x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Familie mare, reguli noi

Familie mare, reguli noi

de Mihai Tanasescu    |    03 Oct 2006   •   00:00
Familie mare, reguli noi

Pana in 2014-2015, atunci cand probabil Romania va introduce euro, tara noastra trebuie sa-si consolideze economia si sa incheie reforma structurala in segmente importante precum educatia, sanatatea si sistemul de pensii

Comisia Europeana a validat prin Raportul prezentat saptamana trecuta aderarea Romaniei la comunitatea europeana. La 1 ianuarie 2007, tara noastra va deveni, oficial, un stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Dincolo de insemnatatea istorica a evenimentului, aderarea inseamna pentru fiecare dintre noi promisiunea normalitatii si a bunastarii.

Pentru ca aceasta promisiune sa devina realitate, Romania trebuie sa continue reforma structurala, atat in economie, cat si in administratie. Tara noastra are nevoie de o strategie coerenta de dezvoltare economica si sociala dupa ianuarie 2007. Procesul integrarii in UE va continua pentru o perioada indelungata si dupa momentul aderarii si va fi marcat de numeroase greutati si provocari. Din aceasta cauza, o analiza concreta a situatiei existente la nivel economic, evaluarea riscurilor, contracararea si chiar eliminarea acestora trebuie sa reprezinte principala preocupare a guvernantilor pentru perioada care urmeaza.

Autoritatile de la Bucuresti trebuie sa mentina un ritm sustinut de crestere economica si un nivel ridicat al competitivitatii si al productivitatii, pentru ca, pe termen lung, cetatenii Romaniei sa poata beneficia pe deplin de beneficiile statutului de membru al familiei europene. Combaterea coruptiei, reducerea birocratiei, deschiderea pietei muncii si a sectorului financiar sunt doar cateva dintre obiectivele pe care guvernele post-aderare trebuie sa le indeplineasca.

Tara noastra trebuie sa evite greselile celor care au aderat inaintea noastra. In raportul sau trimestrial, Banca Mondiala critica evolutia economica din cele opt state care au aderat la forul european in ultimul val. De la an la an, tot mai multe dintre acestea amana momentul introducerii monedei unice, pentru ca nu reusesc sa valorifice avantajul cresterii economice accelerate, in vreme ce presiunile inflationiste sunt in crestere. Banca Mondiala atentioneaza Guvernele statelor din Europa Centrala si de Est ca nu implementeaza reforme esentiale in cadrul sectoarelor de importanta strategica, in domeniul finantelor si al administratiei publice.

Romania are sansa sa invete din erorile pe care tari precum Polonia sau Ungaria le-au facut in procesul de integrare. Guvernul de la Bucuresti trebuie sa promoveze o politica fiscala prudenta, sa incerce sa-si acomodeze deficitele publice cu evolutia economica si sa coordoneze politica fiscala cu cea monetara.

Indiferent de culoarea politica a Guvernelor care se vor succeda dupa ianuarie 2007, acestea trebuie sa urmareasca echilibrarea indicatorilor macro-economici si stabilitatea financiara.

Una dintre cele mai importante tinte pe care Romania trebuie sa le atinga in procesul de integrare este aderarea la moneda unica europeana. Pana in 2014-2015, atunci cand probabil Romania va introduce euro, tara noastra trebuie sa-si consolideze economia si sa incheie reforma structurala in segmente importante precum educatia, sanatatea si sistemul de pensii.

Vreme de sapte ani, eforturile guvernelor care s-au succedat la Palatul Victoria au fost subsumate obiectivelor trasate de aderarea la Uniunea Europeana. In toata aceasta perioada, societatea romaneasca a avut un orizont de asteptare strans legat de aderare europeana. De la 1 ianuarie 2007, Romania va adera la un set nou de valori si principii, pe care in cel mai scurt timp va trebui sa le internalizeze si sa le adapteze. In caz contrar, data de 1 ianuarie 2007 va ramane cel mult un reper in cartile de istorie, fara nici un fel de insemnatate pentru cetatenii acestei tari.

×
Subiecte în articol: editorial