Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Piteşti, în preludiul la Simfonia Lalelelor, s-a falsat de groază. Localnicii nărăviţi la fărădelegi, simţind rost de ciupeală, au dezgropat bulbii de flori şi i-au şterpelit. Nu vă gândiţi că a fost vreun act de răzbunare împotriva nesuferitei Olanda, care ne tot persecută pe la Bruxelles ! Nici pomeneală, habar n-au hoţii din Trivale de jocurile diplomatice petrecute prin saloanele europene ! Dimineaţa, autorităţile au găsit răzoarele răvăşite şi ioc lalele. Au ascultat, nu prea mirate, Simfonia Furtişagului, cum o facem cu toţii dintotdeauna. Mai mult, edilii au tocmit şi cârduri de paznici, bulbul şi agentul, ca nu cumva ciordeala să se repete. De plătit, nu vă îngrijoraţi, contribuabilii de-abia aşteaptă să umple noua gaură din visteria locală, şi aşa secătuită de pârjolurile electorale de an. Vocaţia furtului e definitivă la români, nu mai văd leac, suntem contaminaţi pe vecie, hai să nu ne mai ascundem după... tulip.
Piaţa Francofoniei s-a ivit pe nesimţite dintre bălăriile crescute în voie în curtea Academiei Române, vizavi de Palatul Parlamentului. Botezat pompos, colţul cu pricina e o încropeală caraghioasă, o improvizaţie la o răspântie lăsată de izbelişte. S-au tăiat nişte boscheţi, s-au turnat niscaiva canciocuri cu ciment, s-a ridicat un bloc paralelipipedic de marmură împopoţonat cu vorbe la modă şi s-au agăţat steaguri simbolice în trei dreve metalice. La inaugurare, au venit ambasadori şi ministrul nostru de Externe, evenimentul intrând la ştirile televizate, în prime time. România a mai bifat, la realizări, o obligaţie, deşi nu văd la ce ne foloseşte. Măcar de-am fi realizat-o cu temeinicie, cu fast şi cu oareşce seriozitate. Înalţii participanţi la tăierea de panglică trebuie să se fi simţit tare stingheri citind pe panoul publicitar din faţa monumentului, la numai câţiva metri distanţă, inevitabilul avertisment al poliţiei neaoşe – „Nu deschide uşa creştine ! / C-au venit doi hoţi la tine”. Chiar, nu i-o fi plesnit obrazul demnitarului român, silit să suporte ditamai ruşinea ? Ce mai aplecare spre băşcălie, zău, ce mai fudulie nătângă la concitadinii mei !
Un austriac cu obârşii transilvănene a arvunit doi români să-i omoare amanta şi iubitul infidelei. Dar şi să-i schilodească nevasta. Contra cost, desigur, cam patruzeci de miare europeneşti toată tărăşenia. Prestatorii de servicii macabre şi-au luat simbria şi au picat în gheara poliţiştilor din Austria. Priponiţi în cătuşele prusace, asasinii de ocazie l-au dat în gât pe ”angajatorul” sinistru. Curată sinucidere să te încrezi în români şi să te încârdăşeşti cu ei ! Este garanţia eşecului lamentabil. Trădarea ni s-a scris în codul genetic încă din vremuri imemoriale, istoria geme de astfel de mârşăvii. Traseismul politic de azi e doar răul cel mai mic al acestei stricăciuni româneşti, partea ei benignă, aproape comică.
La Târgu Cărbuneşti, la o azvârlitură de băţ de Coloana Infinitului, un nou născut a sfârşit în colţii maidanezilor din curtea spitalului. Sărmanul copil fusese abandonat sălbăticiunilor fără urmă de milă şi remuşcare. Lepădat şi aruncat hazardului, pruncuţul s-a săvârşit prematur, respins de o lume mereu mai ostilă. O lume a cărei inumanitate agresivă pare infinită.
Ca şi în America, unde doi descreieraţi din Cecenia s-au jucat cu bombardeaua la Boston. Trei morţi şi zeci de răniţi, statistica înregistrează numere, nicidecum persoane. Omenirea îşi protejează sensibilităţile, se fereşte de chipuri individuale, şi de aceea lucrează, impersonal, cu cifre. Abstracţiuni. “Un atac vicios”, a rostit grav, în aplauzele yankeilor preşedintele Obama. Vicios e prezentul în întregime, stimabile ! Vicioşi sunt politicienii de oriunde, întrucât au transformat Pământul într-un platou de filmare pentru scenele de război. Ei au presărat mine şi proiectile pretutindeni, ei au împrăştiat sămânţa urii între religii şi naţii, ei au premeditat măcelurile colective… Trăiesc cu obsesia malignă a eroilor militari de altădată şi se joacă cu chibriturile pe lângă fitilele conflictelor interstatale şi interetnice aprinse înadins. Graţie lor fricile s-au înmulţit, şi planeta miroase a praf de puşcă. Într-adevăr, atacul e vicios, dar la fel de vicioase sunt şi premisele, cauzele care l-au pregătit ! Altfel, dacă uităm acest amănunt, discursul oficial va fi de-a pururi un falset !
Apropo, ignoranţa reţelelor de socializare de dincolo de Ocean este devastatoare. Asta l-a obligat pe ambasadorul Cehiei să slobozească un comunicat de presă prin care să-i atenţioneze pe americani că locuitorii ţării sale se numesc cehi, iar nu…ceceni. Fiindcă valul de indignare se năpustise asupra blânzilor săi concetăţeni, învinuiţi aiurea de masacrul bostonez. Am zâmbit amar, căci noi, românii, ştim cât de dificil este să le explicăm ălora de afară că Budapesta nu e capitala … României.
În sala închiriată de pesedişti la congresul tocmai isprăvit a răsunat Oda Bucuriei. Bucuria era a lor, a activiştilor răscrăcăraţi vârtos în fotoliile puterii. Poporul să mai mănânce răbdări prăjite deocamdată, binele public n-a încăput încă în programele de guvernare postdecembristă ! Dimprejurul Sălii Palatului norodul suspina deznădăjduit Corul Robilor, dar uşile capitonate ale bătrânei clădiri l-au ţinut departe de urechile fine ale guvernanţilor. Să nu le deranjeze siesta postelectorală şi învârtelile pe peşcheşuri indecente...
Citește pe Antena3.ro
