„Făceam transplantul de inimă şi simţeam ochii tatălui meu din Cer”

Cred fără ezitare că cel mai teribil adevăr al vieţii fiecăruia dintre noi este mama, cea mai temeinică bogăţie a fiecărui om, mama, am imaginat şi o metaforă “mama, filiala lui Dumnezeu pe pământ!”. Dar de mare importanţă este şi vorba tatălui, mâna pe umăr pusă de tată pe umărul fiului sau fiicei, încurajarea vocii de autoritate a tatălui în sprijinirea unei alegeri sau îndemnul de a nu păşi pe un drum închis. Am făcut o emisiune cu marele chirurg cardiovascular Brădişteanu, imediat după ce a executat primul transplant de inimă la un bărbat cu gravă boală de cord, premieră în România. M-a impresionat că profesorul Brădişteanu s-a destăinuit în emisiunea mea că, în timpul rafinatei intervenţii chirurgicale de înlocuire a inimii, a simţit tot timpul ca un sprijin privirea tatălui din Cer, părintele lui plecat la cele veşnice fiind, la rându-i, un apreciat chirurg. Tulburătoare şi istorisirea remarcabilului scriitor Octavian Paler, care a arătat cum intervenţia tatălui i-a îndreptat viaţa spre o carieră a scrisului aducătoare de succese continue. Inima copilului Paler era total lipită de comuna lui de pe meleagurile Făgăraşului. “Tata m-a anunţat că a doua zi mă duce la Făgăraş, la şcoală. A căzut cerul pe mine, eu îndrăgostit de păşunile satului cu zumzet de albine şi sunet de tălăngi ale mioarelor şi văcuţelor. M-am hotărât să evadez, ca să nu mă despart de sat, în zorii zilei mersului la oraş, m-am strecurat în fundul curţii, am încălecat gardul şi când să sar, am auzit vocea tatălui din preajma casei, «întoarce-te să plecăm la oraş, la şcoală, îţi dau 42 de lei». N-am ştiut niciodată de ce suma asta era de 42 de lei şi nici cum a aflat tata de evadarea mea”! Întrebat când era deja celebru ce înseamnă pentru el România, Paler a răspuns: “România mă încarcă, restul sunt ţări!”. Marele poet basarabean Grigore Vieru a dat un veritabil motto copiilor lui, tuturor fiilor Basarabiei: “Oamenii au visat să păşească pe Lună, eu am avut cel mai mare vis să păşesc pe pământul României, al ţării-mamă!”. Deşi părinţii lui au fost despărţiţi, Ştefan Bănică junior a trăit sub magnetismul irezistibil al celebrului său tată. Juniorul se ducea mereu la piesele în care juca părintele său. O dată, i-a spus tatălui că nişte actori, colegi de distribuţie cu Bănică senior, au jucat anonim. L-a repezit Ştefan Bănică senior pe fiu: “Până nu reuşeşti tu o performanţă pe scenă, să nu-i mai critici pe alţii!”.