Fanul lui N. Fleva

17 Iun 2005 • 00:00

Guvernul Liberal condus de D.A. Sturdza cade sub loviturile unor scandaluri rasunatoare: al romanilor din Ardeal, al mitropolitului Ghenadie. Vine randul conservatorilor, potrivit rotativei guvernamentale, a carei cheie se afla in buzunarul lui Carol I.

Murind seful Partidului Conservator, chiar cand regele semna demisia lui Sturdza, sefia partidului si, prin asta, a guvernului e luata de Gheorghe Gr. Cantacuzino, zis Nababul, tatal lui Mihai, barbatul Marucai, amanta lui Enescu.

In guvernul care depune juramantul la 9 aprilie 1898, la Agricultura si Domenii, apare Nicolae Fleva. Incontestabil, Romania Mica a avut politicieni mari. Mult mai mari decat politicienii Romaniei Mari. Spre deosebire de cei interbelici, politicienii dinaintea primei conflagratii mondiale sunt putin cunoscuti generatiilor de azi. Lumea ii stie pe cei care au facut literatura si, prin asta, au ramas in manuale si pe biletele de examen: Maiorescu, Delavrancea, Alecsandri. Pe multi dintre ei ii poate intalni pe indicatoarele de strazi, piete si bulevarde, in acord cu invatatura: oamenii mari au nume de strazi: Lascar Catargiu, Alexandru Lahovari, Take Ionescu.

Sunt si printre politicienii Romaniei Mari unii a caror posteritate mediocra e in contrast cu contemporaneitatea glorioasa.
Printre acestia, locul intai e ocupat, fireste, de Nicolae Fleva.

In anii lui Carol I, Nicolae Fleva e omul marilor manifestatii de strada, al luarii cu asalt a Palatelor, al discursurilor menite sa ridice multimile la lupta. Memoria timpului il pastreaza drept sufletul miscarilor de strada antiguvernamentale, intrate in legenda sub formula a calca Constitutia de jos in sus.
Pentru forta sa de a aprinde fitilul maniei populare, Nicolae Fleva a fost poreclit in epoca Tribunul multimii.

La 4 octombrie 1895, pentru Nicolae Fleva vine momentul rasplatei jertfei patriotice. E numit ministru de Interne in guvernul liberal D.A. Sturdza. Ca sef al Internelor raspunde de organizarea alegerilor. Si le organizeaza atat de bine, ca fostii sai tovarasi de baricade abia daca reusesc sa-si plaseze in parlament cateva locuri. Nu trece mult si Nicolae Fleva intra in conflict cu primul ministru, ingrijorat de angajarea Tribunului in formarea propriei grupari in sanul Partidului Liberal. Ros de ura, fostul liberal si fostul conservator, si iar fostul liberal, se asaza in fruntea luptei de strada pentru rasturnarea guvernului acum din nou conservator. Si din nou e rasplatit pentru abnegatia sa revolutionara. Obtine Departamentul Agriculturii si Domeniilor. De cum s-a asezat comod (si satisfacut!) in fotoliul guvernamental, Fleva se pomeneste cu o criza. O criza previzibila, in Romania de ieri, ca si-n Romania de azi. Criza provocata de seceta. Ca de obicei, in tara asta, autoritatile sunt luate prin surprindere de seceta. La 17 mai 1899, proaspatul ministru convoaca specialistii sa-i dea o solutie. Din cauza secetei, vitele agriculturilor mor pe capete. Sfaturile specialistilor sunt de bun-simt: sa se cumpere mei, sa se faca frunzare, sa se stranga trestie si papura.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

Tribunul poporului e de alta parere. Sa se cumpere fan din strainatate. Comisia bombane. Ministrul nu cedeaza. Lucrurile raman in coada de peste. Lui Fleva nu-i sta in fire sa ia in seama sfaturile de prudenta. Nu-i el Revolutionarul, Tribunul multimii, Omul de pe Baricade? Fara a mai astepta, ministrul trimite peste munti doi emisari oficiali sa cumpere tot fanul pe care-l gasesc. Destept nevoie mare, Fleva ii mandateaza sa cumpere ca simpli particulari. Cei doi reprezentanti - un inspector si directorul Scolii de Agricultura, pornesc o adevarata cruciada de cumparare de fan: 2.000 de vagoane de la Brasov, 5.000 de la Seghedin. Totul se face intr-un iures rar intalnit la o actiune comerciala. In doi timpi si trei miscari, sunt achizitionate 9.000 de vagoane. Vagoanele trec Carpatii. Vechiul Regat se trezeste luat cu asalt de fanul lui Fleva. Prin gari, sub soproane sau sub cerul liber, se vad baloturi. Baloturi si iar baloturi.

