Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există în mitologia grecilor antici o versiune a genezei universului bazată pe râs. Altfel spus, Dumnezeu izbucneşte brusc într-un hohot de râs şi apar zeii… Când mai râde o dată, apar stelele şi cerul. Foarte amuzat, Dumnezeu continuă să izbucnească în râs şi la fiecare hohot enorm mai apar câteva elemente constitutive ale lumii: apa, pământul, vieţuitoarele… 7 enorme hohote de râs şi, iată, în 7 zile avem tot ce ne trebuie pentru lansarea aventurii umane. Cu o excepţie, în ziua a şaptea, sau la al şaptelea hohot de râs, când trebuia creat sufletul uman, Dumnezeu era daja atât de amuzat încât n-a mai fost capabil decât să surâdă. Aşa se face deci că sufletul omului este de fapt un surâs divin, plin de o anumită ambiguitate: surâsul este, prin natura sa, devenire, dar în ambele sensuri, poate evolua spre hohotul de râs eliberator dar şi spre un acces de plâns eliberator.
Geneza universului pe bază de râs este o metaforă extrem de puternică, pentru că omul însuşi creşte şi se formează râzând. La vârsta de 5 ani, un copil izbucneşte în râs de cel puţin 300 de ori, şi poate merge până la 500 de hohote infantile. Ceea ce înseamnă că râsul, la copii, este o reacţie emoţională naturală, care se pierde treptat mai târziu, la adult… Nu e de mirare, de altfel, date fiind grijile vieţii. Cercetătorii spun însă că în ziua de astăzi adulţii râd din ce în ce mai puţin, ceea ce devine îngrijorător. În Franţa, de exemplu, studiile arată că în 1939 francezii râdeau în medie cam 19 minute pe zi. În 2000, media era de un minut pe zi… Ce s-a întâmplat între timp pare de-a dreptul catastrofal. Oare este posibil ca o întreagă societate să-şi piardă pofta de râs?
Dată fiind acumularea de probleme şi de incertitudini pe planetă, dar mai ales datorită crizelor economice şi a degradării valorilor umane, sigur că râsul începe să ne cam îngheţe pe buze. Niciodată însă n-au apărut mai multe cărţi despre râs, mai multe tratate şi mai multe ghiduri care ne îndeamnă să utilizăm râsul ca terapie. Într-o monumentală lucrare apărută în 2007, cercetătoarea franceză Corine Casseron consideră chiar că râsul este o „urgenţă”, în sensul că trebuie să-i regăsim un loc în viaţa noastră şi să învăţăm din nou să profităm de calităţile sale curative. Râsul, spune ea, este un antidot împotriva stresului, a insomniei, a multor dureri fizice şi sufleteşti. Râsul poate să ne ridice moralul, să ne redea un tonus bun, să ne ajute să depăşim stările de deprimare, chiar să avem o altă privire asupra lumii şi ne face şi mai înţelepţi uneori întrucât ne ajută să ne distanţăm de prostie, de ură, de mediocritate, de răutatea unora dintre oamenii aflaţi în jurul nostru. Ar mai trebui să învăţăm însă şi cum să practicăm râsul ca terapie, ca un fel de yoga, prin exerciţii impuse, prin dialog cu ceilalţi.
Corine Casseron dă ca exemplu, în cartea ei, ce se întâmplă într-o şcoală când ies copiii în curtea de recreaţie. Imediat copiii încep să râdă şi o fac din orice, îşi arată unii altora un obiect şi încep să râdă, îşi aruncă unii altora o minge şi încep să râdă sau pur şi simplu se aleargă şi se împing râzând. Să aibă oare, fiinţa umană, în perioada de preadolescenţă, prin această dispoziţie pentru râs, mai mult anticorpi faţă de problemele vieţii decât mai târziu? În orice caz, aşa s-ar părea, ceea ce înseamnă că trebuie să reînvăţăm să râdem de la copii, eventual de la propriii noştri copii şi cel mai bine împreună cu ei.
Se mai întâmplă însă, în ziua de azi, ceva ciudat: stresul vieţii cotidiene nu ne dispune la râs. Cum să râzi în transporturile publice sau la locul de muncă sau când îţi faci cumpărăturile şi calculezi fiecare bănuţ sau când priveşti o dezbatere politică la televizor? Puţin spaţiu ne rămâne pentru râs, ceea ce nu înseamnă că nu există astăzi o industrie a divertismentului mai strivitoare ca niciodată. Regizori, actori, realizatori de emisiuni umoristice, publicişti, caricaturişti şi aşa mai departe încearcă să ne facă să râdem cu orice preţ şi în orice moment. Iar unele filme ne sunt difuzate chiar şi cu un râs preînregistrat după replicile considerate de realizatori drept comice. Nimic mai trist, între noi fie vorba, decât o societate care nu-ţi oferă o viaţă mai bună şi nici nu-ţi promite că vei trăi mai bine în viitor, dar în materie de distracţii îţi oferă tot ce vrei şi ce nu vrei. Aş spune chiar că industria râsului îşi râde de noi.
Citește pe Antena3.ro
