial – fapt nesperat pentru ei înainte de ’89 –, un comportament de parvenit, marcat de suficienţă şi de lipsa generozităţii. Cel care, adăugat comportamentului grobian al adevăraţilor parveniţi - afaceriştii simpli din topurile de miliardari -, a grevat şi grevează încă România.
Îmbătaţi de gloria de a fi în centrul atenţiei, ei au ignorat faptul că la rostirile şi scrierile lor se uită dezorientaţii bine intenţionaţi, cei care nu s-au năruit spre tabloide, spre manelele şi poşetele Columbencei şi, complăcându-se în rolul de învăţători, şi-au condus mulţimile de fani spre căldurica unor “vizuini” placide, unde nu există niciun rău care, de acolo, nu se vede.
Faptul că la această oră 20 de şcoli din Franţa poartă numele lui Jan Arthus Bertrand, autorul filmului-avertizare Home, şi fondatorul organizaţiei ecologice Goodplanet, spune multe depre ora exactă a adevăratelor naţiuni, luminate de conştiinţe generoase şi mereu atente. Iarăşi Franţa asta nesuferită, iarăşi Parisul! – ar putea exclama un patriot. Da... Eterna noastră “soeur aînée”, unde nu degeaba un bun tâmplar, absolvent al Şcolii de Arte Frumoase din foarte “Micul Paris”, a devenit Brâncuşi.
Trebuie să mărturisesc: am recidivat în presă la adresa “humanitrăistarilor” numai după recidivele lor. Căci dacă notorii erudiţi s-ar abţine în public de la “superioare” consideraţii la adresa “elitelor ecologice” – cum, ironic, îi numesc ei pe conştienţii “pro natura” - şi la adresa ecologiei, ar fi bine. Şi fiecare dintre ei, tăcând măcar, “filosof ar rămânea”. Însă, deşi pare-se că domniile lor au văzut natura – marea lucrare a Celui de Sus - cam numai de pe trotuare şi poteci păltinişene măturate, nu se pot stăpâni. Ei trebuie să se manifeste, uzând cu orice prilej de percepţia colectivistă asupra elitei întrupate de propriile lor persoane. Căci, trebuie să o spun: atât, de pildă, la Gura Humorului unde locuiesc acum, cât şi în Clujul natal unde mă întorc adesea, condiţia inconturnabilă care te înalţă din postura de provincial, este să citeşti Pleşu, Patapievici şi Liiceanu şi să le frecventezi conferinţele. Îi citeşti, ai respirat cu ei aerul aceleiaşi săli?...Te-ai scos. Că eşti profesor, vidanjor, medic, mezelar, informatician sau piţipoancă, devii şi tu oleacă de elită şi, însuşindu-ţi părerile eruditului preferat, poţi emite şi tu eronate opinii avizate. Că “...doar a zis şi Pleşu”.
ONU avertizează că în anul 2030, dacă societatea va evolua în aceleaşi ritmuri de creştere, populaţia Terrei se va hrăni preponderent cu insecte. Cum comunismul a murit, iar în România a fost condamnat şi înfierat cu “intelectuală mânie” de pomenitelor elite, este limpede că spre clătitele cu greieri ale anului 2030 ne va conduce capitalismul triumfător, în frunte cu adepţii săi aghirofili: erudiţii de dreapta şi plutocraţii de succes. Atunci, cei care se vor trezi vor purcede neîntârziat la “condamnarea capitalismului”. Condiţie în care capitaliştii mai rămân singura problemă.
Probabil că Terra va sfârşi cândva înghiţită de vreo stea, dacă până atunci un asteroid gigantic nu o va scuti de actualele forme de viaţă. Nu cred însă că “graţie” acestor presupuneri este de acceptat ca viaţa să fie prigonită de contemporani sub nici un motiv. De aceea nu pot privi cu detaşare de “boier al minţii” la cei care sunt îngrijoraţi de soarta semenilor mei - n-am să obosesc să o tot rostesc! - a celor asemănători sau oarecum diferiţi, îmbrăcaţi în blănuri, pene solzi, chitină şi frunze. Şi nădăjduiesc să nu îmi fie luată drept dovadă de vanitate ipoteza că, prin unii oameni, Dumnezeu lucrează. După cum şi diavolul încearcă pesemne.
Citește pe Antena3.ro