Mai mult, mirosind ca-i graba mare, negustorii urca iute pretul. Primele vagoane au costat 590 de lei vagonul. Urmatoarele ajung deja 720. Cum era de asteptat, din cauza grabei inexplicabile - de parca s-ar fi sfarsit fanul de pe planeta! - baloturile nu mai pot fi controlate. Negustorii, banditi fiind, pun in multe baloturi scaieti, trestie. Siruri de vagoane de fan mucegait intra in tara. Nu fara complicitatea administratiei.

Adversarii lui Fleva sustin ca era vorba de o afacere de coruptie. Noi credem ca era vorba de o afacere de incompetenta. Admirabil in Opozitie, Tribunul multimii se dovedea dezastruos la guvernare. Zdrobitoare dovada ca un excelent critic al felului in care e administrata tara poate fi catastrofal cand e pus el insusi s-o administreze.

NIMIC NU SE PIERDE
	Iunie 1935. Majestatea Sa, Regele Carol al II-lea, si premierul Gheorghe Tatarescu fac o vizita in Basarabia. Fotografia ii surprinde privind de pe malul Nistrului spre Rusia. De dragul imaginii, desigur

BARFE

Licitatii trucate

S-a scris mult, dupa daramarea comunismului, despre licitatiile periodice castigate dinainte si pe dedesubt. Firme cinstite au luat in serios concursul pentru obtinerea unor lucrari publice. S-au pregatit strangand intre copertele unui dosar zeci de file doveditoare, au facut rost de bani. Ca sa-si dea seama la ora strigarii ca totul fusese o smecherie. Comanda fusese castigata cu mult inaintea confruntarii. E o noutate in istoria capitalismului romanesc?
Ne raspunde Arghezi prin tableta Bolsevizarea statului, tiparita in Bilete de papagal din 20 mai 1928. La vremea respectiva, poetul era proprietar de tipografie. El participa la o licitatie cu lucrari tipografice dorite de Directia Generala a Cailor Ferate. Pentru a realiza ca totul n-a fost decat o inscenare. Licitatia era data dinainte Corpului Jandarmilor. Cum institutia tragatoare a lotului castigator apartinea statului, Arghezi vede in intreaga afacere un fel de bolsevizare a statului, stat care concureaza cu el insusi.
Dincolo de acest centralism de tip bolsevic, ramane un fapt: si acum 77 de ani se organizau licitatii doar de forma: "Tipografia Biletelor de Papagal a facut, dimpreuna cu alte tipografii concurente, o foarte interesanta experienta, asupra careia trebuie atrasa serioasa mare luare-aminte a guvernului.

Se fixase o licitatie de lucrari tipografice la Directia Generala a Cailor Ferate si s-au inscris zece firme, fiecare imobilizind pentru un timp totdeauna nedeterminat cind banii sau recipisele incap pe miinile statului, garantii in numerar. Ofertele au fost primite si inregistrate ca si cum era vorba de o licitatie propriu-zisa. In realitate a fost o inscenare teatrala pentru amuzarea, in putinele zile de lucru ce mai ramin saptaminilor cu cite doua-trei sarbatori si tot atitea punti, a domnilor functionari surmenati".

LUMEA PRIN CARE TREC

Adevarul despre Independenta de stat

Sarbatorim azi si Ziua Independentei, zice Paul Grigoriu la Sfertul Academic, unde m-a invitat sa vorbim despre 9 mai. Ce-a adus bun si ce-a adus rau momentul Independentei?
Ca de obicei, raspund ceea ce-mi convine. Altfel spus, ceea ce imi place sa raspund.
Inainte de a lamuri chestiunea cu Bunul si Raul, tin sa insist pe diferenta dintre imaginea intrarii in razboi si razboiul propriu-zis. Literatura ieftina, de comanda, gen Alecsandri si Cosbuc, viziunea patriotarda din manual ne-au lasat impresia unui iures national spre Dunare.

In realitate, lucrurile au fost nitel mai complicate:
a) intrarea in razboiul ruso-turc s-a petrecut mai mult la vointa lui Carol I sprijinit de Ion Bratianu Batranul, decat la vointa fortelor politice.
Majoritatea politicienilor vremii ar fi vrut sa ramanem neutri.
b) initial, Romania s-a angajat doar ca teritoriu de trecere pentru armata rusa. S-a angajat e un fel de a spune. Pentru ca rusii oricum treceau, ne-am vazut obligati sa ne dam acordul.
Ce-i bun si ce-i rau?
Raspund astfel:
Bun:
a) castigarea Independentei si improprietarirea cu Dobrogea;
b) imbogatirea servitoarelor din Bucuresti, dat fiind ca ofiterii rusi se dadeau in vant dupa ele.
Rau:
a) pierderea Basarabiei de Sud;
b) obligativitatea de a modifica articolul 7 al Constitutiei prin Tratatul de la Berlin;
c) tratarea cu sictir, la Congresul de la Berlin, a lui Ion C. Bratianu si Mihail Kogalniceanu, desi Romania decisese in ultima instanta, prin interventia sa de ultim moment, soarta razboiului asa-zis al redutelor.